Ineos amână din nou lansarea primului său model electric

Publicat joi, 04.07.2024 11:05 de Tiberiu Safta

Ineos a anunțat că va amâna lansarea primului său model electric, Fusilier. Modelul electric de teren va fi acum lansat după 2027.

Compania britanică de mașini de teren a fost nevoită să amâne din nou lansarea primului său model electric. Planul inițial era ca noul model, botezat Fusilier, să fie lansat în acest an. Apoi, a venit vestea că lansarea modelului va fi amânată până în 2027.

Acum, termenul de lansare tocmai a fost amânat până după 2027. Ineos susține că decizia de a amâna din nou lansarea lui Fusilier este cauzată de incertitudinea pieței de mașini electrice la nivel mondial în contextul în care vânzările acestor mașini au fost afectate negativ din cauza eliminării subvențiilor în unele țări. De asemenea, mai mulți producători au început să-și regândească planurile cu privire la electrificare în favoarea păstrării unor modele cu motoare termice.

Viitorul Ineos Fusilier va fi oferit în două versiuni. Una dintre ele ar fi urmat să primească și o versiune cu range-extender. Însă, mașinile noi cu un astfel de sistem ar urma să fie interzise în Uniunea Europeană din 2035 și în Marea Britanie din 2030, dacă Partidul Laburist câștigă alegerile legislative care au loc chiar astăzi.

via Automotive News Europe

  • George Simion, vineri, 05.07.2024 04:06

    pai au castigat in sfarsit laburistii! dar nu stiam ca sunt mai eco la masini decat ceilalti. eu sper ca dupa 2030 in toata lumea sa fie folosite motoarele termice doar ca extender. sau poate dau drumul la toate tehnologiile la baterii si oricine isi poate lua un "matiz" electric, la 10k sa zicem.