Indienii si chinezii se bat pentru Bertone

Publicat marţi, 01.04.2008 15:33 de Bogdan Mirică

Situatia critica in care se afla Bertone ar putea lua sfarsit dupa o eventuala preluare de un grup indian sau chinez.

Dificultatile financiare care i-au doborat pe cei de la Bertone par sa se apropie de sfarsit, un numar mare de companii aratandu-se interesante de preluarea constructorului italian. Dupa ce in urma cu cateva saptamani, indienii de la Mahindra & Mahindra isi exprimasera interesul in preluarea unui pachet majoritar de actiuni, o alta mare companie vrea sa cumpere Bertone.

Este vorba de grupul chinezesc FAW, care in prezent produce automobile sub joint venture pentru Volkswagen si Toyota si sub licenta pentru Mazda si Daihatsu. Desi are o activitate restransa in Rusia, constructorul chinez nu vinde vehiculele sale in Europa.

De cealalta parte, Mahindra & Mahindra este un conglomerat indian, cu o putere financiara mare, care a licitat chiar si pentru Land Rover si Jaguar. Ca si FAW, Mahindra & Mahindra cauta sa isi creeze premisele necesare unui debut in forta pe piata europeana, unde nu si-a facut deocamdata simtita prezenta.

Constructorul italian Bertone a suscitat un interes deosebit pentru mai multe companii cu renume, pe langa FAW si Mahindra, de preluarea acestuia mai fiind interesati si Giugiaro si firma japoneza PCL Group care opereaza in Germania.

via | MotorAuthority