Inca un Viper "dopat" de la Hennessey
Specialistii de la Hennessey au pregatit un pachet botezat Venom 650R pentru supercarul Dodge Viper.
Specialistii de la Hennessey Performance au pregatit inca un pachet de echipare pentru supercarul Viper SRT10, care aduce modificari importante la nivelul propulsorului.
Pachetul Venom 650R include un nou sistem de evacuare si de convertoare catalitice care cresc puterea motorului cu 78 de cai. Renuntarea la sistemul de franare standard si inlocuirea acestuia cu unul sportiv a redus masa de pe fiecare roata cu aproximativ 3 kg, lucru care se va simti si in materie de performanta.
Bagajul de putere insumeaza 678 de cai si ii permite supercarului sa accelereze de la 0 la 240 de km/h in doar 15.5 secunde, cu 1.5 secunde mai repede decat versiunea standard.
Hennessey a avut grija si de exterior insa modificarile sunt discrete si includ doar cateva embleme Venom Power si doua placute de identificare in habitaclu si sub capota motorului.