Încă un jucător pe piaţa hărţilor: Microsoft va lansa hărţi personalizate pentru maşini autonome în parteneriat cu TomTom
Microsoft va dezvolta împreună cu TomTom hărţi pentru maşini autonome care vor recomanda rute speciale, restaurante sau parcări în funcţie de personalitatea şoferului.
Hărţile au devenit unul dintre cele mai atractive servicii pentru constructorii auto, în special datorită faptului că acestea sunt esenţiale pentru viitoarele maşini autonome. De altfel, Mercedes, Audi şi BMW au cumpărat recent aplicaţia Here de la Nokia, iar giganţi IT precum Google şi Apple luptă să ofere servicii cât mai bune în această direcţie.
Prin urmare, nu este o surpriză că Microsoft şi-a unit forţele cu furnizorul de hărţi TomTom pentru a lansa hărţi digitale, însă producătorul celebrului sistem de operare Windows susţine că va veni cu câteva noutăţi majore în domeniu.
Astfel, hărţile dezvoltate de Microsoft şi Tom Tom vor fi dedicate maşinilor autonome şi vor avea capacitatea de a analiza programul pasagerilor pentru a oferi sugestii pentru rute alternative, restaurante preferate în apropiere sau locuri de parcare. În paralel, Microsoft va continua să colaboreze şi cu serviciul Here.
"Este o nouă oportunitate majoră. Lucrăm cu aceşti parteneri pentru a construi o platformă deschisă astfel încât dezvoltatorii software să-şi poată construi propriile servicii", spune Sanjay Ravi, directorul executiv al Microsoft.
Practic, Microsoft speră să devină un concurent real pentru servicii asemănătoare precum Apple CarPlay şi Android Auto.
Via Automotive News