În sfârşit, scad preţurile? Unele companii de asigurări, nevoite să recalculeze valoarea poliţelor RCA
Mai multe companii de asigurări au fost somate de Autoritatea de Supraveghere Financiară să recalculeze preţul poliţelor RCA, după ce au fost constate nereguli.
Şoferii primesc în sfârşit şi o veste bună cu privire la preţul poliţelor RCA. La numai trei săptămâni după ce a anunţat demararea unor "controale de urgenţă" generate de anunţuri cu privire la creşterea tarifelor, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dezvăluit şi primele măsuri concrete pe care le va lua în acest caz.
ASF a stabilit că unele companii de asigurări au calculat incorect primele RCA-urilor şi le-a somat să scadă tarifele, în caz contrar existând pericolul de a face reclamaţii inclusiv la Consiliul Concurenţei.
"În urma notificărilor primite de la asiguratori privind schimbarea tarifelor de prima au fost identificate probleme în ceea ce priveşte corectitudinea calculului actuarial ce a stat la baza stabilirii nivelului acestor prime, astfel încât a fost solicitată, în anumite cazuri, refacerea acestor calcule", precizează ASF într-un comunicat.
Din păcate, ASF nu a menţionat numele companiilor de asigurări care au mărit în mod nejustificat preţurile poliţelor RCA.
În plus, ASF a decis să elimine plafonul de 10% pentru reducerile acordate de companii în cazul poliţelor RCA. Cu alte cuvinte, companiiole de asigurări au acum posibilitatea să aplice reduceri mai mari, în cazul în care doresc acest lucru.
"Consiliul ASF a aprobat eliminarea prevederii conform căreia tarifele de prima pot conţine reduceri comerciale până la un nivel maxim de 10%", mai precizează ASF în comunicat.
Via Wall-Street
Deci in sfarsit n-o sa mai circul fara asigurare? :)