În curând pe Megane și Talisman? Renault oferă motorul turbo 1.8 TCe în versiune de 225 CP pe monovolumul Espace
Renault a anunțat că motorul 1.8 Turbo TCe de pe Alpine A110 își va face loc sub capota lui Espace. Noua versiune de 225 CP ar putea să apară în perioada următoare și pe Megane și Talisman, modele comercializate în România.
În mod normal, faptul că Renault lansează o nouă motorizare pe modelul Espace n-ar trebui să reprezinte o știre în România. Motivul: marca franceză nu oferă pe piața noastră acest model de familie, deși Espace este mașina care a dat startul renașterii interioarelor Renault, oferind o nouă filosofie de construcție și un nou design al habitaclului.
Și totuși, în acest caz facem o excepție, pentru că noul motor anunțat astăzi pe Espace își va face probabil loc ca variante superioare de putere pe Megane și Talisman, reprezentanții Renault din segmentele compacte-medii.
Este vorba de un motor 1.8 Turbo TCe de 225 CP care înlocuiește vechiul 1.6 TCe de 200 CP de pe Espace. Până astăzi, motorul TCe de 1.8 litri era regăsit în gama Renault doar pe recent anunțatul Alpine A110, dar în versiune de 250 CP. La fel ca până acum, motorul este cuplat cu o transmisie automată cu dublu ambreiaj EDC. De ce este interesant pentru noi? Pentru că Renault va oferi probabil în viitor acest motor și pe versiunile superioare pe benzină ale lui Megane și Talisman, acolo unde acesta va înlocui actualul 1.6 TCe.
Deși Renault nu oferă informații legate de beneficiul celor 25 de cai putere în plus la nivelul performanțelor, aflăm că cifrele de consum cresc de la o medie mixtă de 6.2 la 6.8 litri/100 km în cazul lui Espace.
Dar despre cutile ce au luat foc i Germania,( unde este loc sa gonesti) , la modelul Megane GT de 205CP? Nici o veste/ Vad ca au marit puterea aceluiasi motor, insa daca nu fac cutiile bune.....degeaba.