În câţiva ani, Romania va avea 845 de kilometri de autostradă

Publicat sâmbătă, 21.05.2011 10:20 de Cornel Șocariciu

Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, a anunţat că în următorii ani, România va dispune de 845 de kilometri de autostrăzi.

Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, a venit cu o veste bună pentru toţi şoferii din România. În cadrul unei conferinţe de presă, aceasta a declarat că peste câţiva ani Romania va beneficia de serviciile a 845 de kilometri de autostradă. În prezent, ţara noastră dispune de 313 kilometri de autostrăzi, iar 276 de kilometri sunt în execuţie.

Ministrul Transporturilor a semnat vineri cinci contracte pentru 98 de kilometri de pe Coridorul IV. Valoarea contractelor încheiate de Anca Boagiu este de 692.68 milioane euro, iar lucrările vor demara în cel mai scurt timp, termenul de finalizare fiind anul 2013. Mai mult decât atât, doamna ministru va semna încă patru contracte în valoare de 562 miloane euro, în urma cărora, Romania va beneficia de alţi 85 de kilometri de autostradă.

În total, am făcut economii de la nouă licitaţii de autostrăzi în valoare de peste 600 miloane euro, cu care vom finanţa construcţia a 71 de kilometri de autostradă. În total, vom avea 845 de kilometri de autostradă, valoarea lucrărilor fiind de 5.17 miliarde euro, a declarat Anca Boagiu. O altă prioritate a doamnei ministru o reprezintă şi absorbţia fondurilor europene. Aceasta a declarat că doreşte ca până la finele anului, absorbţia banilor europeni să ajungă la 20 de procente.

Via | Mediafax

  • leonte, sâmbătă, 21.05.2011 10:52

    Degeaba, ca nu mai pune nimeni botul.

  • tocean78, sâmbătă, 21.05.2011 11:31
    Buna gluma......

    Acest articol era mai potrivit de 1 Aprilie.

  • sile, sâmbătă, 21.05.2011 11:38
    -

    Macar odata as vrea s-aud "avem" .. M-am saturat de " vom avea ", de "planuri cincinale" luminoase si victorioase dar nerealizate

  • pacpac, sâmbătă, 21.05.2011 11:44

    poate 845 de metri

  • emm, sâmbătă, 21.05.2011 12:02
    TEAPA

    vreti sa radeti de noi ,nu mai bagati stiri din astea comice.ca vine sfarsitu.)))))))))))))))))))))))))))))))))))

  • octav_bmw, sâmbătă, 21.05.2011 13:12

    poate cativa zeci de ani sau nici atunci....

  • .marius., sâmbătă, 21.05.2011 13:30
    Romania ARE 845 de kilometri de autostrada

    Asta vreau sa aud si atunci voi crede.

  • unckle, sâmbătă, 21.05.2011 14:09

    s-ar putea ca in momentul in care se va spune "romania are 845km de autostrada" multi dintre noi sa fi trecut in lumea celor "drepti" :)

  • GT-R, sâmbătă, 21.05.2011 15:04
    In cativa ani...

    ...termenul "cativa/cateva" desemneaza o cantitate formata din mai mult de 2-3 bunuri... Deci in cazul de fata, "cativa ani" pot sa insemne ori 2-3 ani, ori 20-30... Eh, nu fiti pesimisti, stranepotii nostri vor circula cu siguranta pe autostrazi... Cei care vor mai ramanea in spatiul Carpato-Danubiano-Pontic :)

  • vlad-9, sâmbătă, 21.05.2011 16:39
    baliverne

    nu au facut in 20 de ani 300 km de autobahn si fac 500 si ceva in ani?!! e bine ca macar au vointa dar nu si interes.....poate personale

  • calin, sâmbătă, 21.05.2011 19:08
    un vot pentru 200 KM AUTOSTRADA

    Daca Romania ''da in folosinta'' in 2011-2012 -200 KM de autostrada, promit sa votez PD-L la urmatoarele alegeri. PS:prefer sa dau votul ala pentru 200 KM nu conteaza in ce zona din tara. Pretul un vot il consider corect avand in vedere celelalte aberatii ale guvernarii portocalii gen-TVA 24%,taxe poluare auto, taxe si impozite, somaj, lipsa masuri anticriza etc. DOMNUL BOC, DOAMNA BOAGIU, mingea e la Guvern astept livrarea autostrazii-200 KM pana la alegeri in 2012.:) Promit sa vin si la taierea panglicii:))

  • bbb, sâmbătă, 21.05.2011 20:17

    Tovarasea Boagiu poate sa isi bage kilometrii astia in P...A in caz ca barbatusau este impotent.

  • Gogu, sâmbătă, 21.05.2011 21:21
    Autostrazi in Romania

    In primul rand notiunea de "in cativa ani" nu este o nu este o notiune stiitifica... Poate insemna oricat, in materie de timp... Si e oricum prea mult (sa mai asteptam "cativa ani" pentru autostrazi). In al doilea rand, 845 de Km pentru o tara de aria Romaniei este PREA PUTIN. De exemplu, Croatia, o tara de 5 ori mai mica ca Romania, are peste 1000Km dati in folosinta si inca cateva sute de Km de autostrazi in lucru. Sa nu mai pomenim ca Croatia a trecut si printr-un razboi, acum nu mai mult de 2 decenii... Asa ca, doamna ministru, punctul Dvs de vedere nu ma incalzeste cu nimic...

  • scuderia, sâmbătă, 21.05.2011 21:42
    :))

    nu va mai agitati. ca doamna BO(U)agiu nu a specificat. in urmatorii 50 de ani se referea

  • ccp, luni, 23.05.2011 00:30
    hmm

    oameni buni n-ati reusit sa cititi ''printre rinduri''...tipa a vrut sa spuna de fapt:''numai daca vom fi tot noi la putere s-ar putea sa pupati 845 km de autostrada''

  • Gica, luni, 23.05.2011 10:46
    Anul asta nimic - la anul mai inauguram ceva

    Anul asta nu se va inaugura niciun km de autostrada. In 2012 am putea inaugura Timisoara -Arad si ceva din Cernavoda-Constanta. Daca mai avem 70km la inceputul lui 2013, mare minune.

  • Anton, joi, 19.07.2012 14:19

    De ce va tot agitati cu numarul de km ? Totul este doar pentru a ne distrage atentia. In politica ce conteaza sunt doar VOTURILE si BANII. Simt nevoia sa va dau o lectie. Se scrie ECONOMII adica - pe intelesul vostru - cu 2(DOI) de i .