Impozitele pentru motoarele de peste 2.000 cmc ar putea să scadă de până la 10 ori: propunere legislativă pentru descurajarea înmatriculărilor de mașini în Bulgaria
Impozitele pentru autovehiculele cu motoare de peste 2.000 de centimetri cubi ar putea să scadă de până la 10 ori, potrivit unei inițiative legislative.
Deputatul Ionuț Simionca vrea să schimbe formula de calcul a impozitelor pentru mașinile cu capacitate cilindrică de peste 2.000 cmc. Propunerea sa, prezentată într-o conferință de presă, spune că impozitarea ar urma să se facă prin înmulțirea unei cifre exacte cu numărul de centimetri cubi.
Parlamentarul din Bistrița a dat exemplu o mașină cu motor de 3.000 cmc, pentru care impozitul este în prezent de 3.800 de lei. Dacă proiectul devine lege, impozitul scade la 360 de lei.
Propunerea are susținere politică, spune Ionuț Simionca, care dorește astfel să descurajeze înmatriculările de maşini în Bulgaria.
“Această lege este în special pentru autoturismele cu capacitate cilindrică peste 2.000 centimetri cubi, care la noi sunt exagerat de impozitate şi descurajează cetăţenii României să-şi înmatriculeze autoturismele în România. Cred că este oportună, are susţinere din toate partidele politice, am 60 de susţinători la acest proiect legislativ şi sperăm să treacă”, a precizat deputatul.
Potrivit acestuia, legea ar fi bună și pentru fermierii care au tractoare sau alte utilaje cu capacitate cilindrică mare.
Via Economica.net
-
pele, vineri, 24.11.2017 17:41
@dan_grc: ma simt jignit de cometariul tau, pentru ca tocmai eu putin mai sus m-am aratat ingrijorat de situatia care s-ar putea crea. Ok sunt eu taran, ca sa fii multumit. Daca ma cataloghezi ca ecologist speriat, da, sunt si din asta daca vrei. Chiar imi pasa de ce aer respiram, cu totii, nu numai eu. E o chestiune de sanatate publica, daca vrei sa constientizezi. Aia din Paris, Londra si alte mai stiu eu ce orase nu sunt chiar ultimii prosti, nu crezi? Apoi, stai linistit ca nu o sa apara mii de 760i -uri ca evident ca una ca asta consuma de rupe buzunarul, dar cu siguranta vor fi mii si mii de 3 litri diesel, ca astea nici nu consuma foarte foarte mult, se pot gasi relativ ieftine dupa un anumit nr de ani, fac cu ochiul la cei cu scula mica ca ofera sute de CP, dar in schimb polueaza IN DRACI. Iar de intretinerea unor astfel de motoare mari...sa fim seriosi ...vorbeste-le de intretinerea recomandata de producator cocalarilor cu 3 litri diesel din Ro sau macar de o intretinere minimala si spune-ne apoi cate zeci de flegme ti-ai luat.
-
pele, vineri, 24.11.2017 17:43
ups...au disparut toate cometariile anterioare....acum comentariul meu de mai sus pare ca nuca-n perete. Poate vor reaparea....
-
dan_grc, vineri, 24.11.2017 17:48
Draga @pele, tarani sunt cei care isi vor lua motoare de 5 litri, n-ai fost atent, iar comentariul tau demonstreaza fix ce-am spus :).
-
q, vineri, 24.11.2017 17:54
Pfaiiiiiiiii!visul cocalarilor...Iar tu ala cu taranii las-o balta si foloseste terminologia adecvata.
-
Adrian C, vineri, 24.11.2017 18:03
Foarte bine ! Si asa ne-au furat pana acum de bani pe cilindree degeaba ! Miliarde de euro au strans pana acum la buget (buget care a fost furat de mai marii tarii). Macar sa fure mai putin....cea mai mare ineptie e la motoare de 2.0 si 2.2... de 8 ori mai scump la 2.2....o eroare mai mare de sistem nu am vazut ! Candva trebuia sa inceteze cu imbecilitatea asta !
-
cxz, vineri, 24.11.2017 18:12
sa vezi morti pe sosele...nu doar datorita starii "impecabile" a masinilor care v-or fi aduse dar si stilului de condus. Ce 170 pe nationale insotite de flashuri si scuipaturi de seminte, or sa treaca precum avioanele Doamne ajuta!.
-
pele, vineri, 24.11.2017 18:13
dan_grc: ok, poate nu am fost atent la ce ai scris, dar esenta mesajului tau te asigur ca am prins-o. Cred ca ne-am jignit reciproc, fara sa vrem :)) am pomenit de cocalari cu diesel de 3 litri, apoi am vazut la tine : MASINA LA CARE VISEZ Bmw 535d F10 scuze :)) a fost fara intentie ideea e ca se creaza conditii favorizante sa apara mii de 3 litri diesel pe sosele, mai vechi, mai noi, (mai degraba mai vechi, ca alea noi sunt scumpe la achizitie) fara o minima intretinere, conduse agresiv (scuze de aparenta generalizare, dar daca urmaresti cu atentie strada, asta vezi) si mai ales EXTREM DE POLUANTE. Nu ma leg de cei care isi permit 760i cu tot cu intretinerea aferenta - astia oricum isi iau indiferent de sistemul de impozitare. In toata tara ii numeri pe degetele de la o mana sau maxim doua, deci nu ne afecteaza aproape deloc.
-
Yes, vineri, 24.11.2017 19:44
O masura foarte buna
-
Edikkk, vineri, 24.11.2017 19:55
Eu cred ca A FORTA oamenii sa treaca la nepoluante prin masuri punitive este O GRESEALA ! Impozitul pe masini NU trebuie sa fie o masura anti-poluare! Taxa de poluare trebuie sa fie o masura anti-poluare ! Impozitul pe masini trebuie sa aiba o latura de taxare a proprietatii si deci nu trebuie sa depaseasca un 0,5% din valoare si nu ar trebui sa aiba o legatura stricta cu cilindreea. Mai mult decat atat, nu trebuie sa fim handicapati in ceea ce priveste puterea motoarelor tuturor autovehiculelor din Romania, doar ca facem o taxare foarte dura !!!! POATE Asigurarile RCA trebuie sa fie drastice cu orice 10 kw putere mai mult, pentru ca genereaza inertii mai mari si deci posibil impact si daune mai mari, dar iar aceasta este altceva ! Poate ar trebui mai bine echilibrate - taxa de proprietate - taxa de poluare - asigurarea auto obligatorie Si sa nu fie niciuna foarte punitiva, ci la nivele normale, care sa fie acceptate de populatia larga.
-
Edikkk, vineri, 24.11.2017 19:58
ca si prostia de lege care zice sa fie facut ITP anual pentru masini mai vechi de X ani, de parca daca acum treceau ITP in mod incorect la 2 ani, vor avea probleme sa treaca ITP in mod la fel (de incorect) in fiecare an !!?!?!? NUU !! Nu are nici-o legatura... poate trebuia SA FIE CONTROALE DRASTICE LA firmele care fac ITP !! Adica prins in trafic unul care polueaza tare... bine tata.. .cine ti-a dat ITP-ul ok?? ... firma X... ia sa vina la firma X si sa ii friga din start o AMENDA MARE ... si sa faca si o investigatie (prin sondaj) la alte masini care au facut ITP-ul la acea firma... raportul iese rau tare... pac... O ALTA AMENDA colosala ! Asa trebuie restul este o porcarie damboviteanaa... cu masuri FARA efect !
-
lezat, vineri, 24.11.2017 20:18
Nu vi se pare ca tot dispar comentariile fara explicatii? (nu doar aici si acum). De le taiati, macar dati indicatii. @AM - lasati publicul sa judece, sa faca dreptate, avem si noi mijloacele noastre de aparare, dati-ne putina credibilitate, de nu-i ok vreo parere, o umplem de ketch-up si dispare... Incredeti-va putin in gandurile noastre variate, dar suficient de cerebrale si curate... Ati auzit cumva de ECHITATE? Credeti-ne, chiar stim face DREPTATE!
-
someone, vineri, 24.11.2017 20:45
yeap, dispar comentarii ca in x-files. mully si sculder ar avea de lucru, nu gluma
-
@pele, vineri, 24.11.2017 20:45
Si o masina cu 1.6TDI cu DPF OFF si EGR defect samd, cred ca polueaza mai mult decat un 6000 benzina. Vad in trafic destule afumatori cu motoare SUB 2000, nu sub 3000... ca nu stiu cum sa dau mai rapid pe recircularea aerului, sa nu imi intre putoarea in masina.
-
lezat, vineri, 24.11.2017 20:55
Cine sunt EU de indraznesc sa ma RIDIC? As putea zice unul amarat, patit, unul mai mic... Dar am sa raspund cu o replica celebra dintr-un filmul (cu acelasi nume) : ”I am SPARTACUS!!!” Kirk Douglas n-a apucat sa o rosteasca... desi el era erol principal!
-
lezat, vineri, 24.11.2017 21:18
Sper sa nu mi se raspunda tot cu o replica celebra dintr-un film pe care o da John Kruger (Schwarzenegger) in ERASER ... Ca am vazut si TERMINATOR... Cu siguranta "I'll be back"!!!
-
verde, sâmbătă, 25.11.2017 08:45
Eu cred că ar trebui interzise autoturismele cu motor peste 2000 cmc. Pentru tractoare și mașini agricole trebuie făcută excepție în lege. Legea de acum le permite totuși bogătașilor și fițoșilor să-și ia mașini cu motorul mai mare în schimbul plății acestui impozit pe lux. Însă bogătașii și fițoșii noștri sunt zgârciți, preferă să înmatriculeze mașinile în Bulgaria (cum e cazul doamnei Rovana Plumb). Eu nu înțeleg asta. Ori ești bogat și fițos, ori nu mai ești! Poate unii sunt doar fițoși și nu sunt bogați și n-au bani de impozit. Sau poate sunt bogați, dar zgârciți. Sfatul meu este să nu mai fiți fițoși sau să nu mai fiți zgârciți. Dacă nu puteți, atunci puneți mână de la mână și dați o șpagă unui deputat ca să vă ajute cu o scutire de impozit prin lege. Nu o să fie greu, că deputatul și colegii lui sunt tot niște fițoși și niște zgârciți, e și pentru ei legea asta. Țara tot se va umple de motoare mari și puturoase, dar măcar să le facem traiul mai ușor proprietarilor lor, să nu se mai chinuie cu înmatriculările în Bulgaria, săracii...
-
@verde, sâmbătă, 25.11.2017 16:07
Nu inseamna ca esti sarac sau zgarcit. Poti fi si bogat si "altruist". Inseamna ca nu trebuie sa accepti sa-si bata statul joc de tine cu impozite nesimtite. Daca am 1 miliard de euro, nu insemna ca trebuie sa accept taxe imbecile, doar ca sa ma usureze de bani. Mai ales ca banii aia nu se regasesc in mijloace anti-poluare sau drumuri mai bune, respectiv siguranta rutiera, ci merg tot la "cine trebuie", ca sa-si ia si ei masinii de >100k euro
-
@verde, sâmbătă, 25.11.2017 16:13
Si de ce sa nu se taxeze masinile peste 900cmc? Ca poti sa-ti iei logan cu motor de 899 cmc si ai cu ce iti face treaba. Sau ai tu masina pana in 2000cmc si ai vrea sa moara capra vecinului, dar a ta nu ?!!?? Dar de fapt, de ce naiba sa nu creasca la toate masinile, ca te poti plimba cu trenul, CARE DEJA E ELECTRIC (LA MODA) si cu autobuzul si cu bicicleta. Ca sunt destui care se folosesc de aceste mijloace de transport si NU MOR
-
@verde, sâmbătă, 25.11.2017 16:19
De fapt de ce nu ar pune impozite mari si la carne, lapte, paine samd. Ce atatea figuri in cap? Odinioara, batranii nostri mancau doar mamaliga cu ceapa si branza. Carne, paine doar de cele 4 mari sarbatori din an... si pentru aia au trecut fericiti si sananatosi. Doar bogatasii isi permiteau sa manance carne si oua zilnic.
-
inexorabil, sâmbătă, 25.11.2017 16:29
Dragii mei, ȋn adâncul sufletelor voastre, nu credeți că, astfel, s-ar reveni la normalitate? Totuși, ar fi prea frumos ca să fie adevărat… Pentru mine, unul, impozitul pe cilindree – ȋn forma actuală – reprezintă absurditatea inegalabilă a vieții. Impozitul legal ar trebui să fie (de ce nu, Edikkk?) raportat la cantitatea de noxe emise și, eventual, stabilit prin relația impozit = (B/A)*C, ȋn care: B = cantitatea de emisii determinată de RAR , A = prima valoare impozabilă a cantității de emisii, iar C = suma de plată aferentă lui A. De pildă, dacă mașina vecinului emite 150 g CO2/km, iar a mea 240 g, atunci vecinul să plătească suma y, iar eu 1,6*y. Dar și soluția imaginată de deputatul Simionca poate fi aplicată; o consider la fel de rezonabilă, dacă tot cilindreea rămâne obiectul impozitării. “Cifra exactă” (mai corect: valoarea. exactă) la care s-a referit ar putea fi 10 bani/cmc, de exemplu. Să zicem că pragul minimal impozabil al cilindreei s-ar fixa la 1000 cmc. Ȋn atare condiții, cineva care deține un astfel de motor ar trebui să plătească 100 de lei. La 2000 cmc ar corespunde 200 lei ș.a.m.d. Vrei Corvette, adică 6162 cmc? Atunci scoate anual din buzunar 616,20 lei! Doar. Nu 8935 lei… Așadar, problema deloc neglijabilă, ba chiar tracasantă, este că, după lege, cilindreele care depășesc 2000 cmc sunt impozitate la sânge (și, tocmai de aceea, mulți dintre noi nu-și permit să le suporte financiar – cum este posibil ca proprietarul unei mașini de 2L să dea 180 lei, iar cel cu motor de 2,5L de cinci ori mai mult?! – asta hoție, asta jecmăneală, asta corupție, asta injustiție, asta neconstituționalitate, dar cine să sesizeze și pe cine?), ȋn scumpa noastră patrie socialisto-liberală, de niște guvernanți care cică mor de grija mediului, deși se fac că plouă ȋn privința puzderiei de hârburi cu motoare mici care ȋmbâcsesc literalmente atmosfera de amar ani de zile (ȋntr-adevăr, teoretic, cantitatea de emisii poluante este proporțională cu capacitatea motorului, dar unde-s mulți…poluarea crește, adică trebuie luat ȋn considerare numărul imens de rable cu cilindree redusă aflate ȋn circulație pe drumurile publice – nota bene, cu permisiunea deseori conștientă a RAR-ului!) și care sunt măgulite cu impozite modice pentru simplul fapt că au motorașe, dar care, ȋn mod suspect, sunt trecute cu vederea de autorități (nu numai cele rutiere), știți care: alea care fac nonstop apologia corectitudinii juridice și – ce tupeu! – morale.
-
inexorabil, sâmbătă, 25.11.2017 17:30
Autoritățile (oameni și ei, ca noi toți) nu-mi par istețe la faza asta…Probabil nici nu realizează că, ȋncăpățânându-se se mențină regulile actuale de impozitare auto, foarte mulți cetățeni (chiar și cei pe care, vorba aceea, “ȋi dau banii afară din casă”) evită cilindreele peste 2000 cmc, adică Fiscul câștigă firav pe de urma lor, ca să nu spun: tinzând spre zero…Vorbim despre sute și sute de mii de suflete! Dar, dacă va intra ȋn vigoare altă lege, atunci destui dintre cei care tânjeau după motoare mai mari vor prinde curaj și, conform principiului “rarul umple carul” (ȋn cazul dat, “rarul” coincide cu o valori mult mai scăzute ale impozitului decât cele actuale), ȋncasările la bugetul de stat vor fi superioare! Prin urmare, n-a gândit deloc rău deputatul respectiv. La urma urmei, economie de piață tocmai asta ȋnseamnă: viziune de (prin) piață! Infatuatul care ține cu dinții de prețurile lui umflate nejustificat se va uita, tâmp, cum colegii care mizează pe reduceri atractive ȋși vor umple buzunarele. Cât despre cititorii care proclamă “echitatea civică”, ȋnfierându-i pe bogătași cum că nu acceptă și o impozitare “pe măsura profitului” (și poate că nu toți au “furat din banii noștri” – ce ziceți de varianta asta?), este limpede că, ȋnarmați cu o asemenea mentalitate, numai economiști nu sunt (“măcar” ca vocație) și tocmai la Fisc nu s-ar cuveni să lucreze…
-
inexorabil, sâmbătă, 25.11.2017 17:45
Rectificări, ca de obicei: 1) cilindreele DE peste 2000 cmc; 2) “valori” și atât, fără acel articol nehotărât rătăcit (“o”).
-
vasile, sâmbătă, 25.11.2017 20:59
Daca legea este facuta un trebuie este foarte buna. Din cauza cilindreei este concurenta neloiala intre producatori. De exemplu mazda 6 2017-2018 sau mazda cx5 modelul 2018 au euro 6 192 dar motor de 2.500 cm ,benzina cifrele de consum sunt super, cifrele de poluare sunt super, dar nu poti sa obligi producatorul sa faca motorul sub 2.0 doar pentru ca restul au decis sa puna turbo si scot si pana la 300cp din turbo. Masinile full option se pot cumpara doar cu acest motor,pentru echiparile inferioare existand un motor de 2.0 benzina, iar brandul pierde clienti din cauza acestei cilindrei si nu o sa schimbe motoarele pentru cateva tari din europa. Trebuie facuta o diferentiere clara intre masini cilindree cai putere norma de poluare si anul masinii.
-
Radu, sâmbătă, 25.11.2017 21:35
Inpozitarea capacitatii cilindrrice e o prostie. Corecta ar fi impozitarea kW-ului.
-
Dezinteresatul, duminică, 26.11.2017 02:42
Doamne ce comentarii de oameni doxati. Chair ma miram de unde poate fi atat de ridicat Coeficientul de Inteligenta. Am gasit, de aici de la comenturi. Eu nu pricep de ce trebuie reinventata apa calda la noi in tara , cand au inventat-o alti deja. Povesti despre impozitele pe venit , capitalism, mentalitate... Pai mai baieti si fete, tarile civilizate au un sistem de impozitare pe toate vrutele si ne-vrutele foarte echitabil si functional. Nu inteleg de ce trebuie , la noi, sa fie altfel, doar vrem o tara ca afara, pai faceti-o ca afara pornind de la impozide , progresiv pe venituri, taxele auto pe cilindree, etc. Se plange deputatul lui peste ca se inmatriculeaza in bulgaria?... pai scoate dracului ideea de a baga o alta taxa pe drum si lasa legislatia in domeniu ca in orice tara din Europa, de cve dracului vrem sa fim noi cu doua perechi de oua? Ca sa faca bani tariceanu tiriac si altii ca ei.... Sa faca , dar nu obligand pe unii sa faca ceea ce nu vor sau poate nu isi permit
-
ACE - Craiova, duminică, 26.11.2017 08:29
Eu cred ca IMPOZITUL PE PROPRIETATE al masinii nu trebuie sa fie calculat exagerat -el trebuie doar sa fie legat de o formula uniform valabila....Sunt autovehicule de epoca de ex. care au cilindree mare dar care parcurg doar 300 sau 500 km/an ...de ce am vrea sa dispara din tara aceste minunatii ale tehnicii ?! In schimb, cred eu, ar trebui sa fie introdus un IMPOZIT ANUAL PE EXPLOATAREA AUTOVEHICULULUI care sa fie legat de cantitatile de poluanti - NOx si CO2 - pe care acest vehicul le emite in timpul exploatarii, care, la modul cel mai practic, SA INCURAJEZE - DIN CE IN CE MAI MULT - ACHIZITIA DE MASINI cat mai putin poluante..... Pentru ca, de fapt, ideea este ca TOTI NE DORIM UN AER CAT MAI CURAT - si asta nu peste 1.000 de ani !!!!!
-
@inexo, duminică, 26.11.2017 18:26
Stim ca esti fan americane!
-
someone, luni, 27.11.2017 10:01
o intrebare pt toti cei care ati scris aici: voi ati mai vazut articol cu comentarii ce sa aiba asa multe manute rosii? indiferent de ce e scris, pro, contra sau chiar neutru, comentariile au o gramada de manute rosii.....hhhmmmmmm
-
inexorabil, luni, 27.11.2017 12:08
@(@inexo), evident că iubesc “yankeele”. Dar dă-mi voie să-ţi adresez două teme de tratat: 1) De exemplu, Audi A4 şi BMW Seria 3 au motoare de 3L (şi pe benzină, şi Diesel) destul de tentante pentru mulţi românaşi cu (oarece) bani, prin prisma capacităţilor sportive, dar cărora ce să vezi? nu le convine că trebuie să plătească peste 2000 lei impozit. Cu alte cuvinte, le plac, dar nu într-atât încât să fie dispuşi la sacrificii "suplimentare"…Şaorma “cu de toate” şi prietena la mall îşi cer şi ele drepturile :) 2) Câte modele actuale construite peste Ocean ţi se par cu adevărat “americane” ? Luăm în calcul toate aspectele: motorizări, transmisii, platforme şi design şi hai să ne referim strict la sedanuri. În curtea lui "GM", ideologia “corporate engine” dictează legea (doar V8 de Chevrolet ce mai păstrează arhitectura tradiţională). Iar “carcasele” sunt europenizate, fără niciun dubiu. Repet: reiese spiritul american din sedanurile prezentului?
-
roman, vineri, 01.12.2017 10:15
m am saturat sa va citesc acuzele si vaicarerile inepte.de multe ori am impresia ca aproape toti cei care posteaza au cunostinta unii de ceilalti,va platiti polite unii altora,aveti o atitudine si un egoism care nu foloseste nimanui,nici macar voua,dar ce mai conteaza,(i am tras o lui x si de data asta). concret: toyota avensis fab 2011,euro 5,motor 2,0 d,emisii 143 g,impozit 209 ron ; toyota avensis fab 2012,euro 5,motor 2.23d,emisii 176 g,impozit 932 ron.e o porcarie fara seaman.punct.la multi ani Romania !ar fi timpul sa ne trezim.
-
Marius, marţi, 12.01.2021 14:27
O prostie. Trebuie sa ramana ca pana acum daca vrem o tara mai curata
-
Ccp, joi, 21.01.2021 22:44
Hai sa dau și eu cu vita-n balta...mă ,da de ce sa plătesc impozit pe ceva ce e al meu ,nu contează că-i mașină,teren sau casă?sa se mai ducă și lipitorile astea la munca...ce dracu fac ăștia înafara să ne facă viața un calvar?ăștia știu să guverneze doar mărind permanent impozitele .pai așa știe să guverneze și fi'miu de 10 ani...de ce dracu sa țin în spate o droaie de căpușe ,că cică așa zice legea.?.sa mori tu!
-
Ccp, joi, 21.01.2021 22:49
Ha ha ha ce muianol...acum am văzut că postările Sint din 2017..
-
Kades, miercuri, 27.01.2021 12:29
Corect ar fi modificarea impozitarii doar pentru Euro6. Nu sunt multi care isi pot permite sa suporte cheltuielile pentru o masina cu cilindree peste 2000cm³. Realitatea e ca sunt persoane care nu isi analizeaza situatia financiara inainte de a achizitiona un autoturism si nu verifica ce costuri pot intampina in urma diferitelor defectiuni. Prefer sa am o masina pe care mi-o permit din toate punctele de vedere. Daca stai bine sa te gandesti pana si o masina cu impozitare foarte mica te poate baga in paguba.
Citeste si
-
INTERN | vineri, 22 noiembrieNoul Opel Frontera poate fi comandat în România: start de la 22.400 euroOpel a deschis comenzile pentru noul Frontera în România. SUV-ul de clasă subcompactă are un preț de pornire de 22.400 euro în țara noastră. Citeste tot
-
INTERN | vineri, 22 noiembrieProducția auto națională a crescut cu 19% în octombriePotrivit celui mai nou raport al Asociației Constructorilor de Automobile din România, producția auto din țara noastră a avut parte de o creștere de 19% în luna octombrie. Creșteri au fost înregistrate și raportat la ultimele 10 luni. Citeste tot
-
INTERN | miercuri, 20 noiembrieBrașovul interzice trotinetele închiriatePrimăria Brașov a interzis oficial trotinetele de închiriat în tot orașul. Serviciile de închiriere a trotinetelor nu vor mai funcționa în Brașov pentru o perioadă nedeterminată. Citeste tot
-
INTERN | marţi, 19 noiembrieNoul Renault 5 E-Tech a devenit mai accesibil. Start de la 26.900 euro în RomâniaRenault a deschis comenzile pentru noul Renault 5 E-Tech în versiunea Urban Range pe piața din România. Noua versiune propune un preț de pornire de 26.900 euro. Citeste tot
-
INTERN | marţi, 19 noiembriePrețuri noua Skoda Elroq în România: start de la 35.000 euroNoua Skoda Elroq este acum disponibilă în România. Pe piața noastră, noul crossover electric de dimensiuni compacte propune un preț de pornire de 35.000 euro. Citeste tot
dar in acelasi timp un 4200 euro 2 sa nu fie impozitat la fel cu un 4200 euro 6. complicat, nu? si daca acest proiect trece, si in primul an 200000000 de romanai isi iau masini cu motor peste 2000 cmc, anul urmator nu il modificati si radeti in pumn zicand" mama, ce i-am f...t pe fraieri "