Imagini noi cu viitorul Volkswagen Transporter: jante de 19 inch, în premieră
Volkswagen a publicat imagini oficiale noi cu viitoarea generație Transporter. Noul model va fi disponibil și în versiunea PanAmericana, care aduce, pentru prima dată în istoria modelului, jante de 19 inch.
Divizia de vehicule comerciale a celor de la Volkswagen a publicat câteva imagini noi cu noul Transporter T7. Știm deja că noul model va fi oferit cu motorizări diesel, hibride și chiar electrice, iar prețul de pornire pe piața din Germania va fi de 36.780 de euro.
Lansarea oficială a noului Transporter va avea loc abia în septembrie. Până atunci, constructorul german ne oferă imagini oficiale noi cu viitorul monovolum. Imaginile confirmă existența noii versiuni PanAmericana, o versiune mai robustă creată pentru aventuri în aer liber. Pentru prima dată în istoria modelului, noua generație Transporter va primi jante din aliaj de 19 inch.
Alături de asta, mai aflăm că noul model va primi faruri și stopuri LED chiar și în versiunea de bază. Versiunea PanAmericana va putea fi ușor recunoscută după elementele de protecție prezente la aripi și la praguri.
Față de actuala generație, noul Transporter va fi mai lung și mai lat, iar spațiul de încărcare va fi implicit mai mare. De asemenea, noul model va primi un instrumentar digital în locul celui analog, iar de aici nu va lipsi nici ecranul pentru sistemul multimedia.
Ca motorizări, noul Volkswagen Transporter va primi motoare diesel de 110, 150 și 170 de cai putere, o versiune hibridă PHEV de 233 de cai putere și versiuni electrice cu 116, 136, 218 și 286 de cai putere.
Așa cum am aflat mai devreme, prețul de pornire al noului Volkswagen Transporter pe piața din Germania va fi de 36.780 de euro.
via Volkswagen
Aici mai pe de-a-ntregul: https://www.automarket.ro/stiri/imagini-noi-cu-viitorul-volkswagen-transporter-t7-design-inspirat-de-id-118265.html