Imagini noi cu viitorul Abarth 600e Scorpionissima, cel mai puternic model al mărcii italiene
Abarth a publicat, cu o ocazia împlinirii a 75 de ani de existență, imagini noi cu viitorul 600e Scorpionissima. Aceasta este versiunea de performanță a noului Fiat 600e și este cel mai puternic model de serie produs vreodată de Abarth.
Anul acesta, Abarth împlinește 75 de ani de existență. Pentru a marca această ocazie specială, constructorul italian a publicat câteva imagini noi cu viitorul Abarth 600e Scorpionissima. Pe scurt, acesta este cel mai puternic model din istoria mărcii, având un motor electric care dezvoltă 240 de cai putere.
Noul model este bazat pe Fiat 600e și primește o serie de modificări importante la nivel vizual. Printre acestea, observăm un pachet aerodinamic nou, cu o bară de protecție nouă în față, jante noi, un difuzor montat în bara din spate și un eleron. De asemenea, noutăți sunt prezente și în habitaclu, acolo unde vedem scaune îmbrăcate în piele în combinație cu alcantara. Volanul este, de asemenea, îmbrăcat parțial în acest material moale și conține și cusături verzi exclusive.
Aici avem și un sistem de iluminare ambientală, precum și un ecran de 10 inch pentru sistemul multimedia, care include o grafică nouă.
Abarth nu a dezvăluit foarte multe detalii tehnice despre noul model de performanță. În afară de motorul său de 240 de cai putere, mai cunoaștem doar că noul model primește un diferențial cu alunecare limitată. Noul Abarth 600e Scorpionissima va fi lansat oficial în iunie.
via Abarth