Imagini cu noul BMW i5 din timpul testelor de iarnă
BMW a publicat oficial o serie de imagini noi cu viitoarea versiune electrică a Seriei 5. Mașina a fost testată în condiții de iarnă extreme în Suedia, pe drumurile din apropierea Munților Alpi și chiar în interiorul Cercului Arctic.
Anul acesta, BMW se pregătește să lanseze generația cu numărul 8 a modelului său din clasa executive Seria 5. Pentru prima dată, modelul va primi și o versiune complet electrică, botezată i5. Lansarea noii generații a modelului bavarez va avea loc mai târziu în acest an.
Până atunci, constructorul german ne oferă, pentru prima dată, o serie de imagini cu viitorul model electric din timpul testelor de iarnă. Așa cum se poate vedea în aceste fotografii, noua mașină a fost testată în condiții de iarnă extreme. Programul de teste pentru noul model a început încă din februarie 2022 și a durat aproximativ un an.
Astfel, mașina a fost testată în condițiile de iarnă din Suedia, la centrul de teste de la Arjeplog. Bineînțeles, mașina a fost condusă până acolo pe o distanță de aproximativ 3000 de kilometri, cu plecarea din Munchen, Germania, sediul constructorului bavarez.
Au urmat, apoi, testele de iarnă pe șoselele din apropierea Munților Alpi, iar ultima serie de teste a avut loc în februarie 2023, în interiorul Cercului Arctic.
Deocamdată, BMW nu a dezvăluit prea multe detalii despre viitoarea berlină electrică. Știm, însă, că noul model va beneficia de tehnologia BMW eDrive de generația a 5-a, alături de tehnologie nouă pentru acumulatori, care promite un timp de încărcare mai mic în orice condiții de vreme.
Noul BMW i5, alături de versiunile cu motoare termice, vor fi lansate mai târziu în acest an.
via BMW