Imagine nouă cu viitoarea generație Toyota Prius
Toyota a publicat o nouă imagine oficială cu partea din spate a viitoarei generații Prius. Noul model va fi prezentat oficial în 16 noiembrie.
În urmă cu câteva zile, constructorul japonez ne-a oferit câteva imagini sugestive cu viitoarea generație a lui Prius. Modelul hibrid, care a debutat în 1997, va intra în cea de-a cincea generație. Noul model este descris de Toyota ca fiind un “Hybrid Reborn” și promite să aducă o serie de noutăți.
Deocamdată, nu se cunosc multe detalii tehnice, însă Toyota a publicat o nouă imagine cu partea din spate a noului Prius. Imaginea relevă stopurile LED care vor fi unite printr-o bandă, la fel ca în partea din față. Și acolo avem faruri desenate sub forma unor benzi subțiri și care par a avea un design ceva mai agresiv față de generația actuală.
Așteptarea nu va mai dura mult, în schimb. Noul Toyota Prius va fi dezvăluit în 16 noiembrie, adică mâine dimineață.
via Toyota
De la Toyota ca masina Hybrid eu as opta doar pentru Prius . Cred ca are cel mai bun coeficient aerodinamic si cel mai bun consum dintre hybridele Toyota .