Ideile lui Elon Musk: “Putem să reconstruim rețeaua electrică din Puerto Rico cu baterii și panouri Tesla”
Elon Musk propune ca Tesla să reconstruiască întreaga rețea electrică din Puerto Rico cu ajutorul bateriilor și panourilor solare furnizate de compania sa.
După ce statul american Puerto Rico a fost lovit de două uragane în doar câteva săptămâni, alături de alte insule din Caraibe, cele mai multe rețele electrice din regiune au fost distruse. Imediat după acele incidente, Tesla a livrat mai multe baterii Powerwall care să-i ajute pe locuitori să aibă curent electric.
Acum, Elon Musk susține că Tesla poate să construiască de la zero o rețea electrică pentru Puerto Rico, folosind baterii electrice și panouri solare la o scară mai mare.
“Echipa Tesla a mai făcut acest lucru pentru alte insule mai mici, dar nu există o limită de scalabilitate, așa că putem să o facem și pentru Puerto Rico. Această decizie este în mâinile guvernului și, cel mai important, în mâinile locuitorilor din Puerto Rico”, a scris Elon Musk pe Twitter.
Guvernatorul portorican a răspuns prompt și s-a arătat dispus să se așeze la masa discuțiilor cu șeful Tesla. Potrivit publicației Electrek, costul instalării unei baterii Powerwall în acele insule menționate mai sus este foarte mare: 12.000 de dolari, întrucât electricienii sunt greu de găsit acum în acele zone.
Tesla scrie pe site-ul său că o “instalare standard” costă între 800 și 2.000 de dolari, iar bateria Powerwall are un preț de 6.200 de dolari.
Via Electrek
si in caz de uragane le baga sub pamant?