Hyundai va dezvolta o platformă dedicată mașinilor electrice: primul model electric din noua gamă va fi lansat în 2020
Hyundai a anunțat că va lansa în 2020 primul său model electric dezvoltat pe o platformă dedicată acestui tip de propulsie.
Gama Hyundai include în prezent modelele electrice Ioniq și Kona EV, însă ambele sunt dezvoltate pe o platformă folosită inclusiv pentru modele care utilizează motoare cu combustie internă.
Constructorul sud-coreean a anunțat însă că va dezvolta o platformă dedicată mașinilor electrice, ceea ce va permite îmbunatățirea unor tehnologii și amplasarea bateriei sub podea pentru o gestionare mai eficientă a spațiului interior pentru șoferi și pasageri.
Primul model electric dezvoltat pe noua platformă va fi lansat în 2020, însă asiaticii nu au oferit încă niciun fel de detaliu despre acesta.
"În 2020, compania intenționează să introducă un nou model electric construit pe o platformă dedicată mașinilor electrice. În plus, vom îmbunătăți costurile și eficiența tehnică în producția de mașini electrice printr-o serie largă de inovații, cum ar fi cele pentru baterii", menționează Hyundai într-un comunicat de presă.
Anterior, Hyundai a anunțat că intenționează să lanseze 44 de modele electrice și hibride până în anul 2025 și își propune să ajungă în top 3 constructori de mașini electrice până în același an.
Tot până în 2025, Hyundai susține că va dezvolta un sistem care permite unei mașini electrice să se conducă automat la stația de încărcare wireless și apoi să se parcheze singură pentru a permite și altor mașini să se încarce.
Toate aceste noutăți vor fi dezvoltate în cadrul Hyundai Motor Group, astfel că vor fi preluate și de partenerii de la Kia.
Via Hyundai
Degeaba daca n-aveti baterii. Si terminati cu politica asta de a vinde doar varianta cea mai scumpa a lui kona, ca nu va adresati clientilor din Monte Carlo. Atentie, clientii de EV poseda ceva IQ, nu vor pune botul la hotiile domniilor voastre.. Mai ganditi-va si poate ma mai gandesc si eu daca intru sau nu la dumneavoastra in show-room. Oferta se cam diversifica, nu mai e doar kona si.. atat.