Hyundai promite un model electric “revoluționar”, în colaborare cu Rimac: “Va influența modul în care noi creăm mașini”
Viitorul model electric pe care Hyundai îl dezvoltă cu croații de la Rimac va fi unul “revoluționar” și “va influența modul în care Hyundai creează mașini”, a declarat un oficial al constructorului asiatic.
În această săptămână, grupul Hyundai a semnat un parteneriat strategic cu Rimac. Asiaticii vor investi 80 de milioane de euro (64 de milioane de euro vor veni din partea Hyundai, iar 16 milioane de euro vor veni din partea Kia), în cadrul companiei din Croația.
Conform primelor informații, departamentele de dezvoltare și cercetare ale celor două companii vor lucra împreună pentru pregătirea unor vehicule electrice Hyundai. Pe listă se află un prototip electric de performanță care anunță un viitor model de serie dezvoltat sub logo-ul Hyundai N (divizia de performanță a asiaticilor), dar și un vehicul electric cu pile de combustie pe bază de hidrogen.
Primele rezultate ale acestui parteneriat ar urma să fie vizibile începând cu 2020.
Thomas Beurkle, șeful departamentului de design din Europa, spune că viitorul model electric dezvoltat de Hyundai și Rimac va fi unul “revoluționar” și “va influența modul în care Hyundai creează mașini”.
Potrivit acestuia, Hyundai încă nu a decis care echipă de design a grupului va fi cea care va desena viitorul model. Pentru acest proiect se luptă designerii Hyundai din Europa, Asia și Statele Unite, fiecare urmând să vină cu o propunere către conducerea companiei.
Rimac a reușit să ajungă în prim-plan cu ajutorul unor hypercar-uri electrice. Primul dintre acestea se numește Concept One și oferă 1.224 CP. Cel de-al doilea hypercar a fost lansat în 2018 în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Acesta poartă numele de Rimac C_Two și integrează patru motoare electrice capabile să dezvolte 1.914 cai putere și 2.300 Nm.
Iar activitatea celor de la Rimac nu a trecut neobservată de jucătorii vechi din industrie. La jumătatea anului trecut, Porsche a anunțat achiziția unui pachet de 10% din acțiunile Rimac. Nemții nu au anunțat suma investită, însă au declarat că tehnologia producătorului croat va fi utilizată în cadrul programului care vizează dezvoltarea viitoarelor modele electrice Porsche.
Via Automotive News