Hyundai Kona Electric, cea mai bună autonomie într-un test comparativ: SUV-ul electric a surclasat Jaguar I-Pace și Kia e-Niro
Hyundai Kona Electric a obținut o autonomie de aproape 420 de kilometri într-un test comparativ realizat de publicația What Car?, iar SUV-ul asiatic a fost urmat la mică distanță de Jaguar I-Pace și Kia e-Niro.
Publicația britanică What Car? a efectuat un test comparativ pentru a afla autonomia reală a celor mai populare modele electrice de pe piață. Testele au fost realizate pe circuitul de teste What Car din Marea Britanie, care are o lungime de 31 de kilometri, iar pe lângă șofer în mașină s-a aflat și un pasager.
Mașinile au rulat cu o temperatură ambientală setată la 21 de grade Celsius și cu farurile pornite, iar șoferul a simulat atât un traseu urban cu opriri și porniri dese, cât și rularea pe drumuri de țară și autostrăzi. Modelele echipate cu baterii de peste 60 kW au parcurs traseul de două ori, în timp ce modelele cu acumulatori de peste 100 kW au efectuat traseul de trei ori.
În urma testelor, Hyundai Kona Electric a ocupat prima poziție în clasament cu o autonomie de 417 kilometri pentru versiunea cu baterie de 64 kWh, în condițiile în care autonomia oficială este de 470 de kilometri (WLTP).
La mică distanță de modelul asiatic s-au poziționat două modele cu același rezultat. Jaguar I-Pace și Kia e-Niro au obținut o autonomie de 407 kilometri, comparativ cu autonomia oficială de 480 de kilometri, respectiv 485 de kilometri.
Model | Autonomie reală |
Autonomie WLTP |
Hyundai Kona (64 kWh) | 417 | 470 |
Jaguar I-Pace | 407 | 480 |
Kia e-Niro (64 kWh) | 407 | 485 |
Tesla Model S 75 D | 328 | 461 |
Hyundai Kona (39 kWh) | 254 | 300 |
Renault Zoe R110 | 235 | 300 |
Nissan Leaf | 206 | 285 |
BMW i3 94 Ah | 195 | 225 |
Volkswagen e-Golf | 188 | 219 |
Hyundai Ioniq | 188 | 204 |
Smart Fortwo EQ Cabrio | 95 | 160 |
Smart Forfour EQ | 92 | 160 |
În unele cazuri, datele obținute sunt însă diferite comparativ cu cele dintr-un alt studiu de acest gen care a avut loc în luna septembrie. Cea mai mare discrepanță este ca în testul respectiv Jaguar I-Pace a ocupat ultimul loc, cu o autonomie reală de 314 kilometri, în locul celor 407 kilometri din noul test.
Via Autocar
mai interesant decat valoarea absoluta a autonomiei este valoarea "minciunii", mai precis diferenta dintre autonomia declarata si cea reala, adica iti spun ca merge, de exemplu, 100km si defapt nu depasesti 50km ca idee, Ionik si Kona spun adevarul in proportie de 92%, respectiv 88% si cel mai mincinos dintre cei extrem de populari este...Tesla (pe locul 10), care spune adevarul in proportie de 71%. Cele 2 Smart sunt si mai jos (59% si 57%)