Hyundai își începe drumul către performanță: primul model al diviziei N va fi un hot hatch bazat pe i30, cu 260 de cai putere

Publicat luni, 30.05.2016 13:06 de Bogdan Mirică

Hyundai lucrează de zor la primul model al diviziei sale de performanță N. Este vorba despre un i30 sportiv, așteptat anul viitor și dezvoltat pe baza noii generații a compactei.

Hyundai a anunțat de ceva timp debutul unei divizii sportive N Performance, gata să se dueleze cu Renaultsport sau Opel OPC. Primul model al gamei va fi un hot hatch bazat pe noua generație i30, după cum afirmă chiar Albert Biermann, șeful diviziei N Performance, plecat în 2014 chiar de la BMW M pentru a clădi de la zero drumul sud-coreenilor către o carieră sportivă.

Biermann susține că viitorul Hyundai i30 N va fi un hot hatch cu preț accesibil, acesta urmând să fie, de fapt, motto-ul întregii divizii. Chiar dacă va fi abordabilă, compacta sportivă nu va face rabat de la performanțe.

Viitorul i30 N va beneficia de un motor pe benzină de 2.0 litri turbo, capabil să dezvolte peste 260 de cai putere și să ajute mașina să depășească 250 de km/h. Modelul coreenilor se va duela cu nume grele ca Ford Focus ST, Renault Megane RS, Opel Astra OPC și Volkswagen Golf GTI.

Iar pentru asta se va folosi de experiența câștigată pe circuitul de la Nurburgring, acolo unde Hyundai are deja un centru de dezvoltare și testare. Un prototip al viitorului i30 N aleargă pe Iadul Verde pentru a colecta informații prețioase și a participat la Cursa de 24 de ore de la Nurburgring din aceleași rațiuni. Biermann susține că experiența unei asemenea competiții de anduranță accelerează dezvoltarea și îi ajută pe ingineri să termine mașina la timp pentru anul 2017, momentul debutului oficial pe piață.

Viitorul i30 N va fi oferit inițial doar cu o cutie manuală, cu șase rapoarte. Una automată va sosi abia un an mai târziu, în 2018. Spre deosebire de modelul standard, noul i30 N va beneficia și de un diferențial cu alunecare limitată, de frâne mai mari, de o suspensie nouă și de o transmisie modificată. Biermann nu exclude nici posibilitatea unei tracțiuni integrale, montate pe o versiune mai puternică.

De asemenea, noul i30 N va fi doar începutul unei avalanșe de modele de performanță Hyundai. Tehnologia va fi folosită și pentru modelele premium Genesis, însă în acest caz divizia va purta un alt nume.

via autocar

  • Debutul KOREAN 2016, luni, 30.05.2016 16:12

    "Experiența" nu se face invartindu-se de 2-3 ori pe Nurburgring.

  • mog, luni, 30.05.2016 17:50

    au si masina in WRC de vre o 2 ani unde pot testa 1.6 turbo si 4x4... concurenta nu a facut niciodata rau, ei vor un astfel de model pt imagine nu neaparat pt profit.

  • @Debutul, luni, 30.05.2016 17:53

    Chiar nu-mi place Hyundai, dar daca vrei sa stii, ei au concurat chiar in acest weekend la cursa de 24h de la NURBURGRING; Au facut-o si in anii trecuti

  • wrc-mrc, luni, 30.05.2016 20:19

    Marketing ! Aratati-mi vreun titlu castigat in ultimul deceniu! N-au nimic la mana! Cand vor concura in F1 - sportul cu motor nr.1 si vor castiga vreun titlu, atunci mai vorbim !

  • gogu, marţi, 31.05.2016 14:34

    @wrc-mrc= Dieselgate. cand a gastigat wv prin F1!!!!???? ca eu nu prea am cunostinta si mai uitate pe la WRC, nu sunt ei de mult dar au facut cateva figuri bune ultima au gastigat raliul Argentinei

  • @gogule, marţi, 31.05.2016 18:04

    Am spus titlu ! Intreg campionat ! Greu la deal cu boii mici, huh?

  • gogu, marţi, 31.05.2016 21:05

    @wrc-mrc nu ai spus "Cand vor concura in F1 - sportul cu motor nr.1 si vor castiga vreun titlu, atunci mai vorbim !" sau a scris altu in locul tau

  • @gogule, miercuri, 01.06.2016 07:45

    ...si noi care credeam ca n-o sa ai spatiu sa enumeri campionatele castigate de koreeni :))

  • gogu, miercuri, 01.06.2016 11:41

    dar cine a spus de campionatele castigate de de koreeeeeeni, m-am legat de capionatele catigate de wv in F1