Hyundai Intrado, prima imagine teaser a unui concept care prefigurează un nou SUV
Hyundai va aduce la Geneva un concept numit Intrado, care prefigurează un SUV alimentat cu hidrogen. Deşi sistemul de propulsie s-ar putea să nu ajungă prea rapid pe liniile de producţie, SUV-ul ar putea deveni realitate peste câţiva ani.
Hyundai Intrado este prima surpriză a producătorului din Coreea de Sud pentru ediţia 2013 a Salonului Auto de la Geneva. Conceptul reprezintă un SUV de dimensiuni mici, cel mai probabil aparţinând segmentului B, iar coreenii au prezentat deja o imagine teaser a acestuia. Pe lângă denumire, cei de la Hyundai au dezvăluit şi numele realizatorilor conceptului – studioul de design Hyundai Europe. După cum putem observa şi din imaginea publicată de constructorul din Namyang, avem o nouă evoluţie a limbajului de design Fluidic Sculpture, ajunsă la versiunea 2.0, de data aceasta într-o interpretare europeană.
Centrul Hyundai din Europa este localizat în Russelsheim (Germania) şi se ocupă de dezvoltarea noilor modele ale mărcii coreene. Atât design-ul, cât şi partea tehnică a lui Hyundai Intrado au fost responsabilitatea inginerilor din Russelsheim, iar echipa a construit un sistem de propulsie cu pile de combustibil, care foloseşte hidrogen pentru a dezvolta energie electrică. Sistemul este o versiune la scară a soluţiei tehnice folosită de ix35 Fuel Cell, modelul de serie al celor de la Hyundai alimentat cu hidrogen.
Numele Intrado este inspirat din partea inferioară a aripii unui avion, secţiunea respectivă fiind esenţială pentru creşterea portanţei. Aspectele tehnice ale concepului au fost şi ele inspirate din industria aeronautică, spun cei de la Hyundai. Peter Schreyer, Preşedinte şi CDO al Hyundai Motor Corporation, spune că Intrado prezintă "viitorul automobilismului şi încapsulează eficienţa şi libertatea asociată cu zborul".
Via Hyundai
Intrado(s) adica sunt curios, fata cum va arata