Hyundai i30 facelift debutează alături de o motorizare 1.6 turbo de 186 CP

Publicat miercuri, 10.12.2014 14:33 de Sebastian Toma

Hyundai a publicat astăzi primele imagini şi informaţii ale facelift-ului lui i30. Odată cu acesta a debutat şi o nouă motorizare în ofertă, un 1.6 turbo care livrează 186 CP.

Hyundai i30 a primit un facelift, alături de care debutează în gamă o nouă motorizare: 1.6 turbo de 186 CP. Aceasta va echipa versiunea numită Turbo a lui i30, fie ea cu cinci sau cu trei uşi, şi este preluată de la fraţii de la Kia, Cee'd GT şi Procee'd GT, sub capota cărora livrează 204 CP. Vestea bună este că versiunea Hyundai a motorizării păstrează nivelul cuplului maxim asigurat pentru cele două variante ale compactei de performanţă de la Kia, respectiv 265 Nm. Motorizarea este oferită doar în compania unei transmisii manuale cu şase trepte, care angrenează roţile din faţă. În plus, versiunea Turbo a lui i30 beneficiază de o suspensie recalibrată şi de o direcţie modificată, alături de un set de jante din aliaj de 18 inch şi de un sistem de frânare mai performant.

Hyundai i30 va avea o versiune sportivă, dar nu va purta emblema noii divizii de performanţă N

Noua compactă de performanţă de la Hyundai accelerează de la 0 la 100 km/h în opt secunde, ceea ce o face cu 0.3 secunde mai lentă decât sora sa de la Kia. Viteza maximă a modelului de la Hyundai este de 219 km/h, cu 11 km/h mai mică decât cea a lui Cee'd GT. Cei de la Hyundai nu au profitat de prezenţa lor în campionatul mondial de raliuri pentru a denumi cu sufixul "N" versiunea de performanţă a lui i30. Această decizie a fost motivată de faptul că modelul nu este suficient de perfomant pentru a reprezenta divizia de performanţă N, înfiinţată la scurtă vreme de la anunţul întoarcerii în WRC.

Hyundai construieşte la Nurburgring un centru de testare a modelelor sale

Hyundai i30 facelift alături de Hyundai i30 facelift în versiunea 1.6 Turbo cu trei uşi.

Versiunea Turbo a lui i30 nu ar fi fost completă fără un pachet estetic subtil, completat de un set de blocuri optice bi-xenon cu lumini de zi cu LED-uri şi de un sistem de evacuare dublu, precum şi de un interior cu scaune sport cu cusături contrastante şi plafon negru. Acestor elemente li se adaugă şi schimbările care vin odată cu facelift-ul în gama i30, respectiv o nouă grilă frontală hexagonală, trei culori noi pentru caroserie (Jet Black, Orange Caramel şi Polar White) şi noi modele de jante din aliaj. Indiferent de versiune, restilizarea din gama i30 va debuta comercial în Europa în prima parte a anului viitor, fiind aşteptată lansarea în cadrul Salonului Auto de la Geneva.

Via Hyundai

  • ioi, miercuri, 10.12.2014 15:22

    cam audi-ish style fata; grila si prizele de aer laterale de jos

  • mog, miercuri, 10.12.2014 15:24

    sutn curios dc au "castrat" motorul

  • Suleyman Cunoscatoru, miercuri, 10.12.2014 16:52

    Audi style, insa mie imi place, vechiul model avea grila Peugeot style si nu-mi placea. Incepe sa prinda forme care imi plac, si chiar imi placea aceasta masina. Singura observatie ar fi puterea mai scazuta la modelul RS fata de Kia ? Sa fie din cauza normei euro 6 ? A fiabilitatii ? A consumului ? Si VW la 1.4tsi de la 170cp de pe G5 a trecut la 160cp pe G6. Sau sa fie Kia versiunea sportiva a Hyundai cum este Seat pentru VW ? Parca Kia, era un model mai low, iar Hyunai mai bussines ? Imi poate explica cineva pozitia acestor 2 marci ? Raman recunoscator.

  • someone, miercuri, 10.12.2014 21:28

    @ suleyman...de pe vremea cand lucram la Kia se zicea ca hyundai era marca "premium" din grup, iar kia" cea populara"...dar acum, cu acest motor cu variantele lui de putere, sant la fel de nedumerit ca si tine :D

  • mog, joi, 11.12.2014 10:46

    parca citisem un articol chiar aici pe AM cum ca grupul H-K vor sa pozitioneze Hyundai ca marca de volum, accesibila si cu o gama larga de modele iar pe Kia sa o faca un pic exclusivista, sportiva etc.

  • C-G-C, joi, 11.12.2014 13:09

    Din cate sti eu grupul Hyundai-Kia este condus "in familie". Astfel la Kia boss-ul este fiul, iar la Hyundai, tatal. Acum cativa ani, cand coreeni au inceput ofensiva si au definitivat strategia grupului, dorinta lor a fost ca Kia sa fie brand-ul tanar, mai sportiv al grupului (nu neaparat mai ieftin), in timp ce Hyundai sa fie brandul lor "serios", un fel de VW coreean. Daca ma uit acum la produsele ambilor producatori, din punctul meu de vedere, in mare parte au respectat ce si-au propus si le-a si reusit intr-o oarecare masura.