Hyundai i20 facelift, disponibil în România de la 9.862 euro
Hyundai a adus în România modelul i20 facelift. Modelul de clasă mică din Coreea a primit de curând o serie de modificări estetice precum şi nou motor diesel.
Noul Hyundai i20 facelift a sosit şi în România. Începând cu luna iulie, noul model de clasă mică poate fi comandat în reţeaua de dealeri Hyundai de la noi din ţară. Hyundai i20 a fost revizuit şi optimizat de curând atât la interior, cât şi la exterior. i20 are acum o nouă parte frontală cu faruri diferite ce integrează modelul de clasă B în linia de design "fluidic sculpture" abordată de celelalte modele Hyundai.
Noul Hyundai i20 a fost reproiectat în cadrul centrului tehnic Hyundai Motor Europe din Germania. Partea frontală include acum un element de design comun nouilor modele Hyundai: grila hexagonală. Pe lângă acest element, noul i20 a primit blocuri optice redesenate şi spoiler faţă cu un design nou. Noul Hyundai i20 este produs în Turcia şi va fi disponibil cu o gamă de zece culori exterioare din care opt sunt metalizate şi două nemetalizate. Faţă de vechiul model, actualul i20 este mai lung cu 55 mm, având o lungime totală de 3.995 mm. Portbagajul modelului Hyundai i20 facelift are un volum de 295 litri.
Noul Hyundai i20 vine cu o serie de echipamente opţionale ca butonul Start-Stop, lumini automate, cheie inteligentă. senzor de ploaie şi cameră video pentru marşarier. Dar cele mai importante noutăţi sunt la capitolul motorizări. În ceea ce priveşte propulsoarele pe benzină, avem două variante de motorizare: 1.2 litri de 85 CP şi 1.4 litri de 100 CP. La capitolul diesel, Hyundai introduce motorul cu trei cilindri de 1.1 litri de 75 CP, dar există şi varianta 1.4 diesel de 90 CP.
Noul Hyundai i20 va fi disponibil în România începând cu a doua jumătate a lunii iulie în două versiuni de echipare numite Comfort şi Highway. Preţurile noului model vor începe de la 9.862 euro (TVA inclus). Preţul prin programul Remat 2012 este de 7.212 euro (TVA inclus).
HYUNDAI i20 vs. CONCURENŢA DIRECTĂ |
||||
MODEL/VERSIUNE | CONSUM MIXT (l/100 km) |
ACCELERAŢIE 0-100 (secunde) |
PREŢ DE LISTĂ* (Euro, cu TVA) |
|
HYUNDAI i20 1.2 Comfort | 85 | 4.7 | 12.7 | 9.862 |
CHEVROLET Aveo 1.2 LS | 70 | 5.9 | 14.3 | 10.700 |
CITROEN C3 1.4i Attraction | 75 | 6.3 | 14.2 | 12.021 |
DACIA Sandero 1.2 Go! | 75 | 5.9 | 13.6 | 7.300 |
FORD Fiesta 1.25 Ambiente | 82 | 5.6 | 13.3 | 12.050 |
KIA Rio 1.2 GSL Base | 85 | 5.0 | 13.1 | 10.097 |
MAZDA2 facelift 1.3 CE Plus | 75 | 5.1 | 14.9 | 12.630 |
MITSUBISHI Colt 1.1 Inform | 75 | 5.4 | 13.3 | 10.603 |
NISSAN Micra 1.2 Acenta | 80 | 5.0 | 13.7 | 12.500 |
OPEL Corsa 1.2 Celebration | 85 | 5.5 | 13.6 | 10.890 |
PEUGEOT 208 1.2 VTI Acces | 82 | 4.5 | 12.2 | 11.631 |
RENAULT Clio 1.2 Authentique | 75 | 5.8 | 13.4 | 11.250 |
SKODA Fabia 1.2 HTP | 70 | 5.5 | 14.9 | 10.714 |
SUZUKI Swift 1.2 GLX | 94 | 5.0 | 12.3 | 11.600 |
TOYOTA Yaris 1.0 Terra | 69 | 4.8 | 15.3 | 12.691 |
VOLKSWAGEN Polo 1.2 TSI | 90 | 5.1 | 10.9 | 14.305 |
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii |
O masina simplista de oras,o masina buna la un pret corect,nu ca noua Skoda citigo,care costa cam la fel si se vede tabla in interior.