Hyundai a dezvăluit melodia pe care va dansa împotriva lui Renault Megane RS: noul i30 N va avea 260 de cai putere și va suna ca o adevărată sportivă
Hyundai i30 N va fi primul hot hatch veritabil al sud-coreenilor. Va fi construit cu ajutorul unui inginer șef de la BMW M și promite să sune ca un adevărat model sportiv.
Hyundai are de gând să facă din noua generație i30 un adevărat best-seller în segmentul compact. Pentru asta, sud-coreenii planifică să umble puțin și la imaginea brandului pe Bătrânul Continent și să joace în liga atât de disputată a hot hatch-urilor. Adică acolo unde Renault Megane RS și Volkswagen Golf GTI atrag cei mai mulți clienți.
Pentru asta, Hyundai a lansat deja o divizie de performanță recunoscută după litera N. Primul produs al diviziei N va fi o versiune sportivă adevărată a viitorului i30. Un i30 care își va face apariția în versiune de serie cu ocazia Salonului Auto de la Paris, în toamna acestui an, și care va fi declinat în versiunea sportivă N câteva luni mai târziu.
Mulți se vor întreba cum va reuși Hyundai să recupereze avansul și experiența unor constructori cu renume, ca Renault, Volkswagen sau Opel. Pentru cei care nu știu, sud-coreenii au construit de ceva timp un centru de dezvoltare și testare la Nurburgring, iar prototipul viitorului Hyundai i20 N a parcurs deja 480 de ture ale faimosului circuit. Asta înseamnă 10.000 de kilometri de teste la limită.
Hyundai susține că viitorul Hyundai i30 N va fi disponibil în două versiuni de putere, iar cea mai dotată va oferi 260 de cai. Ambele vor folosi o unitate turbo de 2.0 litri. 40% din mașină va fi complet diferită de versiunea de serie: motor, transmisie, suspensie și amortizoare. Prin urmare, chiar dacă nu va fi printre cele mai puternice modele din segment, noul i30 N va fi o mașină ”dedicată plăcerii de a conduce”, după cum anunță chiar Albert Biermann, șeful diviziei Hyundai N, fost inginer șef la BMW M.
Până când vom avea șansa să vedem primele imagini cu noul i30 N sau măcar cu versiunea sa de serie, Hyundai a pregătit un teaser care ne demonstrează cum sună evacuare hot hatch-ului.