Hypercarul Audi mai are de așteptat: "Vrem să-l dezvoltăm, dar ne concentrăm pe electrice și SUV-uri"
Audi este interesată să dezvolte un hypercar, însă proiectul este pus în așteptare ca urmare a faptului că germanii se concentrează pe mașinile electrice și SUV-uri.
Audi traversează o perioadă plină de schimbări prin care încearcă să revină în lupta cu BMW și Mercedes pentru supremația în segmentul premium. Pentru moment, strategia nu implică însă și dezvoltarea unui hypercar care să fie poziționat în gamă peste R8, în ciuda dorinței diviziei de performanță Audi Sport de a lansa un astfel de model.
"Suntem interesați de un hypercar în viitor. Nu numai că brandul merită un astfel de model, dar există cerere și clienții se gândesc la asta", spune Stephan Winkelmann, șeful diviziei Audi Sport.
Totuși, un astfel de model nu va fi lansat mai devreme de 2020, întrucât Audi se concentrează acum pe alte segmente. În primul rând, Audi pregătește nu mai puțin de 3 modele electrice, iar primele pe listă sunt Audi e-tron Quattro și Audi e-tron Sportback, cu obiectivul ca o treime dintre mașinile vândute în 2025 să fie electrice.
Pe de altă parte, Audi preferă să extindă agresiv gama de SUV-uri tradiționale, ca urmare a vânzărilor în creștere înregistrate în acest segment. Pe lista de SUV-uri se află inclusiv modele noi precum Audi Q8, care va deveni practic cel mai mare SUV din gama și care va fi lansat în 2018, dar și Audi Q4, versiunea coupe a lui Q3, care va fi dezvăluită în 2019.
Totuși, divizia de performanță nu va fi uitată, întrucât nu mai puțin de 6 modele RS urmează să fie lansate până la finalul anului viitor.
Via Motor1
De parcă n-ar exista deja un HPSC (nu “hypercar”) ȋn spiritul lui Audi. Bugatti Veyron a apărut ca o combinație ȋntre motorul de VAG, caroseria lui Audi Rosemeyer și interiorul lui Bentley Hunaudières. Cel mai probabil, cererea de acest gen s-a născut din ambiția unor nababi de a li ȋnfierbânta sângele ȋn cap datorită celor patru inele “fermecate” (d.p.d.v. dinamic), iar R8 ȋn mod cert nu le poate satisface apriga doleanță. Dar mult mai simplu (și practic) ar fi să aplice pur și simplu emblema lui Audi pe Bugatti-urile actuale, neluând ȋn seamă impresia inerentă “it’s the same shit, just different”. Cu economiile astfel rezultate, ar putea să se desfete ȋn Burj al-Arab sau ȋn The 13 Hotel, ca experiențe de neuitat.