Honda va investi 64 de miliarde de dolari în strategia de electrificare
Honda a anunțat că va crește semnificativ investițiile în strategia lor de electrificare. Producătorul japonez va investi 64 miliarde de dolari până în 2030, cu accent pe lansarea de noi modele electrice.
Honda mizează mult pe viitorul electric al companiei. Până în 2030, japonezii vor investi 64 de miliarde de dolari. Honda dorește ca până în 2050 să atingă neutralitatea carbonului
Noile planuri de investiții au fost dezvăluite într-o conferință de presă de către Toshihiro Mibe, directorul executiv Honda. În timp ce a recunoscut că vânzarea de mașini electrice a scăzut în unele regiuni, Mibe a spus că Honda privește spre viitor, când modelele electrice vor fi din ce în ce mai populare.
Planurile celor de la Honda urmează o serie de obiective anunțate de Mibe în 2021, inclusiv ținte pentru ca Honda să atingă neutralitatea carbonului în toate produsele și operațiunile până în 2050. În același timp, Honda plănuiește ca modelele electrice și cele cu emisii zero de carbon să reprezinte 100% din vânzările de vehicule până în 2040.
Unul dintre aspectele cheie ale strategiei Honda, evidențiat de Mibe, include stabilirea unui lanț de valoare integrat pentru EV-uri, cu un accent central pe baterii în piețele cheie. Honda a declarat că își propune să reducă costul bateriilor achiziționate în America de Nord prin aceste inițiative cu mai mult de 20% până în 2030. Totodată, aceștia vor să reducă costul total de producție cu aproximativ 35%.
Mibe a prezentat strategia de electrificare a companiei, Honda plănuind să lanseze 7 modele până în 2030. În același timp, producătorul japonez a prezentat planurile de investiții până în 2030. În total, cei de la Honda au preconizat că investiția se va ridica la 64 de miliarde de dolari.
Strategia ar fi buna daca 63 din cele 64 de miliarde s-ar duce in cercetare dezvoltare de baterii. Altfel, daca sparg banii pe platforme sau alte balarii de ecrane si infotainmenturi, isi joaca soarta la ruleta ruseasca. Platforme electrice pot sa ia de la chinezi gata facute daca chiar s-or vinde doar electrice in 2-3 ani.