Honda speră ca noul CR-V Hybrid să reprezinte 50% din vânzările sale europene: japonezii estimează un volum total anual de 60.000 de mașini
Honda și-a propus ca vânzările sale europene să atingă un nivel de 60.000 de unități pe an. În același timp, niponii speră ca noul model CR-V Hybrid să reprezinte jumătate din aceste vânzări pe Bătrânul Continent.
Lansat în toamna anului trecut, noul CR-V Hybrid este speranța Honda pentru revitalizarea vânzărilor pe piața europeană.
Honda CR-V Hybrid are un sistem de propulsie capabil să genereze 184 de cai putere și 315 Nm, iar pentru versiunea 4x2, consumul mediu mixt anunțat de producător este de 5.3 litri/100 de kilometri.
Cu aceste date tehnice și un preț de pornire de 34.000 de euro (pentru România), japonezii speră că noul lor model va reuși să înregistreze jumătate din vânzările Honda în Europa.
La nivelul Bătrânului Continent, constructorul nipon estimează un volum anual de vânzări de 60.000 de unități.
Honda se bazează pe reorientarea clienților diesel către această motorizare hibridă, pe care o descriu ca fiind “cea mai importantă din ultimii 10 ani”.
Conform reprezentanților Honda, primele exemplare CR-V Hybrid vor fi livrate începând cu primăvara acestui an.
Via Carscoops
O masina extrem de scumpa si mult ramasa in urma concurentei mai la toate capitolele . Motorul de 1,5 benzina este praf schimbi uleiul la 3-5 mii de km ca de subtiaza .