Honda S2000 ar putea renaște ca model electric de performanță
Potrivit celor mai noi zvonuri, celebrul Honda S2000 ar putea să renască mai târziu în acest an. Față de generația anterioară, noul model va fi unul electric.
Încă de la scoaterea din producție a celebrului Honda S2000 în 2009, au apărut numeroase zvonuri și speculații despre o nouă generație a decapotabilei japoneze. Din păcate, niciunul dintre aceste zvonuri nu s-au adeverit, astfel că numele S2000 rămâne, cel puțin pentru moment, în continuare doar în paginile istoriei.
Cu toate acestea, au apărut recent speculații noi cu privire la o eventuală relansare a lui S2000 pe piață. Potrivit publicației britanice Car Magazine, S2000 ar putea renaște în acest an sub forma unui model de performanță electric. Publicația precizează că aceste informații au fost obținute din partea unor persoane din interiorul mărcii japoneze, iar noul model ar urma să fie lansat pentru a marca 75 de ani de existență a constructorului nipon.
Din primele informații, noul model ar urma să fie bazat pe platforma dedicată e:n, creată pentru viitoarele modele electrice ale mărcii. Tot aici aflăm că noul S2000 ar urma să poarte inclusiv emblema Type R, așa cum precizează Kotaro Yamamoto, consultant tehnic în cadrul mărcii.
„Type R înseamnă competiție. Este o plăcere livrată. O mașină electrică poate livra asta, iar un Type R nu este obligat să folosească un motor termic. Chiar și într-o societate complet electrică, vor exista în continuare modele Type R care vor oferi cea mai mare plăcere de condus”, a declarat acesta.
Deocamdată, numele viitorului model nu a fost confirmat, însă este probabil ca noul model de performanță să fie lansat la finalul acestui an.
via Car Magazine
Nu cred. Lozinci. Vorbim de honda, niste japonezi. Astia sunt anit electrice, sunt pe filiera mafiota a industriei petrolului, cu bazaconia de hidrogen. Zvonurile alea nu au nici o sustinere. In plus nu au tehnica necesara demonstrata. Daca la tehnologie pe combustie era ok, la tehnologie electrica, honda e pilaf. Tigaia de honda-e este printre cele mai proaste vehicule electrice, asemanator cu mazda mx30, alta torpila.