Honda, încurajată de primele victorii din 2019: "Avem echipa, pilotul și motorul cu care să câștigăm titlul"

Publicat marţi, 27.08.2019 17:48 de Daniel Popescu

Oficialii Honda susțin că își pot îndeplini obiectivul final de a câștiga titlul în Formula 1 întrucât au "echipa, pilotul și motorul" cu care să obțină o astfel de performanță.

Decizia celor de la Red Bull de a renunța la motoarele Renault în favoarea celor oferite de Honda a fost considerată riscantă înaintea sezonului, însă constructorul japonez a obținut primele victorii de la revenirea în competiție în 2015 alături de McLaren.

Max Verstappen a câștigat cursele din Austria și Germania și a obținut primul pole position al carierei în Ungaria. Toyoharu Tanabe, directorul tehnic al celor de la Honda, a admis că nu se aștepta la asemenea performanțe în acest an, ca urmare a diferenței de putere față de Ferrari și Mercedes înainte de noua campanie.

"Când am început testele de la Barcelona și prima cursă am observat o diferență mare între performanța noastră și performanțele echipelor de top. Până acum sezonul a decurs mai bine decât mă așteptam, dar dorința noastră este să obținem mai mult decât rezultatele actuale. Știu că nu va fi ușor", a declarat el.

Pe de altă parte, Tanabe a admis că obiectivul final rămâne obținerea titlului mondial, însă consideră că parteneriatul cu Red Bull este ideal pentru această ambiție.

"Avem echipa, pilotul și motorul cu care ne putem atinge obiectivul. La asta mă gândesc acum. Obiectivul nostru este mai înalt. Sunt foarte mulțumit, dar nu ne vom opri. Vrem încă una și încă una. Obiectivul este campionatul. Încă suntem departe de titlu", a adăugat el.

Via Motorsport

  • AyrtonSenna1991, marţi, 27.08.2019 18:30

    https://www.formula1.com/en/latest/article.formula-1-to-race-in-spain-in-2020.3yqn0pJWEUVFL2EPAUaacy.html

  • mopu, marţi, 27.08.2019 19:05

    "Toyoharu Tanabe, directorul tehnic al celor de la Honda, a admis că nu se aștepta la asemenea performanțe..." Daca tie ti-a trebuit titluri cu Alonso ... asa iti trebuie. Ala doar a criticat Honda si a fugit cu amanta (Toyota).

  • mobius, marţi, 27.08.2019 21:06

    Alonso nu a fugit, pur si simplu nu avea ce sa faca cu un monopost cu care in cei trei ani la McLaren a abandonat din cauze tenice (defectiuni la motor), in 70% din curse. Honda nu avea nici pe departe motorul potrivit si nici McLaren nu avea aerodinamica RBR. Este urat din partea celor de la Honda sa blameze, e adevarat voalat, pilotul cu care au perfectionat motorul. Sa nu-si faca iluzii insa, cativa ani de aici incolo Mercedes va domina copios F1 indiferent ce pilot va avea.

  • Radu, marţi, 27.08.2019 21:20

    Daca Mercedes nu mai ia niciun punct si Verstappen ia tot, uite ca se poate indeplini "obiectivul final".

  • mobius, miercuri, 28.08.2019 10:01

    Alonso a fugit de Lando Norris nu de McLaren Honda. Dar a criticat ca un nesimtit Honda cand vina era impartita tuturor. De la anul daca nu anul asta RBR o sa ia titlul cu RBR si Verstappen. Apoi "noi" ar trebui sa ne hotaram odata: ori pilotul dezvolta motorul ori nu. Ca daca il dezvolta pilotul, Alonso e de vina ca a taraganat dezvoltarea motorului ani la rand.

  • XYZ, miercuri, 28.08.2019 10:05

    Orice revenire in F1 este grea! Honda ar trebui sa le multumeasca celor de la McLaren ca au acceptat ca sa le fie cobaiul lor! Iar dupa 3 ani de experimente pe echipa britanica, incet-incet s-au perfectionat. Asadar, RedBull este beneficiara acelor vremuri cand Alonso spunea "GP2 engine". Deci,domnul Tanabe ar cam trebui sa aiba ciocul cam mic, pentru ca nu-i frumos sa blamezi o echipa care in trecut te-a ajutat!N-o fi avut McLaren celmaibun sasiu, dar nici orezarii nu aveau cel mai bun motor! Cu 12-13 abandonuri in acei ani din 20 de curse, nu e un procent tocmai de laudat pentru Honda! Dar unii mai uita!

  • XYZ, miercuri, 28.08.2019 12:58

    McLaren si Alonso continuau sa critice Honda si cand nu mai era cazul. Pe alt sasiu si cu alt pilot ar fi fost mult mai in fata, lucru dovedit de altfel. Acum a venit randul pentru Honda sa dea cu pietre dupa McLaren si Alonso. E reconfortant dupa ce ai fost huiduit pe nedrept.

  • Sebastian, miercuri, 28.08.2019 18:29

    Vad ca din ineptii in ineptii o tin unii. Honda sunt ceva mai buni si e normal dupa atatea "gherle" date in primii 3 ani. Dar nu Honda au adus victoriile in curtea Red Bull. Newey cu noua aripa a adus pe tur un plus de 0.3-0.5sec. Daca nu ar fi acolo acest Maestru Red Bull ar fi exact unde sunt STR acum. Ciocanarii uite ca Red Bull au castigat si cu Renault curse. Cu Ricci pilot. Deci, pana acum, 2 victorii nu reprezinta decat ceva ce tine de rutina echipei lui Horner. Anul trecut Ferrari au fost mai buni. Anul asta Red Bull au o sansa in plus la victorii.

  • basti, joi, 29.08.2019 09:57

    Si ce a facut ma rog Gasly cu noua aripa, aud? Sau ce a facut Gasly cu minunatul motor Honda? Cand ai pilot castigi curse.