Honda a prezentat două concepte Civic la Detroit
Aspectul viitorului Honda Civic a fost deconspirat de două concepte prezentate la Detroit. Deşi modelul din imagini este destinat pieţei americane şi este un concept, ne aşteptăm ca versiunea europeană să aibă trăsături similare.
Japonezii de la Honda au prezentat două concepte care poartă numele Civic la Salonul Auto de la Detroit. Unul dintre acestea este Civic Si Coupe, iar celălalt reprezintă o versiune berlină a lui Civic, intitulată Civic Sedan. Design-ul celor două modele este orientat în mod evident spre gusturile americanilor, ceea ce înseamnă că versiunea europeană s-ar putea să nu arate la fel, în special din moment ce Honda nu a menţionat că vor face din noul Civic un model global.
Pentru moment, nu există informaţii despre motorizările noului model, singurele informaţii anunţând că Honda Civic nu va fi doar hibrid, ci va fi oferit atât în versiuni pe benzină, cât şi in versiuni diesel. Versiunea hibridă a lui Civic va beneficia de sistemul IMA echipat cu o baterie Litiu-Ion, premieră pentru cei de la Honda. Piaţa compactelor cu motorizări diesel nu este foarte dezvoltată în Statele Unite ale Americii, lucru care ar contrazice ipoteza care spune că noul model este destinat doar pieţei din America de Nord. Sunt şanse ca japonezii să prezinte la Geneva o versiune uşor diferită a lui Civic, realizată special pentru europeni.
Ambele concepte prezintă un aspect futurist, care merge într-o direcţie oarecum diferită faţă de ceea ce ne-am fi aşteptat de la Honda. În timp ce conceptul actualei generaţii de Civic avea un aspect extrem de agresiv şi sportiv, care s-a păstrat şi pentru versiunea din producţie, cele două concepte din imagini nu beneficiază de niciun element estetic special, în afară de parbrizul înclinat ceva mai mult decât la un autoturism obişnuit şi jantele de aliaj de 19 inch. Versiunea de producţie a lui Civic va fi pusă în vânzare în SUA începând cu cea de-a doua jumătate a anului.
Via | WorldCarFans
Ce nasoala e mai ales in culoarea rosie.Mai este si concept