Hofele Design lansează un pachet pentru noul Range Rover
Tunerii de la Hofele Design au prezentat pachetul lor pentru noua generaţie Range Rover. Kitul Royster GT500 va fi disponibil începând cu luna martie.
Range Rover a primit o nouă generaţie, iar tunerii au început deja să ofere pachete pentru acesta. Printre primii sunt cei de la Hofele Design, care au dezvelit pachetul Royster GT 500. Acesta vine cu modificări atât pentru interior, cât şi pentru exterior, iar motorizarea nu este lăsată de izbelişte. Totul începe de la bara faţă, care primeşte un spoiler adiţional, un set de panouri laterale pentru porteire şi o nouă grilă faţă. Posteriorul primeşte un difuzor de aer spate integrat în bara de protecţie, iar modelul se mândreşte şi cu un nou set de jante din aliaj, Reverso II, care au diametrul de 20 inch pentru puntea faţă, respectiv 22 inch pentru puntea spate.
Interiorul noului Range Rover primeşte un tratament special contra sumei de 3.900 de euro. Astfel, clienţii primesc pachetul Bi-Colour de piele care îmbracă toate suprafeţele de la bord în piele tratată special şi cusută cu un model deosebit. Pentru un plus de confort, modelul primeşte o suspensie pneumatică, care reduce garda la sol cu până la 40 milimetri la viteze de până la 80 km/h, pe când la viteze mai mari de 80 km/h revine la înălţimea de serie.
În cazul versiunii SDV8 de 4.4 litri, avem o creştere de la 339 CP la 410 CP, în timp ce cuplul maxim a crescut de la 600 la 720 Nm. Toate componentele care formează acest pachet sunt montate pe elementele standard de fixare, ceea ce înseamnă că orice modificare este reversibilă şi uşor de aplicat. Întregul pachet va fi disponibil începând cu luna martie.
Via Avtolog