Hamilton și Vettel, cei mai rapizi în antrenamentele de la Silverstone. Accident pentru Verstappen
Lewis Hamilton și Sebastian Vettel au fost cei mai rapizi în antrenamentele libere de vineri din Marele Premiu al Marii Britanii, în timp ce Max Verstappen a suferit un accident.
După cursele din Franța și Austria, Formula 1 ajunge la sfârșitul acestei săptămâni pe circuitul de la Silverstone, într-un maraton de 3 etape fără precedent pentru competiție.
În prima sesiune de antrenamente, Lewis Hamilton a stabilit timpul de referință după ce a fost cronometrat cu 1:27.487 și a fost urmat la 3 zecimi de secundă de coechipierul său de la Mercedes, Valtteri Bottas. Ferrari și-a adjudecat locul 3 prin Sebastian Vettel, care a fost urmat de Daniel Ricciardo și Kimi Raikkonen.
În a doua sesiune, cel mai bun timp a fost stabilit de Vettel, însă timpul său de 1:27.552 a fost cu o zecime de secundă mai lent decât cel realizat de Hamilton în cursul dimineții. Britanicul s-a mulțumit cu locul doi în această sesiune, la două zecimi de lider, în timp ce Bottas și Raikkonen au completat clasamentul, iar Ricciardo a ocupat locul 5.
Max Verstappen a avut parte de o zi de vineri de coșmar. Cu puțin timp înainte de finalul primei sesiuni, pilotul Red Bull a oprit monopostul pe circuit din cauza unei defecțiuni la cutia de viteze. Ulterior, imediat după startul celei de-a doua sesiuni, olandezul a suferit un accident în urma căruia nu a mai putut continua sesiunea.
Calificările pentru Marele Premiu al Marii Britanii vor avea loc sâmbătă la ora 16:00, în timp ce cursa este programată duminică la ora 16:10.
Vesnic crashstappen Pacat de cei de la red bull ca le strica masinile.