Hamilton se pregăteşte pentru asaltul final pentru titlu: "Nu-mi voi asuma riscuri inutile"
Lewis Hamilton susţine că nu-şi va asuma riscuri inutile în lupta pentru titlul mondial, însă admite că este îngrijorat de o posibilă defecţiune la motoare.
Lewis Hamilton se pregăteşte pentru ultimele trei curse ale sezonului, în care trebuie să recupereze 26 de puncte în faţa coechipierului Nico Rosberg dacă vrea să câştige al patrulea titlu mondial din carieră.
Chiar dacă practic nu mai are nimic de pierdut, britanicul insistă că nu-şi va asuma mai multe riscuri decât de obicei.
"Nu cred că-mi voi asuma mai multe riscuri decât de obicei. Cred că sunt un pilot care riscă destul de mult, dar nu cred că îmi asum mai multe riscuri ca alţi piloţi. Cu siguranţă voi fi precaut în jurul meu, ca întotdeauna. Dacă există un moment în care trebuie să fiu cel mai bun decât până acum, acest moment vine în aceste ultime trei curse", a declarat el.
Pe de altă parte, Hamilton a admis că este îngrijorat de perspectiva de a avea o nouă defecţiune tehnică la motor, după numeroase probleme pe care le-a întâmpinat pe parcursul acestui sezon. De aceea, el va fi mai atent la posibilele semnale care vor indica defecţiuni.
"Asta se va întâmpla până la steagul cu pătratele din Abu Dhabi. Am sentimentul că se va întâmpla mai des, pentru că sunt la al optulea motor şi am experimentat mai multe probleme decât cealaltă parte a garajului. Sunt încrezător că toată lumea face tot ce poate", a adăugat el.
Eveniment | Ziua | Ora | Transmisiuni TV | Internet |
Antrenamente 1 | vineri, 28 octombrie | 18:00 | Digi Sport, Dolce Sport | Digi Online, Telekom TV |
Antrenamente 2 | vineri, 28 octombrie | 22:00 | Digi Sport, Dolce Sport | Digi Online, Telekom TV |
Antrenamente 3 | sambata, 29 octombrie | 18:00 | Digi Sport, Dolce Sport | Digi Online, Telekom TV |
Calificari | sambata, 29 octombrie | 21:00 | Digi Sport, Dolce Sport | Digi Online, Telekom TV |
Cursa | duminica, 30 octombrie | 21:00 | Digi Sport, Dolce Sport | Digi Online, Telekom TV |
Via Motorsport
au fost doua sesiuni de antrenamente si nimic aici....dormiti pe voi ca de obicei sunteti varza !