Hamilton acuză FIA pentru penalizările din cursa din Rusia: "Bănuiesc că vor să păstreze suspansul în campionat"

Publicat luni, 28.09.2020 15:32 de Daniel Popescu

Lewis Hamilton consideră că penalizările de 10 secunde primite în cursa din Rusia sunt "ridicole" și că au rolul de a menține suspansul în campionat în lupta pentru titlul mondial.

Lewis Hamilton a fost penalizat cu 10 secunde la scurt timp după startul cursei din Rusia în care a plecat din pole position.

Ca urmare a timpului suplimentar petrecut la boxe, dar și din cauza unei strategii diferite pentru pneuri, pilotul echipei Mercedes a ieșit din lupta pentru victorie și a încheiat cursa pe locul trei.

Hamilton a fost penalizat cu 5 secunde pentru că a exersat startul într-o zonă nepermisă în drumul spre grila de start și cu alte 5 secunde pentru că nu avea dreptul să oprească în zona respectivă. Hamilton a catalogat penalizările drept "ridicole" și consideră că acestea au rolul de a menține suspansul în campionat în privința luptei pentru titlul mondial.

"Este ridicol. Sigur că penalizarea este excesivă, dar mă așteptam. Încearcă să mă oprească, nu-i așa? Nu cred că au ceva concret cu mine, dar atunci când o echipă este în frunte este analizată mai mult. Comisarii verifică o dată, de două ori, de trei ori tot ce avem pe monopost. Apoi schimbă regulamentul, cum este cel pentru motoare. Bănuiesc că scopul este de a menține suspansul în curse", a declarat el.

În replică, Michael Masi, directorul de curse al FIA, susține că locul în care piloții ai dreptul să exerseze starturi diferă de la circuit la circuit și este menționat în notele trimise fiecărei echipe de către forul mondial.

"Localizarea zonei pentru exersarea startului depinde de circuit și este detaliată în notele oficiale ale evenimentului. La fiecare circuit, Hamilton a respectat cerințele de a efectua simulări de start în conformitate cu instrucțiunile directorului de cursă", a precizat el.

Via Autosport, Formula 1

  • mavrick, luni, 28.09.2020 16:23

    "...atunci când o echipă este în frunte este analizată MAI MULT". Și cea codașă e nebăgată în seamă vrei să spui mă!? Decât să organizezi tu evenimente care să transmită mesaje anti-rasismului mai bine ai tace din gură și ți-ai schimba caracterul că altfel pătezi și imaginea ta și a celor de culoare!

  • corny39, luni, 28.09.2020 17:30

    Hamilton crede ca daca e multiplu campion mondial si detinator de recorduri in formula 1 nu poate bef de nicio penalizare.cred ca aceste penalizari au fost cam blande. dc tot vroai sa exerseze startul pe linia de iesire treb sa plece de pe linia boxelor

  • @mavrick, luni, 28.09.2020 17:36

    Este complet adevarat.De exemplu daca RP ar fi concurat alaturi de Wiliams,Alfa Romeo si Hass in coada grilei nu i-ar mai fi facut nici dracu reclamatie.Acelasi lucru si cu Hass care face chiar mai mult de atat,aia efectiv isi fac toata masina cu piese Ferrari dar pentru ca sunt nicaieri nu intereseaza pe nimeni.

  • corny39, luni, 28.09.2020 18:50

    Mi se pare ca a comis-o si in calificari Hamilton in virajul 2 si la fel nu a fost sanctionat.sa vedem in 2021 ce va spune daca o sa fie la Liberty Media cel de la Ferrari.

  • Lantu' ..amintirilor, luni, 28.09.2020 19:44

    Cred ca-i suparat pentru ca nu a avut timp sa ingenucheze in cele 10 secunde!:)))))

  • hasu, luni, 28.09.2020 21:19

    Cind nu cistiga are uritul obicei sa conteste tot, dnu babuin.

  • Vr 46, marţi, 29.09.2020 01:19

    Bag seama ca pentru a ajunge sa ingenuncheze pentru tine mapamondul este destul sa platesti cu bani falsi .Halal erou!

  • Romania secol XX, marţi, 29.09.2020 02:47

    Ce rasisti sunt romanii . De fapt comentatorii de aici nu difera cu nimic de cimpanzeii de pe stadioane.

  • lol, marţi, 29.09.2020 12:07

    Nu sunt rasisti. Sunt doar ofticati. Cam din 2007 incoace. Hai ca ai inteles de ce. ps: stai sa vezi cand va castiga Verstappen pe banda rulanta ce-l vor mai apuca de fund si pe ala. Orice pune fandositul in umbra trebuie terfelit.

  • Csaby36, marţi, 29.09.2020 12:47

    Multi campionul plângăcios

  • Csaby36, marţi, 29.09.2020 12:50

    Hamilton campionul plângăcios

  • Csaby36, marţi, 29.09.2020 12:56

    Hamilton campionul plângăcios Este ca un copil răsfățat, crede că totul îi aparține ,dacă nu e cum vrea el,face reclamații, acuză pe toată lumea Oricum, părerea mea este că este cel mai ciufut și nesuferit pilot din F1,nici nu știu dacă a mai fost pilot cu un așa caracter de nimic

  • THE SPINNING GERMAN, marţi, 29.09.2020 15:54

    Ham are problema lui cu BLM. Macar are o scuza. E putin stresat. Fetita de la Ferrari insa.....can plangea ca o fata mare ca il "lovesc" altii :))))....

  • The Dot, marţi, 29.09.2020 20:20

    Am vazut pe aici comentarii precum Hamilton nu se comporta cand pierde la fel ca atunci cand castiga. Foarte inuman comportamentul asta. L-am vazut si la altii. https://www.youtube.com/watch?v=kvTc1z2jWgE https://www.youtube.com/watch?v=mmXUtwSIzmM

  • mavrick, marţi, 29.09.2020 22:05

    @The Dot, am urmărit și eu filmulețele. Nu se compară cazul lui Vettel cu cel al lui Schumacher: să te afli pe prima poziție, să prinzi din urmă coechipierul adversarului tău și acesta nelăsându-ți spațiu să-l depășești, să-ți pună "piedică" nu pentru a te determina să pierzi podium-ul ci a te scoate din cursă, e ridicol! Eu, de rușine, în locul lui Coulthard fie căutam să nu mai dau nas în nas cu el tot anul, ori în ziua respectivă cădeam cel puțin într-un genunchi în fața lui și-mi ceream iertare.

  • Neutru, marţi, 29.09.2020 22:27

    Eu am scris asta și știu că sunt și alții ca el.Dar să tacă din gură să nu-și mai dorească competiție roată la roată atunci când știe că are una sau două secunde mai puțin pe tur datorită mașinii.Repet „Domnii știu să piardă cu demnitate,să se bucure de victorie poate oricine”.E o”axiomă filozofică”n-are rost să o comentăm.Nimeni nu e perfect dar vrea să fie ceilalți(eu)

  • The Dot, marţi, 29.09.2020 22:40

    Am vrut doar sa accentuez ca e normal sa nu-ti placa sa pierzi. Nu este o egalitate intre incidente cum nu este nici in reactia pilotilor dupa cursa. Sunt sigur ca exista si alte cazuri in care unul sau altul dintre piloti a fost penalizat si la fel de sigur sunt ca la sfarsitul cursei nu a avut aceeasi reactie ca atunci cand invingea.

  • mavrick, miercuri, 30.09.2020 00:03

    @The Dot, da, îți dau dreptate! Și ție, @Neutru.

  • ferr1, joi, 01.10.2020 01:24

    Hai, iarasi pierdem timpul cu Hamilton? Pilot bun, insa masina care zboara. Piloti buni sunt atatia si in prezent. Si nu mai zic ca e atat de ipocrit... Peste 20 de ani o sa va amintiti de Hamilton doar pentru statistici. In schimb, cand va veti gandi la racing adevarat, pur, alti piloti de F1 va vor veni in minte: Schumacher, Senna, Alonso, Lauda, Hakkinen etc. Daca Alonso era anul asta la Renault, scotea cu siguranta cel putin 1 podium. Hamilton cu racheta aia de masina pe care o are reuseste sa piarda victorii si sa fie batut de Bottas. Mai mare rusinea. Pai cand l-ati vazut pe Schumacher sa faca asemenea greseli? Schumacher ar fi castigat anul asta toate cursele si cu penalizari, si daca pleca ultimul. Il baga pe Bottas in depresie. Dar asta e Hamilton - doar statistici, nimic altceva. Este ridicol ca acesti campioni de carton stau langa adevaratele legende. F1 de azi e o tristete. Depasiri pe linie dreapta si discutii despre pneuri. Pilotii primesc indicatii unde sa franeze, cat sa accelereze. Peste cativa ani vor fi masini fara pilot. Robotul Vasile va avea 10 titluri mondiale. Sa va aud prin 2050 ca robotul Vasile e mai bun decat Schumacher sau Alonso...