Hamilton a câștigat la Spa-Francorchamps! Vettel și Ricciardo completează podiumul
Lewis Hamilton a câștigat cursa din Belgia, însă Sebastian Vettel rămâne lider în clasamentul general cu un avans de 7 puncte după ce a terminat pe locul doi în fața lui Daniel Ricciardo.
Marele Premiu al Belgiei a oferit o cursă relativ spectaculoasă, mai ales că Lewis Hamilton și Sebastian Vettel au fost foarte apropiați, iar cei doi au optat pentru strategii diferite ale pneurilor în ultima jumătate a cursei.
Startul a fost unul lipsit de incidente, iar Hamilton și-a păstrat fără mari emoții prima poziție câștigată în calificări în fața lui Vettel, în timp ce Valtteri Bottas și Kimi Raikkonen au rămas pe pozițiile 3 și 4. Max Verstappen a avut câteva emoții cu Daniel Ricciardo, însă și-a păstrat locul 5 în fața coechipierului său de la Red Bull, în timp ce Fernando Alonso a progresat de pe 11 pe 7. Totuși, spaniolul a coborât treptat până pe poziția a 10 din cauza lipsei de viteză pe liniile drepte.
În turul 9, Verstappen a fost nevoit să abandoneze în urma unei defecțiuni la unitatea de propulsie, ceea ce a generat dezamăgirea profundă a olandezului care a concurat în fața a numeroși fani prezenți în tribune.
Piloții de top au început să intre la boxe în turul 13 și au optat cu toții pentru pneuri soft, în încercarea de a termina cursa cu ele. Datorită unui schimb rapid, Hamilton a câștigat câteva secunde în fața lui Vettel și Bottas, în ciuda faptului că a fost nevoit să-l depășească și pe Raikkonen, care a intrat mai târziu la standuri.
La scurt timp, Raikkonen a fost însă penalizat cu 10 secunde stop-and-go pentru că nu a frânat suficient de mult pe steagurile galbene afișate după abandonul lui Verstappen și a coborât astfel pe locul 7. În scurt timp, Vettel s-a apropiat suficient de mult de Hamilton pentru a utiliza sistemul DRS, însă pilotul Mercedes a rezistat și a reușit să-și consolideze ușor poziția de lider.
Cursa s-a liniștit până în turul 30, când Esteban Ocon și Sergio Perez au oferit un duel spectaculos în urma căruia cei doi s-au acroșat. Econ a rămas fără aripa față, în timp ce Perez a făcut până, iar comisarii au introdus Safety Car-ul.
Piloții de top au profitat de ocazie pentru a intra din nou la boxe, însă de data aceasta strategiile au fost diferite. Hamilton și Bottas au optat pentru pneuri soft, întrucât în prima parte a cursei cauciucurile s-au degradat relativ repede, în timp ce Vettel, Ricciardo și Raikkonen, care între timp urcase pe locul 5, au mizat pe pneurile ultrasoft. Prin urmare, la reluarea cursei, Ricciardo și Raikkonen au trecut relativ ușor de Bottas, care a coborât pe locul 5 după ce a ieșit în decor. Hamilton a rămas lider, însă Vettel a fost în permanență în imediata sa apropiere pana la finalul cursei fara a avea ocazia sa initieze un atac decisiv.
Victoria britanicului i-a permis să reducă avansul lui Vettel la numai 7 puncte, în timp ce Red Bull și-a trecut în cont un nou podium prin Ricciardo. Raikkonen a terminat pe locul 4 în fața unui Bottas care își vede șansele la titlul mondial reduse. Nico Hulkenberg, Romain Grosjean și Felipe Massa au completat clasamentul, în timp ce Econ și Sainz au obținut ultimele puncte puse în joc.
Belgia - Rezultate cursă:
-
Mercedes F1, duminică, 27.08.2017 16:40
Hamilton, o noua legenda se naste!
-
lol, duminică, 27.08.2017 16:41
Un fleac, i-a ciuruit pe macaronari, cu tot ultrasoftul lor. E drept, fetel nu e la nivelul lui Lewis! Hai cu manutele ca doar atat mai aveti!
-
KKK, duminică, 27.08.2017 16:45
Botas n-are clasa de Mercedes.
-
Mercedes F1, duminică, 27.08.2017 16:49
Astept Monza, sa le-o dea acasa. Hammer time!
-
Vettel/Raikkonen, duminică, 27.08.2017 16:52
Nici la aspiratie in zona liniilor drepte nu aveam viteza celor de la mercedes, nici cu DRS-ul... ce sa mai: ne-au ciuruit, asa ca Hamilton- o noua legenda se naste...masina sa n-o mai luam in calcul, nu?
-
GrosJan, duminică, 27.08.2017 16:52
Sper ca Mercedes sa termine cu gluma si sa-l faca pe Botas ceea ce este, omologul lui raikonen. Punctele pierdute in Ungaria conteaza in conditiile in care fierari il tracteaza pe champion in calificari.
-
., duminică, 27.08.2017 16:53
Cine l-a impiedicat pe fetel sa ajunga la Mercedes? Da, masina conteaza, altfel n-avea acum 4 titluri cu Newey.
-
Rammstein, duminică, 27.08.2017 16:54
Da mah, masina conteaza. Mercedes nu e fierari, capisci?
-
Hami, duminică, 27.08.2017 17:00
Am spus... liniște ....și s-a făcut liniște!
-
F1-Racing, duminică, 27.08.2017 17:04
Hamilton-omul cursei. Si, imi permit, campionul mondial din 2017.
-
Yaz, duminică, 27.08.2017 17:04
O cursa superba si curata exceptand incidentul lui Ocon cu Perez. Foarte echilibrate cele 2 echipe si ma bucur ca diferenta este atat de mica. Faptul ca Hamilton si Vettel au stat la o secunda unul de celalalt demonstreaza ca au clasa. Speram avand in vedere cursa atat de echilibrata ca bolnavii psihici scapati de la sanatoriu sa nu arunce cu jigniri dar se pare ca ei nu au treaba cu sportul asta. Cred ca aveti o viata foarte trista Felicitari Hamilton care este un mare pilot a dovedit-o de atatea ori inclusiv astazi. Stai linistit haterii tai se trezesc mai tarziu, haterii Ferrari nu dorm niciodata. Raikkonen s-a vazut cu un nou contract si iar a facut o cursa slaba......... Monza probabil va fi circuitul tot cu invingator Mercedes dupa care la Singapore si Malaysia haterii Ferrari o sa fie in doliu si o sa fie "curatenie" pe aici.
-
ZZZ, duminică, 27.08.2017 17:08
O victorie la fel de pretioasa ca aerul pentru Hamilton..Pe de alta parte nici Ferrari nu renunta asa de usor la lupta.Daca Hamilton castiga titlul va fi cel mai meritat titlu din cariera lui dupa cel obtinut cu Mclaren.de ce ar merita Hamilton acest titlu? Pentru ca este cel mai bun promotor al acestui sport ..
-
Sak, duminică, 27.08.2017 17:09
Voi la ce film va uitati? Toti stiau ca este un circuit Mercedes. Pana si Toto a spus la final ca nu se astepta ca Ferrari sa fie asa aproape. Spera ca si ei sa recupereze pe circuite ca Singapore asa cum a facut-o Ferrari acum. Si mai este ceva, Ferrari vine cu un upgrade de motor la Monza. Asa ca Mercedes nu a vazut cu ochi buni cursa asta. Singura mica sansa a lui Vettel sa fi castigat cursa era in prima tura dupa restart. De ce mica? Pentru ca cel mai probabil Lewis ar fi revenit cu DRS. Eu zic ca Ferrari a iesit mai bine din cursa asta decat s-au asteptat.
-
xxc, duminică, 27.08.2017 17:13
Sincer ma asteptam sa se distanteze mai mult Ham de Vet pe acest circuit, dar s-a terminat cu bine. Nu explica nimeni ce a facut Bot acolo? Felicitari Amg ! Va fi un final de sezon greu pt Ham pe circuitele lente.
-
Nacional, duminică, 27.08.2017 17:43
Eu unul m-am uitat la cursa si am observat urmatoarele: 1) recordul pe tur a fost doborat de doua ori de Vettel prin urmare Ferrari a avut cea mai rapida masina pentru aceasta cursa. 2) Daca intr-adevar esti pilot depasesti nu numai in zonele de viteza ale circuitului In concluzie, in ultimele 12 tururi cand Vettel a fost pe ultrasoft si Hamilton pe soft Ferrari ar fi trebuit sa treaca fluierand dar din pacate nu are pilot
-
AyrtonSenna1991, duminică, 27.08.2017 17:50
Sezonul e lung , fiți calmi . Unii de pe aici cred că dacă Hamilton a castigat la Spa e campion mondial . Tot Vettel probabil vă ieși campion mondial . Urmează circuite care avantazeaja Ferrari , să fim serioși.
-
serban, duminică, 27.08.2017 18:03
@Sak Problematic final de campionat, nici eu nu mă așteptam ca Ferrari să fie chiar atât de aproape la Spa, surpriza este mare pentru toți comentatorii F1. Sunt curios ce va fi la Monza, unde Ferrari va aduce un motor evoluat, iar Mercedes va trebui să aducă și motorul de la Spa în regula de 0,9 litri consum de ulei, ca și toți ceilalți. Pe Motorsport.com spun că Hamilton a folosit maparea de calificări oarecum în exces în ultima parte a cursei și așa a reușit să-l țină pe Vettel în spate, diferențele fiind, pe liniile drepte, de circa 5 km/oră.
-
Mclaren_Mircea_1984, duminică, 27.08.2017 18:09
Hamilton nu e favorit. Eu va tot repet un lucru, faptul ca Mercedes pierd cursa dezvoltarii monopostului. Ferrari fac pasi gintici, nu aveau voie sa fie atat de aproape pe un circuit ca Spa si cu update la motor. Lews a spus ca Ferrari au fost masina mai rapida si ca a avut noroc ca tinut cand a trebuit interiorul. Va tot repet, dr nu credeti, anul acesta, in mod atipic, Ferrari dezvolta mult mai bine masina. Mercedes pierde cursa dezvoltarii. Nici titlul la constructori nu mai e asa sigur.
-
Mclaren_Mircea_1984, duminică, 27.08.2017 18:11
Sebastian was obviously very, very close [at the restart], and the front tyres weren’t switched on initially. “He got a good tow, I think he was a little bit too close down the run out of Turn 1 so I think he probably had to lift off else he would have come by potentially before Eau Rouge. “He did a great race, he was very consistent throughout, it was fun to be racing against firstly another team and against Sebastian really at his best, with the car at the best, being so close. “I was just battling within half a tenth every single lap, it’s what racing’s about, they’re able to keep up, follow quite closely, for a long long time. “So I think ultimately they had the better pace but fortunately I was able to do enough to just stay ahead.”
-
kim_vl, duminică, 27.08.2017 18:38
Motoarele aste merg pe ulei ?
-
Sak, duminică, 27.08.2017 19:05
@serban Tot Toto spunea ca trebuie sa schimbe motoarele la toti clientii pentru ca regula, logic, se aplica pentru toti. Sunt curios, asta in cazul in care ceilalti motoristi nu sunt afectati, cum este afectata grila de start si clasamentul. Abia astept weekend-ul urmator. Am inteles eu gresit sau regula pentru ulei se aplica doar dupa Monza?
-
serban, duminică, 27.08.2017 20:22
@Sak Se pare că Mercedes au construit motorul patru în jurul consumului actual de ulei și l-au omologat rapid în Belgia, cu o cursă înainte de limitarea la 0,9 litri, sperând să nu fie atinși de această limitare. Ei de fapt au respectat regulamentul și folosind această loop hole au sperat să aibă un avantaj decisiv pentru tot restul anului. Numai că FIA a venit cu complectarea și a decis că tot ce este motor, trebuie să respecte limitarea, începând cu Monza, inclusiv motoarele folosite deja. Ceea ce duce, după părerea mea, la un dezavantaj pentru Mercedes, pentru că ei trebuie să "dezupgradeze" ultimul motor și să-l treacă de la consum de ulei necunoscut, la 0,9 litri, ceea ce va duce la o sigură scădere de performanță. De altfel cei de la Petronas sunt angajați într-o cursă contra cronometru pentru carburant și lubrifiant nou. Avantaj pentru Ferrari, cred eu, pentru că au upgradat motorul pentru Monza pornind de la limitare. Sper că am fost destul de explicit, eu știu ce vreau să spun, dar poate nu explic corect.
-
serban, duminică, 27.08.2017 20:28
@Mclaren_Mircea_1984 Cu Kimi în forma lui obișnuită, Mercedes are câștigat deja titlul la constructori și anul ăsta și la anul ! La piloți poate se mai joacă, dar la constructori ...
-
Chul, duminică, 27.08.2017 21:29
Nu-mi vine sa cred cat de apropape au fost Ferrari de Mercedes aici.Nu pot sa cred.Mercedes pierde cursa dezvoltarii?Pai Mercedes nu face aproape nimic in scopul asta si nici nu se aude ceva despre un update al masinii.Asta chiar ma sperie dar raman increzator atat timp cat diferentele nu vor fii mai mult decat egale in favoarea celor de la Ferrari.Daca Hamilton ia titlul anul asta va fi unul dintre cele mai incerte si muncite titluri castigate vreodata in istoria sportului cu motor.
-
fierari, duminică, 27.08.2017 21:39
E amuzant sa vezi pitpalacii ferari cum se incurajeaza reciproc. Daca era Rosberg fetel nu prindea locul 2. Hamilton a fortat exact cat a trebuit ca sa castige, a facut cursa ideala.
-
lol, duminică, 27.08.2017 21:40
Incepe sa-mi fie mila de Mercedes..saracii....se apropie Ferrari de ei...
-
fietel, duminică, 27.08.2017 21:45
Astia infometati si frustratii de la ferari, si fanii, voi credeti ca doar ferari dezvolta Mercedes stau si asteapta cu bratele incrucisate "dezvoltarea" aia mare de la macaronari...nu e comic? Sa nu poti depasi cu ultrasoftul mult slavit? Ori n-aveti masina ori pilotul e de kko.
-
., duminică, 27.08.2017 22:27
Daca nu e si fudul, lolul nu e lol destul, aia vorbesc de motoare si el ii intreaba ce-au facut la Ploiesti ...
-
Sak, duminică, 27.08.2017 22:55
@serban Multumesc, am inteles. :)
-
kpk1, duminică, 27.08.2017 23:02
Ma asteptam sa castige aceasta cursa Mercedes. Totusi nu ma asteptam Ferrari sa fie atat de aproape de ei. Imi place echilibrul existent intre cele doua echipe rivale. Pacat ca RedBull nu au un motor competitiv; ce show ar mai fi cu 4-6 piloti la varf. La Monza vom avea o imagine mai potrivita asupra dezvoltarii motorului pentru ca Ferrari vine cu o specificatie noua, a patra, in timp ce Mercedes au introdus a patra chiar aici in Belgia. In continuare nu ne mai asteptam la mari revolutii din dezvoltare pentru ca toate echipele vor avea toate cele 5 upgradeuri aplicate si orice esec va conduce la penalizare pe grila. Practic nota de hazard va interveni pe final de sezon o data cu penalizarile. Cat despre piloti si Hamilton si Vettel au confirmat ca sunt intr-o liga a lor. Nimeni nu poate credita cu siguranta campionul mondial de anul acesta. Sper sa se joace pana spre finalul campionatului. Este unul oricum foarte echilibrat pana in momentul de fata.
-
Mclaren_Mircea_1984, duminică, 27.08.2017 23:47
@Chul Asta ma ingrijoreaza si pe mine. Intre Canada si Belgia foarte putine componente noi pe masina. Nu inteleg ce fac. Oricat ar imbunatati mecanica si sa ia din greutate nu poti sa nu imbunatatesti si aerodinamica. Ce este de neinteles de ce in Ungaria nu au venit cu un pachet aero nou specific pentru acel tip de circuit stiind ca vor fi vulnerabili. Iar dupa o luna nimic, nici de data aceasta, cum nu va fi nimic nici in Italia.
-
Mclaren_Mircea_1984, duminică, 27.08.2017 23:48
@Chul Si mi-e frica si de motor. AU venit prea devreme cu el si au luat tzeapa deoarece si ei vor fi atinsi de reglementari.
-
shark, luni, 28.08.2017 00:46
he lol.....nu esti cumva Mircea Badea undercover?.....esti dus rau ..!!!!
-
kimi, luni, 28.08.2017 05:16
daca punem cele 30-35 secunde pierdute de kimi la aberatia aia de penalizare, rezulta ca ar fi terminat pe primul loc fara probleme. ferrori nu s-a inteles niciodata bine cu ultrasoft, dovada ca redbull le-a luat fata cu ele. dupa cuma zis si toto, e uimit de franarea si viteza pe viraje a celor de la ferrori si daca nu vin cu imbunatatiri o vor incurca.
-
lol, luni, 28.08.2017 05:37
Ferrari au gresit ca nu l-au lasat pe Kimi sa-si faca cursa, calificarile, tot. Daca Kimi castiga iar Ham 2 si Vettel 3, atunci Ham ar fi recuperat doar 3 puncte. Asa a recuperat 7 ... Nu ar fi prima data cand Ferrari isi da cu tesla in ... incercand sa 'dea totul' pentru a castiga
-
Radu, luni, 28.08.2017 08:29
Mai are de lucru Ferrari pentru rezultate mai bune pe liniile drepte insa intr-o saptamana nu cred ca se poate face mare lucru. Cat despre faptul ca Vettel pe ultra-soft nu s-a apropiat de Hamilton pe soft, e foarte dureros. Foarte probabil ca peste o saptamana sa se repete podiumul de la Spa, eventual cu Raikkonen pe locul 3.
-
., luni, 28.08.2017 08:50
Mai fratilor, chiar nu se pot opri oare, intr-un fel sau altul, aberatiile lolului asta ?
-
., luni, 28.08.2017 08:56
Bah Kimi, fara masina de siguranta, Kimisor al tau ar fi fost si in spatele lui Bottas, mult in spatele lui Bottas, chiar fara penalizare.
-
., luni, 28.08.2017 09:17
Deci lumea s-a hotarat deja, Vettel 5 titluri.
-
logica, luni, 28.08.2017 09:56
Cursa de ieri imi aduce aminte de alta care dc nu ma insel a fost tot la Dpa, cursa in care orice a incercat Coulthard, nu a putut sa-l depaseasca pe Schummacher, iar la final un reporter l-a intrebat pe scotian, ce parere are despre spatele masinii lui Schummacher. Acum s-au inversat putin rolurile dpdv geografic.
-
lo gica, luni, 28.08.2017 09:59
Ce parere sa aibe, era lat cat toata pista.
-
GTS, luni, 28.08.2017 10:25
Cursa de la Spa :P As incepe cu a spune ca este o locatie cel putin bestiala, nu doar pentru curse si pentru cat de frumoasa este zona din jurul circuitului. Si as mentiona ca lumea nu prea arunca lucruri pe jos... nici macar la finalul cursei. Aventura mea de la Spa a inceput cu sesiunea de autografe, interviuri si poze :P si primul gand a fost: Cei de la Mercedes vor avea un cel putin 30s in fata celor de la Ferrari la finalul cursei pentru ca este un circuit unde puterea udp-ului conteaza... asa ma gandeam joi, uite ca n-a fost asa :P FP1 a fost foarte interesant, comparativ cu Silverstone masina Ferrari se lipea de pista, comportamentul in curbele rapide era foarte bun si nu pierdea foarte mult pe liniile drepte. FP2 a fost o supriza, cei de la Mercedes si cei de la Ferrari fiind foarte apropiati ca perfomante, un lucru imbucurator pentru curse de Duminica. Raikkonen s-a descurcat foarte bine in FP dar in Q2 si Q3 a gresit, din pacate iar in cursa... bine ca a recuperat si a terminat pe locul IV. Nu pot sa-i zic bravo pentru ca chiar nu avea nevoie de o penalizare. Personal cred ca Vettel s-a descurcat foarte bine, duelul cu Hamilton a fost pur si simplu fair play dar nu ma asteptam ca primul sa fie atat de aproape de ultimul, mai ales pe finalul cursei. Sincer sa fiu, baietii de la Ferrari au facut o treaba foarte buna, si au rezolvat problemele avute la Silverstone, bravo lor! Hamilton se astepta sa conduca cursa fara probleme, inainte de start era sigur ca Bottas o sa fie in fata lui Vettel si va conduce la pas toata cursa, dar cursa a fost cumva diferita si asta s-a vazut. La final nu pot decat sa-l felicit, este evident ca atat Hamilton cat si Vettel sunt pentru moment intr-o alta clasa comparativ cu Bottas, Raikkonen, Ricciardo si Verstappen. Nu cred ca Vettel putea sa-l depaseasca pe Hamilton, Era 8 km/h diferenta intre viteza maxima atinsa de Vettel si cea a lui Hamilton dar Vettel a fost acolo la varf, bravo Hamilton si bravo Vettel :P Ricciardo s-a descurcat bine, a fost atent la restart, braov lui pentru inca un podium, si ma bucur ca Raikkonen a recuperat un loc desi... pacat de aceea penalizare. Ca sa inchei, din pozitia in care eram, nu am putut sa vad toate incidentele cursei, am revazut cursa si pacat de Verstappen, pacat de incidentul lui Perez cu Ocon dar cred ca primul a gresit acolo. Inca odata un mare bravo pentru Hamilton si Vettel, un duel interesant si foarte fair play, inchei prin a spune ca de abia astept sa ajung la Monza :P
-
AMG, luni, 28.08.2017 11:01
Nu vad de unde "surpriza" ca Ferrari sunt atat de aproape de Mercedes, se stie ca Ferrari au o masina egala, ba chiar pe anumite zone in racing este peste Mercedes. Mercedes mai au doar atu-ul legat de Q3. Hamilton intentionat l-a tinut pe Vetel aproape, ca sa controleze liniile drepte pe care Vetel ar fi putut sa atace. De altfel asta si declara dupa cursa. A gestionat magistral restartul si nu i-a dat lui Vettel acel spatiu necesar pentru depasire franandu-l pe portiunile unde neamtul avea nevoie de slipstream. Vad foarte multi fani, Ferrari, desigur, care stiu ce vor aduce italienii la Monza, dar nu stiu nimic despre ce pot aduce nemtii. Ce va contine pachetul Monza pentru Mercedes. Bottas a fost slab, daca va continua asa nu-l vad in 2018 la Mercedes.
-
Radu, luni, 28.08.2017 11:27
N-a putut face Vettel mai mult decat a facut - ca a stat la distanta de Hamilton pentru ca sa nu-i vina in fata "aerul murdar" si vrajeli din astea, nu cred. Pe circuite de viteza, asta este.
-
., luni, 28.08.2017 12:31
@Radu Dar in prima parte a sezonului "aerul murdar" si "vrajeli din astea" erau cat se poate de valabile cand o dadea "Hami" in bara, nu ? Erau de fapt principala explicatie pentru esecuri, nu-i asa ?
-
serban, luni, 28.08.2017 12:40
@AMG Este normal să se știe ce aduc italienii la Monza, un motor evoluat, au anunțat asta de ceva timp. Este la fel de normal să nu prea se știe ce ar putea aduce nemții, la motor nu mai pot umbla, iar ceva îmbunătățiri aerodinamice, în mod cert nu revoluționare, vor aduce și unii și alții.
-
iorgas, luni, 28.08.2017 13:27
Verstappen = cel mai de cc pilot de F1 de cand ma uit eu la F1 din 1991 . Nu intelege de ce atata Marketing in jurul lui ? Baietelul frustrat e JOINT direct. Vettel e nr.1 , inainte il consideram si eu un campion de carton , dar cu timpul am inteles ca e profesionist si foarte serios in cea ce face. Sper si e normal sa castige al 5-lea titlu si sa il umilieasca pe c..... care are cea mai buna masina (dubios de buna in Q3).
-
GabyZ, luni, 28.08.2017 13:59
Ham salvat de SC. Cu pneurile vechi nu cred ca se putea apara in fata lui Vet, aratau foarte rau cu 15 tururi inainte de final. Salvat de noroc. Cateii "specialisti" de aici ar fi trebuit sa remarce acest lucru !!! Insa ei stiu un singur lucru HAM, HAM ,HAM !!!!
-
lol, luni, 28.08.2017 14:15
Interesant. Cei care il criticau amarnic pe Vettel ca le-a batut Alonsul, acum trebuie sa-i tina partea ca prea se ridica Hamilton. E cel mai bun scenariu cand trebuie sa aleaga sa-l laude pe unul din doi mari rivali ai lui Alonso.
-
Chul, luni, 28.08.2017 14:41
@McLaren_Mircea_1984.Intrebarea este in ce fel va pregati Mercedes monopostul pentru etapa din Singapore.Hai ca in Italia nu e cea mai mare problema dar dupa incepe sa se ingroase gluma.
-
Preadericitul, luni, 28.08.2017 14:59
Bottas trebuie inlocuit, Mercedes e o palarie prea mare pt el. Eventual cu Ricci... (sau Alonso?)
-
Botas, luni, 28.08.2017 16:13
Vettel daca era pilot mare stia sa treaca de un Hamilton pe softuri. Facea 3-4 tururi de calificare si gata. Da...Hamy nu e Kimi, sa-i ofere pe tava slipstream! Asa patesti cand fentezi calificarile, te tradeaza in cursa! Sunt convins ca un Kimi stia cum sa treaca de britanic. Acum asta cu multe titluri are si masina. Asa spun toti, va avea masina si mai buna la Monza. Daca nu castiga acolo inseamna ca e varza. Nu e logic?
-
Nuvolari, luni, 28.08.2017 16:34
Amuzante comentariile fanilor lui Vetel, care prefera sa ignore cele 7 puncte pierdute de pilotul nr. 1 al echipei si gasesc motive mari de satisfactie in faptul ca "putea fi mai rau" adica, Mercedes sa fi fost mult mai departe. Daca ar fi sinceri, ar recunoaste ca inainte de cursa sperau ca Vetelica al lor sa castige cursa....nicidecum sa termine pe 2. Ei, acum sperantele lor se indreapta spre Monza, unde vine marele update la motor. (parca a mai fost unul si n-a iesit deloc bine). Mai spera la un Singapore....si, mai sunt si alte sperante, poate Lewis se imbolnaveste de guturai, scenariul cel mai realist. Eu, sper ca Ferrari sa aiba atatea dezvoltari cat sa spuna tifossi ca sunt mai buni ca Mercedes. Sa fie batalia cat mai egala pentre Vetelica. Apoi sa vedem daca stie sa castige.
-
Daniel, luni, 28.08.2017 16:48
Sa fim seriosi, asa cum insusi Vettel o spune, Ferrari au cel mai bun pachet din grila. Monopostul e acolo, pe alocuri depaseste Mercedes chiar dezvoltarea e mult peste ce obisnuiau sa aiba in anii trecuti. Ramane ca linia de piloti, strategiile sa confirme. Oricat de bune ar fi monoposturile alea nu se piloteaza singure.
-
Mclaren_Mircea_1984, luni, 28.08.2017 17:58
@ serban M-ai speriat la faza cu faptul ca motorul e construit pentru consumul de 1.2 in loc de 0.9. Sper sa nu fie adevarat, deoarece oricum Force India si Williams ar fi trebuit sa se incadreze in limitele de 0.9 deci o problema structurala grava care sa handicapeze Mercedes nu prea are cum fi. Cel putin nu in cursa. In calificari s-ar putea ca Mercedes sa piarda ceva, ai dreptate datorită acestui lucru, dar daca nu pierd decat o zecime sau doua nu va fi problema. Ceva, ceva avantaj si in calificari tot va ramane. La Spa, Mercede sau spus ca au folosit mai putina apasare aerodinamica pentru a se putea apara si ataca pe liniile drepte, si ca daca ar fi mers cu ceva mai multa apasare aerodinamica, la nivelul celor de la Ferrari, ar fi fost mai rapizi pe un tur atat in cursa cat si in calificari. Deci cu acelasi tip de aripi si fara slil streamul lui Raikkonen ar fi fost in jurul a jumatate de secundam chiar si mai bine. Nu cred ca pot pierde la Monza atat de mult doar din motor si Ferrari sa castige atat de mult din noul motor, care la Haas nu a facut nici o diferenta cursa aceasta.
-
serban, luni, 28.08.2017 20:04
@Mclaren_Mircea_1984 Prietene Mircea, așa este, motorul din Belgia a fost omologat rapid în Belgia tocmai ca să sară peste limitarea de 0,9 litri, limitare care, în primă fază, intra în vigoare la Monza și nu afecta motoarele deja omologate. Loophole, ar fi fost un avantaj măricel pentru Mercedes. A intervenit imediat FIA, care a specificat că regula celor 0,9 litri se aplică, începând cu Monza, tuturor motoarelor existente, inclusiv celor omologate deja. Găsești pe Motorsport.com, variantele în franceză și italiană. Precum și declarațiile lui Toto, care era foarte îngrijorat că în afară de ulei, mai este vorba și de aditivii din benzină. Schimbare drastică de combustibili și lubrifianți. De aceea am spus că situația este ușor favorabilă lui Ferrari, pentru că una este să construiești ceva și pe urmă să duci acel ceva în alte specificații, și alta este să construiești ceva direct pentru acele specificații. Dar eu nu am spus că Mercedes va pierde mult din performanță la Monza și nici că Ferrari vor face gaură în cer cu noul motor, se vor apropia puțin ca putere și atât. Din contră, sunt convins că Mercedes va câștiga mai ușor decât la Spa, ba chiar anticipez o dublă lejeră. La Spa au mai fost ceva curbe unde să se exprime și aerodinamica, dar la Monza ? Numai linii drepte, puterea motorului și atât ! Durerea cea mare pentru Mercedes este, după părerea mea, că după Monza, pe restul de circuite, greu vor mai fi câștigători. Vorba ta, rata de dezvoltare, pe care, până acum, Ferrari a câștigat-o net. Pentru Mercedes eu cred că ar trebui un șoc aerodinamic gen Barcelona, altfel nu cred că vor face față. Și asta o spun cu tot respectul pentru una din cele mai puternice echipe din F1. Am totuși o nedumerire. De ce ar fi preferat setări aerodinamice pentru apărare și țâțâit fundul să nu-i facă Vettel și de ce nu ar fi folosit setări mai agresive, ca să fie mai rapizi și în cursă și în calificări, adică să-și facă viața mai ușoară ? Nu văd logica. Hai să fim serioși cu Haas, aia este mașina Ferrari de anul trecut, adaptată la 2017, poți să le bagi și o rachetă în fund, că tot degeaba.
-
Mclaren_Mircea_1984, luni, 28.08.2017 21:39
@Serban Andrew Showlin au spus ca au luat dupa FP3 din nivelul de apasare aerodinamica constienti ca oricum le ramane suficient cat sa ia pole-ul. Aceasi tip de apasare aero i-ar fi facut sa piarda mai mult pe S2 si la uzura si gestiunea pneurilor, dar stiau ca vorf face cel putin 30 de tururi pe soft deci o mare problema nu va fi, exceptand blistering sau ceva neprevazut. Din calculele lor cel mai vulnerabil moment va fi Kemmel straight, daca Vettel iese lipit de el in T1 se tine aproape de el prin Eau Rouge si va trece pe Kemmel. Am vazut si asa in primul tur cu toata puterea Mercedes si aripa mai low downforce, a fost cat pe aici aproape roata la roata, Lewis tinand interiorul. Eu nu cred ca Mercedes sunt favoriti la Monza. La Spa sunt curbe, dar la Monza sunt cateva zone de tractiune unde Ferrari e KING cum s-ar zice. Ma tem. Eu nu sunt atat de pesimist pentru celelalte curcuite, exceptand celor 2 stradale Singapore si Abu Dhabi. Pe Mercedes o avantajeaza nu doar liniile drepte ci si virajele de mare viteza, cu Maggots si Beckets, Cops, ii ajuta extra stabilitatea rezultata din conceptul embrinar al monopostului cu ampatament marit, si stabilitatea mai mare rezultata. Daca nu sunt probleme cu performanta motorolui, la stadiul in care sunt acum cele doua masini, daca Ferrari nu dezvolta mai mult in continuare si Malaezia si Japonia si Mexic si Usa favorizeaza Mercedes. Sunt destule zone de fuga si circuitele nu sunt cu denivelari, viraje lente, stranse, bumpy, twisty cum s-ar zice. In Brazilia va fi usor avantajata Ferrari, iar pe Abu Dhabi si Singapore Mercedes va fi zdrobita. Gandestete doar la zona aceea pe Cota sau cele doua mari linii drepte lungi din Malaezia legate intre ele doar de un viraj.
-
Mclaren_Mircea_1984, luni, 28.08.2017 21:50
@Serban Uite chiar acuma am gasit pe AMuS articol nou, unde am gasit atat despre chestiunea legata de motor, ce zice Andy Cowell si ce zice Wolff legat de setarea aero pt Spa. Mercedes Motorschef Andy Cowell confirmed: "For us, the 0.9-liter limit is the same as for all others. The engine was designed for this purpose. So it was in a Technical Directive of the FIA of July. And so we have always interpreted this rule. "Wolff adds:" There was a lot of excitement about nothing. The rumor that we wanted to fool Ferrari is nonsense. " Vettel also had to fight with more air resistance as he pulled out of the wind shadow of the silver arrow. Because Ferrari had trimmed his car to more downforce. "We deliberately opted for a race set-up with more topspeed and two tenths of roundness," Wolff admitted. So you were not vulnerable to Ferrari on the straights. Also as Vettel again had DRS and Hamilton did not. Sursa: http://www.auto-motor-und-sport.de/formel-1/mercedes-besiegt-ferrari-in-belgien-12486609.html Ador articolele si analizele dupa cursa AMus. Mereu stiu cele mai multe si mai obiective informatii, si sunt foarte obiectivi, cateodata ma si revolt cum naiba tot pe Ferrari i-au vazut mai rapizi si in Spania si in Canadaa desi Ham a castigat. Dar judecand la rece: they are the best. Daca stii putin germana te descurci cu mici erori ce le da translate google. Sky, Hughes, Brundle, desi sunt putin subiectivi anti ferrari, mi se par oricum sub AMUS.
-
serban, luni, 28.08.2017 23:47
@Mclaren_Mircea_1984 Mulțumesc pentru site, nu știam de el, până acum am fost încântat de analizele lui Giorgio Piola și o să râzi poate, de pitstop.ro. Îmi permit să fiu mai mult decât circumspect în ceea ce privește declarațiile lui Wolff și Cowell, așa cum sunt la fel de circumspect în ceea ce-i privește pe Arrivabene și Binotto, dacă te iei după declarațiile lor, nu ajungi nicăieri. Nu văd însă de ce graba cu care Mercedes au omologat motorul 4, ultimul disponibil, exact înainte de intrarea în vigoare a limitării și înaintea comunicatului FIA cu obligativitatea respectării limitei. Discuțiile au fost clare în acest sens pe mai toate site-urile, mai puțin pe Sky sports, care nu sunt anti Ferrari, de fapt ei sunt total pro Hamilton și s-a nimerit ca Ferrari să-i fie rivali ! Normal, sunt englezi. Te contrazic în ceea ce privește șansele de după Monza, părerea mea este că Mercedes este clar avantajata doar în Japonia, iar Ferrari în Singapore, restul se joacă. Este adevărat că în Malaezia sunt două linii drepte, dar între ele ? Amintește-ți de 2015, iar atunci balanța era complect dezechilibrată, nu ca acum. Și apoi, dacă în Belgia, unde teoretic Mercedes ar fi trebuit să termine cu 35-40 sec în fața tuturor, s-a întâmplat ce s-a întâmplat ... Repet, sunt părerile mele, s-ar putea să fie corecte, sau s-ar putea să fie eronate, normal, sunt fanul unei echipe și nu pot fi 100% obiectiv. Încerc însă să mă mențin în niște limite ale decenței.
-
serban, marţi, 29.08.2017 00:16
@Mclaren_Mircea_1984 Ha, ha, AMUS sunt de fapt inițialele de la Auto Motor Und Sport ? Nu mulțumesc, nu mă interesează și asta din două motive. Primul ar fi că eu și germana suntem în totală opoziție. Al doilea ar fi că, deși am în casă o veritabilă colecție de reviste AMS Romania, în urmă cu mai mult timp am renunțat să le mai cumpăr, datorită apariției "celebrului" ... Dan Alexandrescu ! Cantitatea de prostii debitate de tipul ăsta, atât în articole, cât și pe parcursul marilor premii, m-a făcut să renunț la o revistă de altfel interesantă. Rămân deci la site-urile mele.FBDD
-
Mclaren_Mircea_1984, marţi, 29.08.2017 01:33
Dar nu are legatura Auto Motor un Sport, publicatia originala germana, cu Dan Alexandrescu sau cu alta publicatie romana. Nu nici o colaborare si nici o conexiune. Pe mine ma distra la maxim Dan Alexandrescu, cat ne tot inebunea cu Doru Sechelariu. In continuu doar cu Doru Sechelariu, ce face Doru, cat de bun e doru, cum a mancat paste cu Kubica Doru. In cursa vorbea dpar de Doru Sechelariu. Doru Sechelariu e cel mai bun pilot dupa el. P.S Nu stiam si nu am auzit de pitstop.ro, o sa intru si eu pe el.
-
., marţi, 29.08.2017 09:20
Mircea si Serban, luati-va o camera.
-
Mercedes F1, marţi, 29.08.2017 11:58
Nu mai bateti campiile!! FIA tocmai a confirmat ca le permite celor de la Mercedes sa foloseasca ca pana acum uleiul si motorul in specificatia initiala. Hai PA.
-
serban, marţi, 29.08.2017 13:23
@Mercedes F1 Golăneală pe față, trebuie să fiți tare mândri că FIA vă avantajează în halul ăsta și trage cu dinții să ieșiți campioni ! Până ieri, Charlie Whiting, în orice interviu, dădea ca sigură egalizarea consumului pentru toți ! Astăzi ? Astăzi îi dezavantajează pe toți pentru Mercedes ! Rușine FIA că dați pomana asta și rușine Mercedes că o acceptațiEA3, acum se vede pentru cine conta și contează cel mai mult consumul de ulei ! Viitori campioni și viitor campion din ulei !
-
Mclaren_Mircea_1984, marţi, 29.08.2017 13:43
BOOOOOOOMMMMMMMM!!!!!!!!!! https://www.motorsport.com/f1/news/mercedes-fia-oil-burn-limit-946538/ The FIA has confirmed that Mercedes will be allowed to run its latest engine at a higher level of oil burn for the remainder of the season, following the German manufacturer’s move to introduce it at the Belgian Grand Prix. With a new oil burn limit of 0.9 litres per 100km coming into force at the Italian Grand Prix, Mercedes pre-empted that cut-off point by bringing its fourth and final power unit into play in Belgium last weekend. According to an FIA technical directive issued by the FIA in July, engines introduced before Monza would be allowed to run at an oil burn level of 1.2 litres per 100km. However, there was subsequently some confusion about whether the ruling on the limits was superseded by a separate regulation that states customer units have to be at the same specification as the works outfits. –– ADVERTISEMENT –– If that was the case, then it was suggested Mercedes would have to comply with the 0.9l limit when its customers moved on to their final engine. But ahead of the Italian Grand Prix, the FIA has confirmed that Mercedes will only have to comply with the 1.2l limit that was laid down in the technical directive – because the engine has already been used. The ruling does mean, however, that when Mercedes customer teams introduce their final units, they will have to run it at the 0.9L level. An FIA spokesman said: “If an engine (ICE element) is introduced at or after the Monza race weekend, its oil consumption needs to be below 0.9L/100km whenever it is used. If an engine (ICE element) has been introduced at or before the Spa race weekend, its oil consumption needs to be below 1.2L/100km whenever it is used.” The FIA deems that has engine has been used as soon as a car’s timing transponder has been triggered by leaving the pitlane. The Mercedes move to bring its final engine to Spa was understood to have caused some unease at Ferrari, because the Italian outfit had not been expecting anyone to bring new engines for that weekend. Furthermore, it also means the Maranello outfit will have to run its new engine – when it comes – at the 0.9 litres per 100km limit. The issue of oil burn had become a talking point in Belgium, but Mercedes boss Toto Wolff made it clear he was happy to speak to Ferrari about the matter if there was anything they were unhappy about. “We are fierce competitors and the relationship we have is that we stick our heads together if there is a problem, and we discuss it behind closed doors,” he said, when asked by Motorsport.com about the oil burn situation. “It hasn’t come up. We need to be careful that things are not made up in the public that are just not right, and not true. So far, I’m easy about it.”
-
Mclaren_Mircea_1984, marţi, 29.08.2017 13:56
Vreau sa stiti ca nu sunt de acord cu marlania asta mica facuta de Mercedes, iar orice titlu castigat de Merc sau Lewis anul acesta este castigat doar pe 3 sferturi corect. Urasc practicile astea, miscarile astea de culise de a fura concurenta. Aceste gen de miscari si marlanii m-au facut de-a lungul timpului sa urasc Ferrari. O echipa cu o masina mai buna sa piarda titlu in favoarea uneia cu o influenta mai mare care vine si anuleaza calitatea masinii sau a motorului prin miscari de genul acesta. As fi un gunoi de om sa sustin in continuare ca detest Ferrari, lucru pe care il fac din 1999, si acum cand Mercedes face acelasi gen de mizerie, sa zic ca sunt mandru si ca sunt de acord cu asta. NU. Nu se poate o dubla unitate de masura sa sustii un anumit lucru doar cand iti convine tie. NU. Nu o sa exult anul acesta la nici un titlu castigat de Mercedes sau Lewis, pentru ca nu este castigat pe bune in totalitate. Ce e dupa Monza e doar marleaneala ieftina. Nu trebuia sa faca asta. Chiar nu trebuia. Imi aduc aminte de primele mele momente de dispret fata de Ferrari tocmai datorita acestui tip de miscari. In 1999 in Malaezia cand il sustineam pe Mika, si Schumacher cu Irvine au castigat, dar i-au gasit cu probleme la podea i-au descalificat, dar apoi la presiunile Ferrari, FIA le-a redat victoria. Am plans si am jurat atunci ca voi ura aceasta echipa si o voi urmari cu dispret toata viata mea pana la moarte. Eram un copil de 15 ani, nu intelegeam multe, era al 2 an in care ma uitat la F1, si Ferrari vine brutal si isi arata toata forta recalificandu-i pe cei doi pe primele 2 pozitii. Nu conta ca nu au afectat intentionat podeaua, daca acolo era un nr de cm trebuiau descalificati si gata fara explicatii. Acum cand Mercedes fac acelasi lucru, nu am cum sa ma supar pe Lewis, dar ma dezic total de ceea ce au facut si nu sunt de acord, nu consider corect si mi se pare mizerabil si neonorabil. Nu asa vrem sa castigam. Stim ca in aceasta competitie fiecare trage pentru el dar, nu chiar pana aici, nu facem ce facea Ferrari. Mi-e greata de ce a facut Wolff.
-
Mclaren_Mircea_1984, marţi, 29.08.2017 14:00
E altceva cand fortezi regulamentul tehnic si fortezi forma aripii sa fie la limita regulamentului sau faci o gaura intr-o anumita zona a podelei pentru performanta fiin in acea zona gri intre sublim si infractiune. Da acolo se poate forta si interpreta, dar nu cand vii si ai o intelegere cu cineva, o strangere de mana, si spui, uite hai sa nu facem asta. Nu fac nici eu, nu faci nici tu, si ne tinem fiecare de cuvant, iar apoi unul din ei vine si face pe la spate. Urasc practicile astea si ma dezic de aceste miscari. Nu va fi un titlu meritat, daca va fi. Astea is miscari ferrariste. Le urascccc.
-
Mclaren_Mircea_1984, marţi, 29.08.2017 14:21
Eu totusi cred ca vor adera la regula de 0.9 litri. Am recitit articolul din AMus. Si Cowell si Wolff au zis ca vor folosi tot 0.9 exact ca si echipele de client.
-
@serbane, marţi, 29.08.2017 15:20
Ai grija sa nu faci ceva cu inima :)), sigur, cand Mercedes gasesc ceva fura, Red Bull fura, doar Ferari sunt bietii de ei, nevinovati, "inovatiile" lor sunt curate.
-
Mclaren_Mircea_1984, marţi, 29.08.2017 15:26
Nu e vorba de inovatii. E vorba ca daca a existat o intelegere in care au spus fiecare ca nu aduc inainte de Monza pentru a adera ambii cosntructori la regula cu 0.9, si tu pe la spate vii si iti incalci intelegerea aici nu mai e vorba de inovatie.
-
Mclaren_Mircea_1984, marţi, 29.08.2017 15:35
Eu totusi inca sper ca Mercedes isi vor respecta intelegerea: Ted Kravitz @tedkravitz 8m8 minutes ago Ted Kravitz Retweeted Motorsport.com Doesn't mean they will. Merc say they'll meet the new limit and new engine met it in Spa already.
-
serban, marţi, 29.08.2017 15:51
@@serbane Stai liniștit în anonimatul tău și nu mai avea grija inimii mele, nu cedează ea pentru golăniile care se fac în F1, indiferent cine sunt cei pentru care se fac, Mercedes, RBR, sau Ferrari. Aș fi vrut numai să văd o luptă dreaptă, neinfluiențată de nimic. Dar dacă tot nu se poate, atunci propun ca următoarele trofee de anul acesta să fie decernate pentru merite deosebite în creșterea consumului de ulei, iar trofeul final, cel de campion, să fie o sticlă gigantică de "Untelemn de la bunica".
-
@Mclaren_Mircea_1984, marţi, 29.08.2017 18:55
Ferrari avea gata a 4a specificatie a motorului inainte de Spa si putea face acelasi lucru. Nu i-a oprit nimeni.
-
Mclaren_Mircea_1985, marţi, 29.08.2017 21:22
alo alo calm-Ferrari vine cu motor nou in Italia...pokemonii mclarenistii si hamiltonisti deja au intrat in panica :)))
-
Radu, miercuri, 30.08.2017 08:57
Va fi greu in Italia pentru Ferrari, mai ales in "curva di lesmo" unde iesirea din viraje e importanta. Sper sa nu il piarda Hamilton pe Vettel, cum l-a pierdut Vettel pe Alonso in 2011.
-
Chull, miercuri, 30.08.2017 20:45
mirciulica84...sa nu faci hepatita-Mclada cu motor Ferrari din 2018 :))-pe surse
Citeste si
-
F1 TOP | joi, 14 noiembrieFormula 1: Monaco va rămâne în calendar până în 2031Formula 1 a anunțat un acord nou cu Monaco pentru a găzdui Marele Premiu de la Monaco până în 2031. Începând din 2026, etapa din principat va avea loc în primul weekend din iunie. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 13 noiembrieF1: Eveniment special de lansare pentru toate echipele în 2025Formula 1 va organiza, pentru prima dată în istorie, un eveniment special de lansare pentru toate echipele. Evenimentul va marca 75 de ani de la înființarea campionatului mondial de Formula 1. Citeste tot
-
F1 TOP | marţi, 12 noiembrieF1: Alpine va trece la motoare Mercedes din 2026Echipa de Formula 1 Alpine a anunțat oficial că va trece la motoare Mercedes începând din sezonul 2026. Anunțul vine la o lună după ce Renault, actualul furnizor de motoare al echipei franceze, și-a anunțat retragerea din Formula 1 la finalul lui 2025. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 6 noiembrieF1: Gabriel Bortoleto, pilot Kick Sauber în 2025. Bottas și Zhou părăsesc echipa la finalul lui 2024Gabriel Bortoleto va fi noul pilot al echipei Kick Sauber în Formula 1, începând din sezonul 2025. Debutantul brazilian îl va avea coechipier pe Nico Hulkenberg. Totodată, actualii piloți Sauber, Valtteri Bottas și Zhou Guanyu, vor părăsi echipa la finalul sezonului actual. Citeste tot
-
F1 TOP | luni, 4 noiembrieFormula 1: Max Verstappen, victorie spectaculoasă în Brazilia. Alpine, pe podiumMax Verstappen a câștigat Marele Premiu de la Sao Paulo într-un mod spectaculos. Triplul campion mondial este acum la un pas de cel de-al patrulea său titlu mondial, după ce rivalul său principal, Lando Norris a încheiat pe locul 6. Surpriza cursei a fost un dublu podium pentru piloții Alpine. Citeste tot
Mercedes le-a dat clasa cu pneuri mai slabe