Hamburg este primul oraș german care anunță restricții pentru motoarele diesel: “Vom lua măsuri imediate pentru combaterea poluării”
Autoritățile din Hamburg au anunțat că vor începe să implementeze restricții pentru motoarele diesel, după ce justiția germană a permis orașelor să interzică individual aceste mașini.
Curtea Administrativă Federală din Leipzig a decis ieri faptul că legea germană le permite administratorilor orașelor să interzică accesul mașinilor diesel în interiorul acestora. Conform dispoziției, orașele germane vor putea lua măsuri drastice independent de regulamentele naționale în vigoare.
Dispoziția este considerată una istorică de către presa germană. În cazul în care orașele vor decide să pună în aplicare decizia Curții, interdicția trebuie făcută gradual, în funcție de normele de emisii ale motoarelor.
La numai o zi de la decizia instanței, au apărut și primele reacții din partea autorităților locale. Orașul Hamburg este primul care a anunțat că va începe să implementeze imediat restricții pentru motoarele diesel, astfel încât să combată poluarea produsă de acestea.
Măsurile radicale nu vor putea fi luate însă imediat în cazul mașinilor cu motoare modernizate, care oferă emisii scăzute. De exemplu, hotărârea justiției nu afectează în niciun fel mașinile cu motoare Euro 6.
De asemenea, Curtea a arătat că mașinile care îndeplinesc normele Euro 5 pot fi interzise din centrul orașelor doar în cazul în care indicatorii de substanțe poluante din atmosferă trec de nivelurile critice. Nu în ultimul rând, orașele sunt obligate să păstreze excepții pentru riverani și pentru magazine. De asemenea, vor fi păstrate rute speciale pentru urgențe.
Conform calculelor realizate de companiile auto, sistemele de "curățare" a emisiilor motoarelor mai vechi ar putea costa între 1500 și 2500 de euro per mașină.
Via Reuters
Lasa ca vin cazanele in Romania