Guvernul nu susţine grila de impozitare auto propusă de Senat

Publicat joi, 05.05.2011 12:25 de Sebastian Toma

Senatul vrea să impoziteze automobilele atât în funcţie de cilindree şi norma de poluare, cât şi în funcţie de valoare, marcă şi chiar dotări opţionale, informează Gândul. Pentru moment, Executivul se opune acestei iniţiative.

Dacă iniţiativa Senatului va fi votată în Camera Deputaţilor, românii vor plăti impozitul auto în funcţie de valoarea unei maşini, norma de poluare şi cilindree. Proiectul a fost lansat de deputatul PSD Robert Negoiţă, care consideră că nu este corect ca proprietarii de Bentley să plătească un impozit anual cu o valoare similară cu cel plătit de proprietarii de Aro, în timp ce proprietarii de Dacia Logan să plătească un impozit similar cu cei care deţin un Mercedes-Benz C-Klasse (n.r. cu motorizarea entry-level). Guvernul României s-a opus deja acestei iniţiative, avizul negativ fiind întins pe trei pagini, în care premierul Emil Boc a explicat de ce nu este de acord cu această măsură.

Printre obiecţiile Guvernului se numără faptul că Ministerul Finanţelor nu are "capacitatea tehnică" de a întocmi un catalog cu valorile maşinilor, iar cataloagele similare eleborate de alte state membre UE sunt incomplete şi particularizate pentru alte pieţe naţionale. Aşadar, valoarea unui automobil ar fi dificil de evaluat în mod obiectiv şi egal. În proiect era luată în considerare şi posibilitatea creşterii valorii unui automobil în funcţie de dotări, dar Executivul nu a prezentat niciun comentariu referitor la această idee. O altă problemă vizează faptul că norma de poluare nu este specificată nici în talon şi nici în cartea de identitate a vehiculului, unele modele nefiind catalogate în acest sens, în timp ce altele prezintă aceste înscrisuri (n.r. cele înscrise începând cu anul 2008). De asemenea, funcţionarii ar trebui să identifice un vehicul între alte câteva zeci de mii, după care ar trebui să stabilească unele criterii pe baza unor date pe care nu le pot obţine.

Cetăţenii care au plătit taxa de mediu sau taxa auto sau taxa de primă înmatriculare – după caz, se vor trezi cu încă o taxă care vizează norma de poluare, vechimea şi cilindreea, ceea ce ar însemna plătirea aceleiaşi taxe de două ori, dar în două forme diferite. Proiectul vizează încurajarea producţiei autohtone de automobile, dar acest lucru ar însemna discriminare – interzisă de legislaţia europeană. Partea bună este că sunt şanse slabe ca această lege să se materializeze în această formă, deoarece acesta trebuie să treacă şi de Camera Deputaţilor, care a mai respins proiecte similare.

Valoarea impozitului se calculează două doi indici, X şi Y, care formează o cotă finală "Z" după cum urmează:

x - valoarea maşinii ( calculată în funcţie de marcă, model, an de fabricaţie, motorizare şi chiar dotări)

y - indice care variază în funcţie de cilindree

z - cota finală a impozitului, obţinută prin înmulţirea lui "y" cu un coeficient

Cilindree Valoare indice "Y"
până la 1.650 0.75% din valoarea maşinii x 1
între 1.651 şi 2.000 0.75% din valoarea maşinii x 2
între 2.001 şi 2.600 0.75% din valoarea maşinii x 4
între 2.601 şi 3.000 0.75% din valoarea maşinii x 6
între 3.001 şi 5.000 0.75% din valoarea maşinii x 8
de la 5.001 în sus

0.75% din valoarea maşinii x 10

 

Normă de poluare Indice "Z", sau cota finală a impozitului
Non euro Y x 3
Euro 1 Y x 2
Euro 2 Y x 1.75
Euro 3 Y x 1.5
Euro 4 Y x 1.25
Euro 5 Y x 1

Observăm că acest proiect de lege ignoră hibrizii, vehiculele electrice şi modelele Euro 6, în timp ce metoda de calcul a impozitului, alături de cea a indicelui Y sunt frapant de simple, de parcă ar fi fost create în câteva minute. Singura problemă rămâne calcularea valorii de bază a automobilului şi determinarea corectă a normei de poluare - problemă pe care Ministerul Finanţelor trebuie să o discute cu mai multe autorităţi înainte de a forma respectivul catalog de calcul.

Via | Gandul.info

  • paul_jn1, joi, 05.05.2011 12:49
    Calcul pentru 1.2 16V nou euro 5

    Eu am 1.2 16V dar euro 4 de un an dar pentru usurinta calculului (fara deprecierea masinii) sa facem un calcul pentru o Dacie Logan Laureat noua pt primul an: 8700E pret masina x 0.75 x 1 x 1 = 65E ~ 270RON (fata de 48 RON actalul inpozit). Mi se pare exagerat de mult pentru o masina care nu poluaza mult. Intradevar ar trebui facuta o diferenta la impozit intre o masina " normala" si una de lux dar fara sa creasca pretul cele dintai. Practic aceasta taxa o sa incurajeze masinile vechi cu pret mic si valoare de depreciere mare (o masina euro 2 pana in 1600cm cu pret de catalog 3000 E va avea o taxa de 160RON)

  • agoox, joi, 05.05.2011 12:54

    pentru o masina de 1,6 cu euro 4 din 2001 (evaluata la aproximativ 4000 euro) taxa se dubleaza. daca acuma platim 64 Ron (parca atat), va trebui sa platim 150. pentru o masina noua, in schimb, evaluata pe la 12000, taxa se duce in 90 euro, aproximaitv 400, cam de 6 ori mai mare. Devalorizarea masinilor se calculeaza in fiecare an? Hmm, interesanta lege dar idioata ca de obicei.

  • gigica, joi, 05.05.2011 13:44
    Nu ar trebui sa existe si un cadru in care sa aplici regulile...

    Ma gandesc ca ar trebui sa imi ofere si infrastructura,parcari, etc si eu pot abera cu legi(eu fiind plin de bani din afaceri ciudate). Si asa ii uraste lumea destul poate cu porcaria asta, vom iesi cu totii afara cu furcii, topoare.....si sa ii scarpinam putin!!

  • Mihai, joi, 05.05.2011 13:46
    @ R. Negoita

    Mintea odihnita naste monstri! asta este mesajul pt parlamentarii nostri. Este o idee cretina. Si asa ca cel care isi ia Mercedes plateste de se indoaie la achizitie din care 24% TVA, mai plateste rate pe luna pentru impozit pe langa cele de la Banca pentru ratele pt achizitie.... Argumentele sunt multe, dar nu mai vreau sa pierd timpul cu ideea asta tampita!

  • SnowM3, joi, 05.05.2011 14:02
    Intalnirea Hotului cu Prostul

    Adica a Parlamentului cu Electoratul. Tocmai am platit banii pe masina, TVA, taxa de prima inmatriculare. In fiecare saptamana fac plinul si din ce platesc vreo 50% merge la stat (accize, TVA, etc). La piesele de schimb si consumabile platesc iar TVA. Taxa de drum platesc. Deja platesc un impozit consistent. Daca creste si mai mult, nu-mi ramane decat sa inmatriculaz masina in Bulgaria sau in alta tara in toate mintile. Nu e nimeni batut in cap sa plateasca aberatiile astora. Povestea asta ar putea fi ultima picatura care umple paharul. Cei ce o voteaza n-au instinct de conservare. Ar face bine sa se preocupe de crearea de locuri de munca, incurajarea investitiilor, scaderea fiscalitatii si a birocratiei. Nu mai zic de: invatamant (batalia pe locul in gradinite tocmai a inceput), sanatate, infrastructura ...

  • Victor, joi, 05.05.2011 14:38

    Deci ce legatura are marca si pretul unei masini cu impozitul anual??O daca am luat Bentley la pret de fabrica,adica 50 de mii euro,inseamna ca platesc un impozit mai mic?? In primul rand un Mercedes nou cu motor Euro 6 nu trebuie sa aiba acelasi impozit cu o Dacie 1410 din 1981 non euro,Dacia trebuie taxata mai mult decat Mercedesul. Impzoitarea trebuie calculata in functie de cilindree,norma de poloare si vechime,odata cu trecerea timpului valoarea taxarii ESTE OBLIGATORIU SA CREASCA!!!!!!!!!!!Nu este in regula sa tolerezi tot felul de VW din 95,ursuleti de 88 sau Dacii din 92,masini care fumega ca toti dracii,devin pericole pt trafic si incurajeaza consumul de carburant intr-un mod ineficient,in schimb o Dacie cu motor Euro 5 sau orice alta masina cu motor eficient trebuie incurajata in schimbul masinilor vechi.

  • lol, joi, 05.05.2011 14:43

    @ Victor - asa, asa, deci cei care nu au bani de o masina noua sa plateasca impozitele cele mai mari... logica ta scartaie undeva.... Ce treaba are impozitul cu emisiile, cu dotarile, cu marca? Impozitul trebuie sa fie strict pe cilindree... aberant, au gasit o noua metoda sa mai stoarca niste bani...

  • George, joi, 05.05.2011 15:32

    Cate taxe sa mai suportam? Cat sa ii mai suportam pe unii care sunt pusi acolo sa faca ceva bun (nu rau) pentru tara asta si locuitorii ei?...Chiar vor sa ne faca sa ne fie scarba de tara in care traim? Ce vor, sa emigram? Avand in vedere ca nu ai pe cine alege (din clasa politica) sa ne conduca, iar in tara asta lucrurile merg din rau in mai rau, nu ramane decat sa emigram. E foarte trist, dar adevarat...

  • ha ha ha, joi, 05.05.2011 15:45
    ha ha ha

    Ne meritam soarta, mai ales cei care au votat cu cei care sunt, pentru " un pumn de arginti ".Asta e...pentru prostia unora, platim toti...Sa Traiti Bine...care mai apucati...

  • lol, joi, 05.05.2011 16:12

    @ ha ha ha nu cei care au votat sunt de vina, nici cei care nu au votat... paradoxal. Nu avem cu cine sa votam, nu exista nici unul care merita ceva, toti sunt o adunatura de hoti, de la primul la ultimul.

  • Cristi, joi, 05.05.2011 16:52

    @Mihai R.Negoita iti transmite: Rate peste rate peste rate...viata e grea in RO...Da cine esti tu mama, de neaparat iti trebuie sa iei un Mercedes? De ce nu poti sa te intinzi cat iti e plapuma? Scoate capul din cutie, intreaba pe vestici la ce salarii isi permit masinile pe care noi TREBUIE sa le avem. Pai crezi tu ca daca germanii sau francezii ar gandi ca tine ar mai cumpara cineva Dacia? Si totusi un vestic poate sa gandeasca si sa se intinda cat isi permite si nu-si face rate pentru TV, frigider, si linguri si apoi plange ca nu le poate plati. Poate ca e de vina spiritul de "lasa ca merge si asa,ne descurcam noi". @lol Victor are dreptate. Fa diferenta intre pret ci cost. Achizitia unei masini nu este ca si alegerea culorii la draperii. In spatele cumpararii se presupun interese economice dar si socio-politice, ecologice, o cercetare in domeniul auto pe care o incurajezi cumparand un produs tehnologic evoluat. O masina proasta (fie din fabrica, fie din invechire) va polua mai mult decat una cu motor mai eficient la acelasi litrii de combustibil consumati. Deci nu prin cresterea pretului combustibilului poti taxa poluarea in mod egal. Daca forta politica va dori vanzarea masinilor electrice cat mai rapid vor creste preturile (impozitele) celor pe combustibil incat sa nu-ti mai permiti decat electrice. In functie de puterea economica a tarilor la inceput vor subventiona electricele pana vor mai scadea pretul de productie datorita cererii. P.S. Nu va plac guvernantii? hai data viitoare la vot si sa votam pe unul cu scoala si nu unu cu pile, care se plimba cu punga de orez si ulei prin sate dupa voturi. Nu avem pe cine vota ? Impicati-va, faceti diferenta, dar nu cu papagalul, ci prin munca...ca altfel le faceti cartile analfabetilor pilosi.

  • lol, joi, 05.05.2011 17:07

    @ Cristi Tu ai ramas blocat pe ecologie? Ce are una cu alta? Ce au emisiile cu impozitul? Faci o miscare sociala din achizitia unei amarate de masini. Nu e o filozofie, e doar o masina. Nu exista cu scoala si cinstiti. Nu ai cu cine vota. Toti sunt la fel.

  • lol, joi, 05.05.2011 17:13

    @ Cristi tot citesc postul tau si nu imi vine sa cred. Tu ori lucrezi in politica ori aspiri la asta. Ne-am saturat sa ne spuneti ce sa facem pentru interesele voastre financiare si ne-am saturat sa va platim taxele desi nu dati nimic inapoi. Tu confunzi orice taxa auto cu o taxa pe ecologie, se platesc deja taxe, la inmatriculare, prin TVA, prin combustibil, prin impozit, prin rovigneta, ce mai vrei? Cate taxe sa va mai dam pentru o amarata de masina, chiar nu va mai ajunge?

  • Cristi, joi, 05.05.2011 17:38
    @lol

    Hai sa nu o transformam intr-o polemica. Nu imi dai mie, nu am avut nici o tangenta cu politica. Si nici nu mi-am sustras interese, dincontra am lucrat mai mult pe voluntariat decat pe bani. Nu cred ca confund...uite ce e, nu am scris cele de mai sus de la o barfa auzita la coltul blocului la o samanata si o bere la pet de 2L. Nu e locul sa ne facem prezentarea personala. Ai tot dreptul sa-mi neglijezi sau disconsideri cele spuse. Ziceam doar ca la inmatriculare si la achizitie nu intra o taxa pt o revanzare ulterioara, iar cel care isi ia SH-ul nu plateste prima inmatriculare si nici benzina in cat de mult va polua rabla lui. Lucru care ar trebui reglementat. (evident in ceea ce-i priveste pe guvernantii nostrii aceasta este doar o alta mana care sa bage in buzunarul cetatenilor, dar vedeti si peste aparente si interesele de avutie ai dragilor nostri alesi) Informeaza-te cat costa scoala de soferi, impozitele, asigurarile, masinile si benzina si intretinerile (si tot ce mai presupune utilizarea unei masini) in strainata-te. Dar te rog mult nu cauta din vorbe ca ai auzit de la un var. Totul e pe net.

  • Cristi, joi, 05.05.2011 17:55
    @lol

    Permite-mi sa-ti contrazic afirmatia "nu exista cu scoala si cinstiti"... Este definitia "prostului" care este dat la o parte, invizibil caci nu-l vei observa in autobuz sau pe bicicleta sau intr-o masina care nu vrea sa iasa in evidenta ca sa atraga atentia asupra lui... Acestia sunt modesti si se multumesc cu putine chestii materiale, au ei alte satisfactii...nu masina rosie si decapotabila, nu au multe rate la banca si le ajunge salariul. Nu-l vei gasi gardian al scarii blocului si nici sprijinit de noua masina cu nr de bulgaria. Exista si fraieri care sa fie cinstiti si sa evolueze in viata nu prin valoarea contului, oameni cu care poti purta mai mult decat un dialog si de la care poti invata mereu cate ceva. Ei nu au dat/luat spaga si nici nu au furat de la stat/ de la altul. Intr-adevar in politica nu cred ca sunt (nici nu am de unde sa stiu) caci e mai greu sa fi cinstit intr-un mediu corupt care te obliga sa fii ca ei sau sa pleci.

  • tzenu_bmw, joi, 05.05.2011 18:03
    renuntarea la masina......

    cred ca incet incet ne intoarcem in timp si vom avea din nou carutze si biciclete rusesti..... in ziua de azi daca ai masina ai multe de plata.....taxe impozite si asa mai departe..... daca nu ai masina esti un lache...... oameni buni masina nui pt. oricine daca iti permiti sa platesti pt ea e bine daca nu ai de unde vinde-o..... cel mai bine e sa ai o masina mica si un scooter(cazu meu).....si te folosesti de fiecare cand e nevoie.......

  • crysti09, joi, 05.05.2011 22:48
    Masini

    Dragii mei...o ironie a zilelor...dealtfel deloc usor de digerat. Saptamana trecuta am avut placerea sa circul intr-un Bucuresti destul de "aerisit" - motivul, mai putine masini....explicatia - nu mai sunt atatea masini de firma si nici multi dintre noi nu-si mai permit.... Concluzia....o trageti singuri

  • taietor de frunze, joi, 05.05.2011 23:47
    da ce dreaq fac functionarii aia ?

    ca o firma cu 10 oameni si unsoft bun face toata treaba asta cu calculul, Chiar, miile de papagali platiti de la buget si angajati pe pile rudenii si spagi sunt asa de inapoiati mintal ?

  • George, vineri, 06.05.2011 10:03

    Dupa cum cred ca v-ati dat seama, politicienii traiesc intr-o alta lume, lumea lor, cu: afaceri, relatii, vile, masini, bani multi si tot ce-si doresc. Ei nu-si dau seama si nu-i intereseaza cum traieste marea majoritate cu tot felul de lipsuri, cu bani imprumutati de pe o luna pe alta etc. Nu stiu ce taxe sa mai inventeze pentru a jupui populatia pe care tot ei au transformat-o in una dintre cele mai sarace tari din Europa. Pentru cine nu stie: nu ai cum sa patrunzi in cloaca lor mafiota, nu ati observat ca sunt aceeasi oameni care ne conduc de cca. 20 de ani? Cunosc persoane f. capabile care au incercat sa faca ceva pentru tara asta dar nu au fost lasati de cloaca politica. Dar eu, un simplu economist, cum sa ma implic daca altii mult mai tari decat mine nu au reusit? Hai sa fim seriosi! Eu cred ca nu mai e nicio sansa de a se imbunatatii lucrurile in tara asta! Aproape toate tarile din Europa si-au revenit si sunt pe crestere economica numai la noi se adanceste mereu criza, mereu cresc preturile, apar tot felul de taxe...Cat sa mai suportam? Mamaliga romaneasca nu mai explodeaza? Poate ar fi cazul...

  • danutz, vineri, 06.05.2011 10:18
    opinie

    Cel mai corect ar fi eliminarea aberantei taxe de poluare si introducerea unui impozit in functie de toate elementele amintite, vechime, cilindree, emisii, etc. Insa, avand in vedere ca locuim intr-o tara destul de saraca si multi dintre locuitori nu-si permit mai mult de o masina second hand destul de incercata, diferentele intre taxe NU ar trebui sa fie asa de mari DECAT in cazul in care vorbim de marci de lux (indiferent de vechimea acestora). Mai mult, programul Rabla ar trebui schimbat cu unul care sa incurajeze inlocuirea unui autoturism foarte vechi, predat la Remat, cu unul nou sau ceva mai nou (sa zicem, cel mult 3 ani vechime), printr-o reducere a TVA-ului la achizitie in primul caz sau printr-o derogare de la acest viitor impozit pe o perioada de X ani in cel de-al doilea caz, iar aceste derogari sa poata fi transmisibile in cazul in care prorpietarul masinii vechi nu doreste sa cumpere una noua. Taxele ar trebui sa actioneze ca si stimulent prin implementarea unora suficient de mari care sa permita reducerea lor considerabila acolo unde este nevoie sa se actioneze, nu ca un bir colectat de-a valma si redistribuit D-zeu stie pe unde. Pana nu vor intelege c.retinii nostri de politiceni asta, nu se va rezolva nimic in tara asta. A, si in cazul masinilor de Bulgaria conduse de cetateni romani, treaba ar fi foarte simpla: un gen de talon, permis de poluare sa-i zicem, platit la aceeasi valoare cu impozitul de poluare, in fiecare an, plus trebuie avut grija sa nu existe nici un fel de portita de scapare cu suveici de firme inlantuite sau vizite regulate la vama prin care sa se fofileze de obligatii prorpietarii acestor harburi.

  • emm, vineri, 06.05.2011 10:20

    prostia romaneasca nu cunoaste limite!!!!!!!!!!!!!!!

  • sox, vineri, 06.05.2011 15:34
    Multumim...

    Sa ii multumiti lui Geoana ca el e sefu' la senat....

  • Mihai, sâmbătă, 07.05.2011 02:21
    @Cristi raspuns

    Stimabile Domn, eu am dat un exemplu. In primul rand conduc o masina veche de 8 ani nu ca nu as avea bani sa o schimb ci pur si simplu ca mie imi ajunge. Si stai linistit ca nu este Mercedes, ci o Skoda Fabia cu motor care este conform Euro 4. Ce am vrut sa subliniez este ca cel care isi cumpara masina scumpa plateste implicit mai mult statului prin prisma TVA, taxa de prima inmatriculare, etc. Sistem perfect nu exista. Traim intr-o societate si asta implica de la sine respectarea regulilor pe care NOI le facem, dar nu inseamna ca trebuie sa acceptam orice idee a unui om care are o cadere psihica :). Si mai vreau sa te asigur ca am fost de fiecare data la vot. Am votat cu speranta la mai bine. Nu oricine este facut sa fie politician. Politicienii sunt niste marionete a caror dirijor sunt interesele, de cele mai multe ori obscure, a multinationalelor, intereselor mogulilor, personale, etc. Asa ca daca ti-ai propus sa comentezi tot ce spun ceilalti, adliteram, atunci incearca sa te mai gandesti odata. O seara buna.

  • lol, luni, 09.05.2011 11:40

    @ cristi, afirmatia mea vis-a-vis de cei cu carte si cinstiti se referea strict la politicieni, ai inteles gresit ce am vrut sa spun. Tot ne compari cu alte tari, e o gresala. Nu ne comparam cu alte tari la nimic, nici la venituri, nici la altele, de asta nu ne putem compara nici la taxe, desi spre asta tindem.

  • oxhtpq, luni, 16.05.2011 18:31
    mDzUfxIscQj

    lwkRhk zimiqsxehdps