Grupul PSA susține că Opel va câștiga cota de piață în 2021: "Am eliminat multe modele din gamă, dar noul Mokka ne va ajuta să ne revenim"
Cota de piață a mărcii Opel a scăzut în Europa la numai 3.8% ca urmare a eliminării unor modele din gamă, însă Carlos Tavarez anticipează o revenire începând din 2021, după lansarea noului Mokka-e.
La fel ca aproape orice alt constructor, Opel traversează o perioadă dificilă din punct de vedere al vânzărilor, însă germanii au înregistrat scăderi mai puternice decât alți producători.
Astfel, Opel a raportat scăderi de 55% la înmatriculări în perioada ianuarie-iunie, la numai 214.000 de unități, în timp ce producători precum Renault (-39%), Toyota (-28%) sau Hyundai (-39%) au avut o evoluție mai bună.
Astfel, cota de piață a mărcii pe piața europeană a scăzut la numai 3.8% în luna iunie și la 4.2% pentru primele șase luni ale anului. Comparativ, în perioadele similare ale anului trecut Opel avea o cotă de piață în Europa de 5.5%.
Carlos Tavares, CEO-ul Grupului PSA Peugeot-Citroen, susține că scăderea cotei de piață are drept cauză eliminarea unor modele precum Karl, Adam, Meriva, Zafira sau Cascada.
"Este un moent dificil din punct de vedere al cotei de piață. Anumite modele au fost eliminate pentru că nu erau profitabile sau pentru că nu aveau tehnologiile potrivite în privința emisiilor", a explicat el.
Tavarez anticipează însă că Opel va reveni la o cotă de piață începând din 2021, atunci când vor începe livrările și pentru SUV-ul electric Mokka-e, care a fost prezentat recent.
"Ceea ce a trebuit să facem a fost brutal, dar cota de piață va începe să crească din nou în 2021 după debutul noului Mokka", a precizat el.
De altfel, Tavarez este încurajat și de faptul că numărul de comenzi pentru Corsa a crecut cu 44% după lansarea noii generații.
În schimb, Opel traversează o perioadă bună din punct de vedere financiar. În ciuda pandemiei, marca germană a raportat un profit de 110 milioane de euro în prima jumătate a anului.
Via Automotive News