Gordon Murray pregătește o versiune de circuit pentru actualul T.50: supercar-ul va avea sub 900 de kilograme și până la 730 CP
Gordon Murray a anunțat că în scurt timp vom face cunoștință cu supercar-ul de circuit T.50s. Acesta va avea un preț de pornire de 3.1 milioane de lire fără taxe și va fi echipat cu un motor V12 aspirat natural cu până la 730 CP.
La începutul lunii august, Gordon Murray Automotive (GMA) a prezentat suprcar-ul T.50. Modelul este considerat succesorul lui McLaren F1 și este echipat cu un motor V12 aspirat natural capabil să livreze 663 de cai putere.
În momentul prezentării, Gordon Murray a anunțat că producția lui T.50 va fi limitată la 100 de unități, prețul pentru un exemplar fiind de 2.36 de milioane de lire fără taxe. Acum, oficialii companiei spun că toate unitățile au fost rezervate în doar 48 de ore de la debut, iar conducerea Gordon Murray Automotive a decis și dezvoltarea unei versiuni de circuit.
Noua variantă va purta numele T.50s și va fi produsă în doar 25 de unități, prețul comunicat fiind de 3.1 milioane de lire fără taxe.
Gordon Murray menționează că versiunea dedicată circuitului va beneficia de "sute de modificări" comparativ cu varianta de stradă, astfel încât viitorul T.50s să ofere performanțe de top. Marea majoritate a echipamentelor de interior au fost înlăturate, motiv pentru care supercar-ul cântărește 890 de kilograme, cu 96 de kilograme mai puțin comparativ cu modelul de stradă.
Totodată, supercar-ul T.50s va fi echipat cu o aripă delta cu o lățime de 1.758 de mm, designul acesteia fiind inspirat de cel al aripii față utilizată pe monopostul Brabham BT52 din 1983. În plus, Murray introduce pe T.50s un splitter frontal nou și difuzoare active.
Sub capota noii versiuni se află același motor V12 de 3.994 de centimetri cubi dezvoltat de specialștii din cadrul Cosworth. Propulsorul aspirat natural dezvoltă acum 700 de cai putere (+37 CP mai mult față de varianta de stradă). În anumite moduri de rulare, puterea maximă livrată de unitatea V12 ajunge până la 730 CP, mulțumtă aerului suplimentar furnizat cu ajutorul ventilatorului integrat de inginerii companiei. De asemenea, T.50s va fi echipat și cu o nouă transmisie ISG (Instantaneous Gearchange System) cu șase trepte dezvoltată de Xtrac.
cam mare manopera de 740 mii euro ca sa scoti niste chestii din modelul normal. stiu, exagerez ca mai si baga alte dracovenii de curse in ea dar tot prea scumpa imi pare. pacat oricum ca banii sint doar la cei care ii arunca pe fitze si nu pe lucruri utile omenirii.