Google ar putea investi în industria auto
În timp ce acțiunile Tesla Motors au urcat cu 9.2 procente, atingând 117.18 dolari, șefii Google s-au declarat interesați să investească în industria auto, mai ales în tehnologia vehiculelor electrice.
Eric Schmidt, CEO-ul Google, a declarat că mașinile electrice prezintă o serie de oportunități, care ar putea să atragă gigantul din California în această industrie. Englezii de la Autocar și analiștii din industria auto nu exclud o investiție Google în Tesla Motors sau chiar un parteneriat între cele două companii. Declarația lui Schmidt a venit în cadrul unei tentative de doborâre a unui record mondial de viteză pentru vehiculele electrice, stabilit cu succes de Lordul Paul Drayson, într-un automobil care cântărește mai puțin de o tonă și este bazat pe un Lola B19, un prototipfolosit în cursa de 24 de ore de la Le Mans. Totodată, acțiunile Tesla Motors au urcat din nou, atingând pragul de 117.18 dolari, marcând o creștere de 9.2 procente, grație rezultatelor bune obținute de companie în ultima perioadă.
"Este începutul unei noi industrii. Istoria a demonstrat că o tehnologie nouă se descurcă cel mai bine dacă este prezentată de o companie nouă. Cred că că mașinile electrice vor fi populare în termen de 20 de ani. Tehnologia în sine este simplă, iar aplicarea sa avansează rapid. Cu timpul, oamenii se vor uita la mașinile cu motoare cu combustie internă și se vor întreba de ce conduc vehicule atât de complexe. Camerele foto și video digitale au înlocuit vechile camere analogice, același lucru se va întâmpla, până la urmă, și cu mașinile noastre. Până la urmă, nu știu unde se încadrează Google. Dar, dacă putem să ne implicăm în ceva ce promovează noile tehnologii, inovația, materialele noi și alte lucruri similare, atunci ne vom înscrie", explică Eric Schmidt, CEO-ul Google.
Cei de la Google au mai vorbit în trecut despre investiția într-un producător de automobile, dar aceasta nu s-a materializat sub forma unui contract cu un constructor. Între timp, cei de la Tesla dezvoltă un sistem de conducere autonomă a vehiculelor sale, tehnologie cu care lucrează și specialiștii de la Google, iar un parteneriat între cele două părți ar fi posibil și prin intermediul acestui numitor comun, pe lângă latura tehnologică a celor două companii.
Via Autocar