GM vrea o platforma comuna in 2009
GM dezvolta in prezent o noua platforma cu aplicabilitate pentru toate modelele si brandurile sale. Aceasta va fi gata abia in 2009.
Planurile de globalizare ale General Motors includ crearea unei platforme comune pentru toate modelele si toate pietele lumii, de aceea americanii se straduiesc sa gaseasca reteta perfecta. In prezent, GM a dezvoltat o platforma cu tractiune fata care isi poate gasi o aplicabilitate foarte mare.
Motivul pentru care americanii au recurs la aceasta solutie este dificultatea adaptarii platformelor la nevoile diferitelor piete sau modele. GM a botezata noua platforma Gamma si intentioneaza sa produca aproximativ 1.2 milioane de vehicule pe an, dezvoltate pe baza acestei tehnologii, incepand cu 2012.
Americanii se gandesc sa implementeze noua platforma in viitorul apropiat pe generatiile care ar urma sa inlocuiasca modelele Astra si Zafira de la Opel. Chiar si hibridul Volt, programat sa debuteze in 2010, ar urma sa imprumute platforma Gamma, pana atunci pe lista de asteptare inscriindu-se si modelul Cobalt, un minivan compact Chevrolet, un vehicul premium de la Buick pentru China, cateva modele care se vand pe piata africana si sud-americana, un automobil Daewoo tintit pentru piata sud-coreeana si chiar un posibil membru al grupului Saab.
Peter Mertens, directorul executiv al liniei de vehicule GM a declarat ca in acest moment se testeaza o platforma complet noua cu o aplicabilitate mare. "Noul design structural este asteptat sa debuteze in Europa si Statele Unite cel mai probabil in 2009", a dezvaluit Mertens care a completat spunand ca viitoarele modele GM vor fi diferentiate de brand, propulsoare, echipare standard, caroserie si elemente de siguranta.
In ciuda implementarii unei platforme comune, automobilele isi vor pastra individualitatea. "Daca vei compara doua modele Opel si Chevrolet vei observa ca exista diferente ale caroseriei si nu numai, fiecare fiind creata pentru a concura diferite piete auto mondiale", a mai spus Martens.