GM investeşte 324 milioane de euro în dezvoltarea următoarei generaţii Chevrolet Volt
General Motors se pregăteşte să lanseze următoarea generaţie a lui Chevrolet Volt şi a lui Opel Ampera. Constructorul va investi 324 de milioane de euro în fabrica responsabilă de producţia celor două modele.
Chevrolet Volt, hibridul în serie al General Motors, va primi o nouă generaţie în 2015, producţia urmând să debuteze în ultima parte a anului respectiv. Concernul american a anunţat investiţii serioase în fabrica responsabilă de producţia lui Volt, care va construi, la fel ca şi până acum, modelul Opel Ampera, fratele lui Chevrolet Volt. GM va investi 449 de milioane de dolari în uzinele care produc aceste modele, respectiv 384 milioane pentru Hamtramck Assembly din Detroit şi 65 de milioane de dolari pentru Brownstown Battery Assembly. Investiţia reprezintă echivalentul a 324 de milioane de euro şi vine în vederea sprijinirii dezvoltării viitoarelor tehnologii care să facă noile generaţii mai atrăgătoare pentru clienţi. În ultimii cinci ani, General Motors a investit echivalentul a un miliard de euro la complexul Detroit-Hamtramck în vederea perfecţionării produselor realizate de acesta. În baza investiţiei respective, uzina Brownstown este primul sit de producţie de volum mare din SUA al acumulatorilor litiu-ion destinaţi automobilelor operat de un constructor important.
Viitoarea generaţie Chevrolet Volt va avea şi o versiune entry-level, mai ieftină
Fabrica Hamtramck din Detroit va produce modelele Chevrolet Volt, Cadillac ELR şi Opel Ampera, fiecare ajuns la a doua generaţie, din 2015. Acestea vor beneficia de noua generaţie de acumulatori litiu-ion dezvoltaţi intern de concernul american, precum şi de numeroase alte noutăţi menite să le facă mai dorite de clienţi. Până în prezent, Chevrolet Volt şi fraţii săi de platformă nu au reuşit să atingă aşteptările de vânzări ale conglomeratului din Detroit, modelul fiind comercializat în 23.094 unităţi în 2013 pe piaţa din SUA, surclasând "la mustaţă" rivalul 100% electric de la Nissan, Leaf, care a atras 22.610 clienţi. Tesla Model S a completat podiumul vehiculelor plug-in din SUA cu o clasare pe locul trei, cu aproximativ 18.000 de unităţi vândute.
Potrivit celor de la Reuters, care citează surse din interiorul unui furnizor al Chevrolet, viitorul Volt va fi oferit şi într-o versiune mai ieftină. Aceasta ar urma să fie mai slab echipată şi să aibă o autonomie ceva mai redusă. Oficialii General Motors nu au comentat informaţia, preferând să afirme doar că reţeta lui Volt nu va fi schimbată. Mai mult decât atât, sursele din interiorul furnizorului citat de Reuters au susţinut că viitoarea generaţie Chevrolet Volt va avea un preţ de pornire de aproximativ 35.000 de dolari după aplicarea scutirilor de taxe americane. Dacă estimările se confirmă, versiunea de intrare în gamă va fi ceva mai ieftină, adică aproximativ 30.000 de dolari.
Via Carscoops| Cleantechnica
Avand in vedere ca GM v-a retrage brandul asta din Europa, eu zic ca ar fi mai bine sa cautati stiri despre noul Opel Ampera...