GM: "Chevrolet, nu Chevy!"

Publicat vineri, 11.06.2010 18:36 de Sebastian Toma

Noua agenţie de publicitate a celor de la General Motors doreşte să renunţe la prescurtarea Chevy din toate comunicatele oficiale referitoare la Chevrolet şi din limbajul angajaţilor acestei corporaţii.

După ce a folosit prescurtarea Chevy pentru marca Chevrolet timp de zeci de ani, corporaţia General Motors nu mai doreşte folosirea acestui "nume de alint" al mărcii sale. Motivul stă în spatele consistenţei mărcii Chevrolet, despre care directorii GM consideră că este perturbată de utilizarea acestei prescurtări. În urmă cu câteva zile, cei de la New York Times au obţinut un memoriu trimis de şefii GM angajaţilor, prin care aceştia erau rugați să folosească exclusiv numele Chevrolet atunci când se referă la această marcă în cadru oficial.

Ulterior, cei de la General Motors au revenit cu precizări legate de acest memoriu şi au încercat să clarifice acest aspect. Potrivit oficialilor corporaţiei americane, nota respectivă a fost compusă defectuos, iar acest lucru a dus la o întelegere greşită a intenţiilor pe care aceştia le au în ceea ce priveşte Chevrolet şi modul în care vor promova această marcă pe viitor.

AMENZI PENTRU FIECARE ABATERE

O notă din memoriul respectiv sugerează ca angajaţii să plaseze o cutie în care fiecare persoană care rosteşte Chevy în loc de Chevrolet să depună 25 de cenţi. Scopul acestui exerciţiu este de a ajuta angajaţii să se familiarizeze cu numele corect al mărcii americane. Toate fondurile strânse ar putea fi folosite pentru activităţi de întărire a echipei General Motors. Până atunci însă, cei de la GM ar trebui să poarte discuţii cu reprezentanţii Google şi să îşi actualizeze portalurile, deoarece pagina lor de Twitter are ca motto "Talking Chevy one Tweet at a Time" – "Vorbind despre Chevy în mesaje pe twitter". Mai mult decât atât, aceştia au sponsorizat link-uri pe Google care duceau la site-ul oficial al mărcii americane, sub lozinca "Site-ul oficial Chevy". Chiar şi adresa chevy.com redirecţioneză utilizatorii la portalul oficial ce foloseşte numele întreg al mărcii americane.

Intenţia de a renunţa la numele Chevy ar "merge" exact invers faţă de curentul lansat de alte mărci celebre. Aşa cum au sugerat şi cei de la Times, curentul în acest domeniu este de a face toate mărcile mai accesibile prin prescurtări şi sloganuri mai prietenoase. Oricum ar fi interpretată această decizie, anumite surse din cadrul GM au sugerat că aceasta este suţinută intens de noua agenție de publicitate a mărcii americane, Goodby Silverstein&Partners, care a preluat marca americană din mâinile companiei care s-a ocupat de reclamele Chevrolet şi GM în ultimii 60 de ani.

Deşi Chevrolet este o marcă americană şi aparţine portofoliului GM de 93 de ani, fondatorul acestuia este un francez de origine elveţiană, Louis-Joseph Chevrolet. Co-fondatorul acestei mărci este tot un francez – William C. Durant. Cei doi au vândut marca Chevrolet consorţiului american GM în 1917, la şase ani dupa ce au fondat-o. Până în prezent, Chevrolet este cea mai bine vândută marcă a concernului General Motors şi numele Chevy este asociat de GM de zeci de ani. Dacă noua agenţie de publicitate a celor de la General Motors doreşte să schimbe acest lucru, vor avea o bătălie anevoioasă şi extrem de costisitoare în faţă.

REACȚII ADVERSE

Nici dealerii Chevrolet nu sunt de acord cu noua decizie. Pe de o parte, aceştia spun că prescurtarea Chevy este mult mai apropiată de marcă decât numele Chevrolet în viziunea americanilor. Directorii GM atacă acest punct de vedere, subliniind că Chevrolet este o marcă activă în 130 de ţări. 

Se pare că nota respectivă care a circulat în întreaga companie reprezintă mai degrabă o strategie pentru pieţele internaţionale, unde marca americană nu are acest "nume de alint" - Chevy. Totodată, cei de la General Motors au specificat că nu vor lua nicio măsură drastică împotriva folosirii numeului Chevy şi că sunt mândri că au această "poreclă".

VIDEO: Alan S. Batey, vicepreşedintele diviziei de vânzări şi service al celor de la Chevrolet, a decis să explice ceea ce înseamnă memoriul care a circulat în urmă cu o săptămână prin fililalele General Motors.

Via | AutomotiveNews (înreg.)

  • Leni, vineri, 16.07.2010 12:10

    aaaahm....si site-ul oficial de ce e chevy.com?