Ghosn acceptă să demisioneze din funcțiile deținute la Renault: francezii vor anunța joi noua conducere a constructorului
Carlos Ghosn este dispus să demisioneze din funcțiile deținute la Renault dacă îi vor fi acceptate anumite condiții. Francezii vor anunța joi noua conducere a constructorului.
Guvernul Franței, cel mai mare acționar al Renault, a reușit să-și impună punctul de vedere cu privire la schimbarea lui Carlos Ghosn din posturile de CEO și președinte.
Agențiile de presă Bloomberg și Reuters anunță că Ghosn este dispus să demisioneze în cazul în care îi vor fi respectate anumite cerințe minime.
Oficialii Renault au convocat deja pentru joi o ședință de urgență a consiliului de administrație, în contextul în care anticipează că cele două părți vor ajunge la un acord, dar mai ales ca urmare a faptului că toate cererile formulate de Ghosn pentru o eliberare pe cauțiune din arest au fost respinse.
Potrivit unor informații anterioare, Renault intenționează să-l propună pentru postul de președinte pe Jean-Dominique Senard, CEO-ul de 65 de ani al producătorului de pneuri Michelin. În plus, Thierry Bollore, adjuctul de 55 de ani al lui Ghosn la Renault, ar urma să preia postul de CEO.
Noua conducere a celor de la Renault va avea misiunea de a negocia modul în care va merge mai departe Alianța cu Nissan, în contextul în care constructorul japonez se opune unei integrări mai puternice a celor două branduri.
Via Automotive News
Prietenia (alianța) dintre francezi și japonezi a început să scârțâie în momentul în care Nissan a decis să relanseze marca Datsun. Când niponii au început să se gândească (cu voce tare) la transformarea Datsun într-o marcă low cost internațională și introducerea în producție a noi modele Mitsubishi (altele decât SUV ori pick-up - de asemenea destinate pieței internaționale), francezii au sesizat concurența puternică pe care aceste mașini o vor face brandurilor lor (Renault, Dacia, Lada). Din acest motiv s-au opus planurilor asiaticilor, iar persoana prin care s-a realizat această opoziție a fost exact Carlos Ghosn. Arestarea lui Grosn a avut exact scopul de a înlătura principalul opozant al planurilor niponilor și, mai ales, să indice clar hotărârea acestora de a se dezvolta indiferent de opiniile francezilor (așa, un soi de declarație de independență). Nissan a anunțat că este dispus să renunțe la acțiunile Renault pe care le deține, în sensul că vor să primească la schimb (cea mai mare parte din) acțiunile deținute de francezi la compania japoneză, adică realizarea unui soi de divorț amiabil în care partenerii își restituie cadourile pe care și le-au făcut în vremurile bune. ...iar băieții de la Renault stau calmi și se dau împăciuitori fiincă știu că, indiferent ce vor face cei de la Nissan, ei dețin 43% din acțiunile (și profiturile) acestora.