GENEVA 2014 LIVE: Volvo Concept Estate, ultimul pas până la noul XC90
La toamnă vom vedea în carne şi oase mult-aşteptata nouă generaţie a lui Volvo XC90. Până atunci, Volvo ne mai fierbe la foc mic cu încă un concept care are senzaţional. L-am văzut la Geneva şi vi-l prezentăm în imagini.
Volvo Concept Estate este al treilea dintr-o serie de prototipuri prin care cei de la Volvo au încercat să demonstreze cum o nouă linie de design se poate adapta la diferite tipuri de caroserie. După superbul Concept Coupe prezentat în toamna anului trecut şi după Concept XC Coupe, un SUV-coupe care a văzut lumina zilei în ianuarie la Detroit, noul prototip are rolul de a ne arăta cum vor arăta viitoarele break-uri ale mărcii. La standul de la Geneva, stând aproape de această maşină, am văzut un viitor XC70 cu linii suple şi cu o faţă agresivă, o binemeritată schimbare pe care break-ul cross al suedezilor o va primi probabil în maxim doi ani.
Până atunci, însă, într-un cub de sticlă aşezat deasupra standului l-am văzut şi pe Concept XC Coupe, cea mai apropiată versiune de caroserie de viitorul XC90. Acesta va veni la toamnă şi va primi blocurile optice ale conceptelor, grila acestora, stopurile acestora şi, foarte important, interiorul şi tehnologia de top regăsite pe acestea. Implicit noul CarPlay, interfaşa multimedia şi de conectivitate dezvoltată de Apple special pentru Volvo, Mercedes-Benz şi Ferrari.
În tot acest context, noile motoare Drive-E dezvoltate de suedezi au fost exilate în colţul standului, chiar dacă merită subliniată apariţia diesel-ului D4 de 2.0 litri şi 190 CP care promite un consum de doar 3.3 litri/100 km.