Generozitate germană: Volkswagen va oferi până la 7.000 de dolari fiecărui proprietar american afectat de Dieselgate
Volkswagen a decis să ofere între 1.000 şi 7.000 de dolari fiecărui proprietar american al unei maşini din grupul german afectată de Dieselgate, dacă aceasta are motor de 2.0 litri, potrivit unor informaţii neoficiale.
Volkswagen negociază în această perioadă un acord cu autorităţile americane pentru a rezolva cazul celor 480.000 de maşini cu motor diesel de 2.0 litri care este implicată în scandalul Dieselgate.
Cele două părţi nu au anunţat încă rezultatul negocierilor, însă unele surse din cadrul grupului german au anunţat deja conturarea unui compromis.
Astfel, Volkswagen va oferi între 1.000 şi 7.000 de dolari fiecărui proprietar american, iar suma exactă pentru fiecare caz în parte va depinde de factori precum vârsta maşinii. Suma medie pe care VW o va plăti fiecărui american este de circa 5.000 de dolari, însă formula de calcul este una complicată şi nu a fost dezvăluită încă.
O parte dintre maşini nu vor putea fi reparate, motiv pentru care Volkswagen va plăti pentru răscumpărarea acestora fără să aibă dreptul să le mai vândă ulterior. În plus, Volkswagen va plăti bani pentru un program de reducere a poluării şi va suporta amenzi din partea autorităţilor americane. Constructorul german se aşteaptă ca bugetul total alocat pentru întreaga operaţiune să fie de circa 10 miliarde de dolari.
Pentru moment nu este clar când va începe Volkswagen să efectueze plăţile, însă detaliile complete vor fi anunţate în 28 iunie, ziua în care expiră termenul limită pentru un acord cu autorităţile americane.
Via Automotive News
Generozitate dupa jaf....schimbati titlul....totusi!