Generație nouă pentru Peugeot Partner, Citroen Berlingo și Opel Combo: producția celor trei utilitare din grupul PSA va începe în câteva săptămâni

Publicat miercuri, 14.02.2018 11:10 de Petre Barac

Grupul Peugeot-Citroen (PSA) a anunțat că utilitarele Peugeot Partner, Citroen Berlingo și Opel Combo vor primi o nouă generație, producția celor trei modele urmând să înceapă în săptămânile care urmează.

PSA își continuă strategia de eficientizare a investițiilor și resurselor din grup și anunță că brandurile Peugeot, Citroen și Opel vor prezenta noi modele care au fost construite în cadrul aceluiași program de dezvoltare.

Este vorba despre utilitarele Peugeot Partner, Citroen Berlingo și Opel Combo care vor primi o nouă generație, iar debutul lor este programat în zilele ce urmează, potrivit PSA.

Cele trei modele vor fi construite pe aceeași platformă a grupului, iar producția va începe în câteva săptămâni în cadrul fabricilor din Vigo (Spania) și Mangualde (Portugalia).

Mai multe detalii despre noile modele de la Peugeot, Citroen și Opel vor fi oferite în curând de fiecare brand în parte, conform anunțului făcut de grupul francez.

Via PSA