General Motors începe testele de iarnă cu Hummer EV: pick-up-ul electric de 1000 de cai putere va fi disponibil în 2021
General Motors a început testele de iarnă cu pick-up-ul electric Hummer EV, pentru care livrările vor începe în toamna anului viitor. Noul model electric are peste 1000 de cai putere și autonomie de aproape 600 de kilometri.
General Motors a publicat la sfârșitul lunii octombrie primele imagini și informații oficiale despre pick-up-ul electric Hummer EV. Interesul pentru noul model este unul ridicat, în contextul în care GM a anunțat ulterior că toate exemplarele Hummer EV din primul an de producție au fost deja rezervate .
Constructorul american a început acum o serie de teste de iarnă cu Hummer EV. Modelul a ajuns la centrul de teste Milford Proving Grounds, acolo unde Hummer EV este verificat tehnic și pregătit în mod corespunzător de ingineri și mecanici. Ulterior, testele propriu-zise vor începe în nordul statului Michigan.
Producătorul promite că va continua să ofere informații despre programul de teste pe parcursul următoarelor săptămâni și luni.
Ediția de lansare a lui Hummer EV are numele sugestiv Edition 1 și mizează pe trei motoare electrice de 1014 cai putere și un cuplu de 15.592 Nm. Valoarea cuplului este însă calculată de producătorul american la nivelul roții, într-un mod diferit de modul de calcul utilizat în Europa. Publicațiile de specialitate estimează că valoarea reală a cuplului este de circa 1000 Nm.
Această versiune poate ajunge de la 0 la 96 km/h în aproximativ de 3 secunde, iar prețul de comercializare va fi de circa 113.000 de dolari. Autonomia oficială este de 563 de kilometri (standardul american EPA), iar bateria are sistem de 800 de volți și poate fi încărcată cu până la 300 kW.
Via General Motors
Acum o sa poti incarca bena cu butoaie cu motorina si transporta rapid si ecologic catre tractoarele si combinele de pe camp.