Geely vrea să vândă două milioane de maşini pe an în 2015

Publicat joi, 13.01.2011 11:28 de Sebastian Toma

Geely Holding vrea să vândă în cinci ani la fel de multe unităţi cât au vândut cei de la Renault Group sau Hyundai-Kia în 2010. Planul? Lansarea unui număr mare de modele noi în următorii ani.

Chinezii de la Geely Holding au anunţat că vor să vândă două milioane de unităţi pe an în 2015. Ca să vă faceţi o idee despre nivelul pe care vor să îl atingă chinezii, Grupul Renault a vândut, prin intermediul a trei mărci, aproximativ 2.6 milioane de unităţi în 2010, în timp ce Grupul Hyundai-Kia a vândut două milioane de unităţi în decursul aceluiaşi an. Pentru a realiza acest lucru în termen de cinci ani, cei de la Geely Holding vor lansa mai multe modele noi, multe dintre lansări urmând să aibă loc în următorii ani. O parte din noile modele va beneficia de transmisii automate, preluate de la australienii de la DSI.

Oficialii Geely au anunţat că au semnat o alianţă cu Grupul Faurecia şi Zhejiang Limin Co pentru a realiza un parteneriat de tip joint-venture în China. Geely speră să obţină un avantaj economic şi tehnologic important graţie acestui parteneriat cu unul dintre cei mai buni furnizori de componente auto din lume şi cu o companie de piese auto locală cunoscută pentru capacităţile sale de a-şi reduce costurile în mod eficient. Tot ce le rămâne celor de la Geely mai departe este o strategie de marketing, un design mai atrăgător şi un plus de siguranţă.

Comparând volumul pe care cei de la Geely îl doresc în 2015 cu rezultatele unor constructori în 2010, putem spune că grupul chinez vrea să vândă cât Skoda, Seat şi Audi la un loc, sau aproximativ jumătate din ce a reuşit marca Volkswagen la nivel global. Din fericire pentru constructorii de automobile din Europa şi nu numai, Geely nu intenţionează să devină lider global în perioada următoare, având intenţia doar de a-şi mări profiturile şi vânzările. Valoarea de două milioane de unităţi pe an nu include rezultatele mărcii Volvo, achiziţionată în decursul anului 2010 cu mare fast de concernul chinezesc.

Via | Gasgoo

  • McLaren, joi, 13.01.2011 12:26
    ??

    doua milioane de ce...? Astia fac masini?

  • wony, joi, 13.01.2011 20:56

    rasa galbena va domina asta e clar, acum putem lua la misto constructorii chinezi dar peste 15-20 ani acestia vor domina lumea

  • RTI, joi, 13.01.2011 21:12
    @ MClaren

    e bine ca momrntan doar vor , tragedia o sa vina cand chiar o sa le si vanda celor cu manute rosii