Geely vrea să vândă automobile pe internet în China

Publicat luni, 13.09.2010 16:27 de Sebastian Toma

Geely va fi prima companie care va comercializa automobile pe internet în China. Primul model care va fi vândut prin acest mediu este Geely Panda în ediţie specială, iar debutul comercial are loc în 2011.

Geely Auto, cel mai mare producător de automobile privat din China, intenţionează să vândă automobile realizate special pentru piaţa de pe internet. Tranzacţionarea se va efectua prin intermediul portalului Alibaba.com, cel mai mare site de acest gen din China. Astfel, cei de la Geely vor lansa o ediţie specială a lui Panda, care va fi disponibilă doar pe internet dar va beneficia de toate serviciile pe care le primesc clienţii care vin în showroom. Modelul Geely Panda este popular în rândul clienţilor Geely care lucrează la birou.

În decursul anului trecut, cei de la GM au inaugurat o campanie de vânzare a automobilelor de pe stoc prin intermediul portalului eBay. La vremea respectivă, americanii ofereau reduceri semificative clienţilor de pe internet, dar nu toate vânzările au decurs aşa cum ar fi trebuit. Mai exact, o serie de clienţi s-au plâns că dealerii nu le-au oferit automobilele cumpărate la preţ redus imediat, aceştia fiind refuzaţi de dealeri din cauza reducerilor prea mari. Într-un final, campania celor de la GM nu a avut succes şi nu a mai fost continuată ulterior.

China este cea mai mare piaţă auto din lume şi are peste 400 de milioane de utilizatori de internet. O treime dintre aceştia îşi fac cumpărăturile pe internet, iar achiziţia de automobile ar putea deveni un nou sport naţional pentru chinezi. Li Shufu, şeful Geely Auto, a declarat că magazinul online Geely va deveni operaţional în 2011.

Via | Just-Auto(înreg.)