Galeria Țiriac Collection își deschide porțile în acest weekend cu ocazia evenimentului, Noaptea Muzeelor
Galeria Țiriac Collection va participa, la sfârșit de săptămână, la noua ediție Noaptea Muzeelor din acest an. Intrarea în galerie va fi gratuită, iar în ziua de duminică, vizitatorii vor avea ocazia să participe la ședințe foto speciale cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei.
Galeria Țiriac Collection, cea mai mare colecție privată de automobile istorice și moderne din România, își deschide porțile cu ocazia noii ediții Noaptea Muzeelor din acest an. Astfel, Galeria Țiriac Collection va fi unul din cei peste 200 de participanți din toată țara la acest eveniment, care va începe în seara zilei de 14 mai.
În ziua de sâmbătă, Galeria Țiriac Collection va funcționa în regim normal între orele 10.00 și 17.00. Începând cu ora 17.00, accesul publicului va fi gratuit, iar galeria își va ține porțile deschise până la ora 22.00.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, Galeria Țiriac Collection organizează ședințe foto inedite în ziua de duminică, 15 mai. În acea zi, galeria va fi deschisă între orele 12.00 și 19.00, iar vizitatorii vor avea ocazia de a participa la ședințe foto cu familia, alături de exponatele speciale ale galeriei.
La Galeria Țiriac Collection, cei pasionați de automobile și nu numai, vor avea ocazia să admire colecția de peste 170 de mașini și motociclete de epocă și moderne, care aparțin lui Ion Țiriac. Aici vor fi expuse modele care au scris istorie în lumea automobilelor, precum și mașini moderne care scot în evidență progresul tehnologic din ultimele decenii.
Vizitatorii vor avea ocazia să admire și modele de înaltă performanță, precum și modele speciale și unicate în lume la Galeria Țiriac Collection.
via Țiriac Collection
nea Nelu, e si el la muzeu?