Fuziunea a eșuat, dar colaborarea merge mai departe: Fiat și Volkswagen ar putea dezvolta împreună pick-up-uri și utilitare
Grupul Fiat-Chrysler și Volkswagen negociază posibilitatea de a dezvolta împreună pick-upuri și utilitare, însă este incert dacă cele două părți vor ajunge la un acord.
Fiat-Chrysler a fost în centrul atenției în ultimele săptămâni ca urmare a numeroaselor speculații cu privire la viitorului Grupului.
După ce Great Wall a anunțat că vrea să cumpere brandul Jeep pentru ca la numai o zi distanță să sugereze că s-a răzgândit, presa internațională a speculat că brandurile Maserati și Alfa Romeo s-ar putea desprinde de Grup.
Acum a venit rândul unor noi informații, iar acestea vizează un parteneriat cu Grupul Volkswagen, potrivit agenției de presă Reuters. Astfel, Fiat-Chrysler și Volkswagen negociază dezvoltarea în comun a unor pick-up-uri și utilitare, cu scopul de a reduce cheltuielile. "Discuțiile sunt încă foarte vagi, trebuie să vedem dacă vor fi continuate", a precizat o sursă, în timp ce oficialii Fiat-Chrysler au refuzat să comenteze informațiile.
Potrivit publicației Wall Street Journal, o astfel de colaborare ar putea avea ca efect dezvoltarea unor modele comune bazate pe pick-up-ul Volkswagen Amarok (foto) sau utilitara Volkswagen Caddy. În luna martie, cei doi constructori s-au jucat de-a șoarecele și pisica cu privire la o posibilă fuziune, ca reacție la faptul că Grupul PSA Peugeot-Citroen a cumpărat marca Opel de la General Motors.
Via Reuters
Ultima treapta! Daca pana acum puteai cumpara renault cu stema (de merc, nu?), iata ca se va putea si fiat cu pret si sigla vw! Cat mai trebuie sa isi bata joc de noi si de inaintasii lor respectabili? Daca ultimii sunt morti, noi am putea sa luam atitudine. Daca ne respectam...