Franța vrea un nou “program Rabla”: guvernul cere sprijinul constructorilor pentru stimularea achiziției de vehicule noi
Franța va cere ajutorul constructorilor auto pentru înființarea unui program de trade-in care să stimuleze achiziția de mașini noi și să elimine treptat vehiculele vechi și poluante de pe străzi. Anunțul a fost făcut de ministrul de Finanțe, care dorește extinderea “programului Rabla” din Franța.
Guvernul francez va cere, luni, producătorilor auto precum Renault și PSA să contribuie la finanțarea unui nou program, mai extins, care să ofere stimulente financiare pentru schimbarea mașinilor vechi și poluante cu unele noi.
Ministrul francez de Finanțe, Bruno Le Maire, a declarat că va purta discuții cu omologul său de la Mediu și cu oficiali de la Renault și PSA pentru a găsi “soluțiile pentru accelerarea tranziției către vehiculele ecologice”.
Noul program Rabla din Franța ar urma să fie finanțat și cu ajutorul taxei de poluare, de pe urma căreia autoritățile din Hexagon estimează că vor obține un plus de 40 de milioane de euro.
Francezii vor să aibă, astfel, un buget de 610 milioane de euro în 2019 pentru finanțarea achizițiilor de mașini noi și “prietenoase cu mediul”.
Alte exemple de programe de trade-in regăsim, printre altele, și în Germania, acolo unde coaliția de guvernare are ca obiectiv reducerea numărului de mașini diesel vechi pe străzile publice “pentru reducerea poluării” și a cerut producătorilor germani să vină cu scheme de sprijin pentru achiziția de vehicule noi.
Via Automotive News